O mulţime de iubitori ai datinilor de iarnă au asistat la Festivalului Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă ce s-a desfăşurat în comuna Agăş din judeţul Bacău, ceea ce arată pe de o parte că-n Moldova avem cele mai frumoase obiceiuri, iar pe de altă parte că oamenii iubesc aceste tradiţii.
În preajma anului nou, administraţia locală din Agăş condusă de primarul Doreu Merluşcă a organizat o manifestare de excepţie. Stadionul din comună a devenit neîncăpător cu ocazia Festivalului de datini şi obiceiuri. Pe scena amplasată la stadion au urcat formaţii locale, începând cu cei mai mici păstrători şi iubitori ai tradiţiilor, după care a venit rândul celor mari. Ansamblul Muguraşii din Agăş a fost apludat la scenă deschisă pentru prestaţia deosebită. Au urmat apoi trupe de urători şi colindători care au adus semnele noului an celor prezenţi, iar punctul principal de atracţie al Festivalului a fost jocul urşilor. Urşi mai mici sau mai mari au „mormăit” pentru spectatori aducând în prezent obiceiuri deosebit de frumoase ale zonei.
Spectacolul aplaudat de o mare de oameni s-a încheiat cu un foc de artificii apreciat de toţi cei prezenţi. Numai prin astfel de acţiuni se pot pune în valoare tradiţiile moştenişte, ce reprezintă o adevărată comoară a Moldovei. Primarul Doru Merluşcă a înţeles acest aspect şi încearcă de fiecare dată să pună în valoare această bogăţie inestimabilă. Comuna Agăş a fost şi este în centrul atenţie tocmai prin reuşitele administraţiei locale din ultimii ani.

Tot ce-i verde şi-auriu, dispare…
Acoperit de alb şi gri,
Nu văd nici cer, nici soare
Simt că-i frig, şi văd ninsoare

Omătul curge, printre nori
Căldura-i amintire
Şi de la apus, până-n zori
Stelele-s mici, şi fragile.

Simt că-i frig, şi văd ninsoare
Şi aud vântul şuierând…
A venit iarna.

(BODESCU Ionuţ, cls a XII-a, Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău)

Prieten îmi va fi, vidul,
Recunoscător
Căci spre stele, soare şi praf
am plecat, şi mă voi întoarce…

Luna-i dulce, lemnu-i cald.
Moare gândul, ce m-aduce
şi cuprinde-n sfera sa
Nemurirea…

Cea mai mică, dintre toate
stăpâneşte, azi,
lupta mea, împotriva nopţii…
efemeritatea ta mă doboară-
focul meu…

De la stele, pân’ la cer
parfumul se resimte în mister
Şi-mi şopteşte pe-un vânt adus de mine:
“Suntem suflete, morţi sau vii
Am fost, suntem şi mereu vom fi.”

Te caut!…Nu te văd-
dar te-am găsit, te simt…
inspiră-mi viaţa, expiră-mi somn.
Cu tine, când visez,
Eu nu sunt om.

Ci sunt tot.
La fel ca tine…
Şi în vise colindăm colina munţilor de gheaţă
Nu simţim nimic aparte,
În afară de mister.

(BODESCU Ionuţ, cls a XII-a, Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău)

Festivitatea de premiere a fost condusa de coordonatorul centrului, ing. Jitaru Narcis si primarul orasului Viorel Miron. Invitatul de onoare al acestui unic eveniment de pe Valea Trotusului a fost Consulul Onorific al Guineei Ecuatoriale Eugenio Caligiuri – doctor in drept si relatii internationale partener al centrului inca din anul 2008, cand institutia europeana  si-a deschis usile cetatenilor orasului. Domnia sa a vorbit despre importanta existentei centrelor de informare europeana in Romania si mai ales in Comanesti si evidentiat importanta colaborarilor dintre institutiile locale pentru binele cetateanului european. In semn de recunostinta primarul Viorel Miron i-a inmanat o diploma de excelenta cu invitatia de a mai poposi in micul oras Comanesti. In prima parte a evenimentului s-au amintit activitatile centrului “Europe Direct” din acest an pe teme europene si cultural-educationale, iar primarul orasului a evidentiat sprijinul adus de toti partenerii locali pentru actiunile de voluntariat din ultimii ani, cum au fost plantarile a peste 100.000 de pomi in zonele defrisate de paduri, zilele de curateni sau ecologizare a orasului, disponibilitatea persoanelor iubitoare de animale care ajuta la adapostul de caini a Asociatiei “Sufletul meu”, plantarea de flori in zone mai putin verzi ale orasului, de catre Asociatia “Actiunea Catolica Sf. Iosif” precum si multe alte actiuni cu caracter voluntar. Printre invitatii nominalizati ai premiilor Galei s-au mai numarat: dl. Nicolae Ciocan – viceprimar; dna. Dana Chirila- secretara orasului; reprezentanti ai scolilor generale “Dimitrie Ghica”, “Ciprian Porumbescu”, “Liviu Rebreanu”, “Costache S. Ciocan”, Centrul pentru Educatie Incluziva, Clubul Copiilor, Asociatia “Robert Cole”, Fundatia Biggin Hill Romania, Colegiul Tehnic “Dimitrie Ghika”, scoala generala din Asau si Agas, Asociatia “Armonia”, reprezentanti ai jandarmeriei Moinesti si Comanesti, Garda de Interventie Comanesti, Politia de Proximitate, Politia Locala, medici si societati comerciale. Nu au lipsit si colaboratorii fideli ai centrului ca Dana Lungu – jurnalist al ziarului InfoTrotus, Florin Filioreanu – jurnalist al Radio Romania Actualitati, Ionica Rapanu – ziarul Informatorul Moldovei si Romulus Dan Busnea – Ziarul de Bacau.

Intrucat mai sunt cateva zile si se vor incheia evenimentele dedicate Anului European al Voluntariatului, echipa centrului “Europe Direct Comanesti” reprezentata de Narcis Jitaru, Adina Cozmolici, Anca Popa si Filip Traian, alaturi de primarul orasului Comanesti, Viorel Miron, doresc sa multumeasca pentru sprijinul adus prin munca voluntara, actiunilor de mare amploare din acest an 2011 dedicate voluntariatului, de catre toti partenerii mai sus mentionati dar si de catre cetatenii simpli, fie ei copii, elevi, tineri sau adulti.

Persoana de contact: Jitaru Narcis – 0741119633, narcis_vyli@yahoo.com

Copilăria este un dar de la viaţă, un dar pe care trebuie să-l purtăm veşnic în suflet. Pentru că atunci când ne este mai greu, să ne amintim că ea este mereu acolo, într-un ungher care nu se prăfuieşte niciodată. Care nu moare niciodată. E mereu alături de noi la bine şi la rău. Ea ne ajută să nu uităm niciodată amintirile frumoase, ne şterge lacrima atunci când suferim şi ne aşează pe chip un zâmbet fermecător, care ne alungă toate amintirile triste, toată durerea.

Atunci când ne simţim singuri acel fluture cu aripi de mătase se aşează pe mâna noastră şi ne povesteşte cine eram şi ce am ajuns. Acel fluture este ea, copilăria. Acel fluture care la prima chemare e alături de tine. În ochii ei se oglindec cele mai frumoase momente ale vieţii noastre, momente care rămân întipărite într-un colţişor al inimii. Acel colţişor care ne reaminteşte de acel cuvânt dulce „mamă”, de mângâierea catifelată a mâinilor, de căldura şi dragostea pe care ne-o oferă. Cât de uşor e să-i spui „mamă, te iubesc!”. Cât de uşor e să-i aduci zâmbetul pe buze! Cât de uşor e să-i mulţumeşti cu un sărut dulce, să-i oferi acele îmbrăţişări calde, de neuitat. Să fiţi mereu împreună înconjuraţi de iubire, dragoste şi înţelegere, iar acea expresie magică „TE IUBESC” să nu lipsească niciodată!

Copilăria nu se va pierde niciodată, ea va fi mereu cu noi. Chiar şi atunci când vom uita cum e să zbori în lumea viselor, să uiţi că ai îndatoriri, să uiţi cine eşti şi de unde vii, să ştii doar că toată lumea e a ta, o lume plină de zâmbete, de fericire, ea va fi mereu acolo în inima ta. Copilăria e regatul unde nu moare nimeni, unde viaţa reînvie în fiecare zi, iar fiecare din noi suntem ca nişte fluturi multicolori ce zboară din floare în floare. Ea este o creaţie scăldată în lumină, o lume în care pe feţele copiilor este interzisă suferinţa, iar zâmbetul întotdeauna triumfă.

Ce frumos e când eşti în braţele ei cuprins de fericire! Ce uşor e să uiţi de toţi din jur! Ce uşor e să râzi de cei sărmani, de aceia care sunt trişti, singuri. Iar pe chipul lor se citeşte mereu suferinţă. Ce trist e să-i vezi că suferă şi se simt neajutoraţi! Dar asta nu înseamnă că nu-i poţi ajuta. Ştiu că le vei fi alături, le vei şterge lacrima şi  le vei dărui zâmbetul. Îi vei transforma în raze de soare, raze ce nu vor înceta să lucească niciodată! Vor fi nişte fluturi cu aripi prăfuite. Praf în spatele căruia dispar amintirile triste. Viaţa lor va fi un adevărat paradis plin de lumină şi bucurie! Însă toate acestea doar cu ajutorul tău! Doar tu le poţi schimba viaţa. Ajută-i să înţeleagă că nu sunt singuri pe lume, că oriunde se poate aprinde o flacără, o flacără a speranţei. Ajută-i să înţeleagă că ea, copilăria nu s-a pierdut în infinit ci ea va arde mereu acolo unde spun ei nu mai e nici măcar o rază de lumină.

Copilăria, inima tuturor vârstelor e elixirul tuturor suferinţelor, tristeţilor. Copilăria e tărâmul unde iubirea niciodată nu moare, unde visele se clădesc în zori, unde sufletul nu îţi va fi ucis niciodată, unde gândurile stranii vor zbura în depărtare şi vor fi acoperite cu praf şi uitare.

Iubeşte-ţi copilul! Ai grijă să nu uite ce este zâmbetul, să nu uite că atunci când este haios să roşească, să simtă mereu razele jucăuşe mângâindu-l pe obraz, dar cel mai important să uite ce e ura! Asigură-te că nu va ajunge mai departe întrebându-se: Ce e iubirea?”, „Oare iubire adevărată există în zilele noastre?” Ai grijă ca atunci când va uita cum e să fii copil să nu dea la o parte jocurile sub plapuma albastră cusută cu diamante, prieteniile legate de-a lungul vieţii, dragostea, povestea despre zâne şi eroi. Să nu uite că acolo undeva, în trecut el a fost ce nu va mai putea fi. A fost o poveste întipărită în inimile tuturor, a fost ce a vrut el să fie.

De ce să nu le dăm o şansă tutuor? De ce să nu le dezvăluim secretul? Să-i lăsăm să evadeze în lumea magică, lume construită din zâmbete, fericire şi iubire. Cu ajutorul nostru nu va exista persoană care să nu ştie ce e fericirea! Nu va exista persoană care să se întrebe „Cine sunt?”, „De ce oare mai exist?” Cu ajutorul nostru această lume va fi ca o poveste de iubire care nu se va întuneca în nicio zi, o iubire infinită.

Să fim fericiţi, să zburăm în fiecare zi, să ne punem speranţa în Dumnezeu care nu ne dezamăgeşte niciodată! Să fim noi acei îngeri fără aripi care încetul cu încetul, purtând cu noi bagajul vieţii, ne vom căpăta aripi cu care vom zbura acolo sus… în cer! Să nu pierdem niciodată speranţa care va arde până în ultima clipă, să nu dăm uitării pe cei ce se simt singuri, pe cei ce nu ştiu cine sunt… să fim mereu uniţi în lanţul speranţei, lanţ ce se va rupe atunci când încetul cu încetul misiunea noastră se va încheia, iar ultima clipă a vieţii va fi de neuitat. Împreună să întărim acest lanţ al speranţei, care în timp va slăbi încetul cu încetul şi ne va transforma în flori ofilite, flori fără strălucire dar care vor rămâne mereu întipărite în cartea vieţii, acolo unde nu vom fi uitaţi niciodată.

Să nu lăsăm copilăria să moară, pentru că dacă visele mor odată cu ele vom muri şi noi, iar copilăria va rămâne doar un trandafir uscat şi mort, fără strălucire.

(Mădălina TURBUC, clasa a IX-a, Grupul Şcolar Petru Rareş Bacău)

Am avut privilegiul de a intra în posesia acestui volum de aforisme Minime pe care le-am citit nu o dată, ci de mai multe ori. Mărturisesc că la fiecare lectură am descoperit noi valenţe, noi semnificaţii, adevăruri general umane valabile pentru toate timpurile şi pentru toate culturile. Operă de maturitate, volumul aduce în faţa cititorului sinteza de gândire şi de înţelepciune a autorului, bogata sa experienţă de viaţă, tot spectacolul vieţii, călătoria sa prin „univers” având în centru ca personaj „omul” în toată frumuseţea, diversitatea şi complexitatea lui.

Dealtfel, şi-n romanele Culorile vieţii sau în În împărăţia pământului, autorul ne oferă nenumărate lecţii de viaţă, experienţe de conduită morală, vorbe de duh. Deci, aceste romane şi nu numai, constituie, în opinia mea, un preludiu al prezentei apariţii editoriale. Evident, toate acestea au fost trecute analitic prin filtrul gândirii, căci „gândul omului e-o sită pentru vorbe; se cade ca sita să fie mai deasă, altfel vorbeşte gura fără tine”.

Cartea merită a fi citită cu interes atât de maturi, cât şi de generaţiile mai tinere, căci cuprinde nenumărate lecţii de morală, sfaturi, îndemnuri referitoare la prietenie, sinceritate, chibzuinţă, muncă, fiindcă viaţa se trăieşte prin muncă: „De vrei să trăieşti bine, munceşte şi pătimeşte; nu tânji întruna după odihnă, că te vei odihni mult mâine, poimâine”, sau „Zidul – oricare zid, nu se va înălţa dacă stai cu mâinile în sân”.

Alte aforisme se referă la viaţa politică, socială: „Democraţia ar trebui să însemne libertate şi o înţelegere corectă a legilor pentru ocrotirea dreptăţii”.

Să nu uităm originile, locul de unde am plecat, să ne păstrăm modestia, să ne aplecăm cu grijă la nevoile aproapelui: „După ce ai devenit „om mare”, gândeşte-te mereu la „omul mic”, în caz contrar, oricât de „mare vei ajunge, nu vei fi decât un om de nimic.”

Uneori autorul este ironic şi deopotrivă sentenţios: „Nu-i o perioadă prea veselă în viaţă când, după ce baţi la uşa medicului, te duci la farmacie şi acolo ori nu găseşti medicamentul indicat ori n-ai bani ca să-l cumperi”.

Conduite de viaţă: „Nu te lega prea mult de ceva sau de cineva; dezamăgirea poate fi fără margini” sau „Fereşte-te s-aprinzi focul dacă n-ai cu ce să-l stingi la momentul potrivit”.

Combate lenea: „Lenea cucoană mare e mereu necruţătoare, cere, cât îi ziua de mare, de mâncare”.

Unele cugetări sunt adevărate definiţii: „Copilăria – veşnică neuitare, izvor nesecat de încântare”, „Cartea-i puntea de legătură dintre scriitor şi cititor”,  „Horoscopul – invenţie agreabilă a oamenilor de a-şi înţelege rostul pe pământ sub stelele neantului”.

Remarcăm în autorul „Minimilor” ecologistul înverşunat, un apărător al planetei: „Dacă nu ştii ori nu vrei să îngrijeşti o floare, n-o rupe, n-o arunca, n-o călca în picioare, că este şi ea o fiinţă şi s-ar putea s-o doară”, „Pădurea – templul natural al omului, să avem grijă de ea ca de ochii din cap”, „Dispariţia pădurilor de pe faţa pământului pare a marca sfârşitul vieţii pe planeta noastră! Să amânăm acest sfârşit sădind câte un pom pe unde ne aflăm, când şi când”.

Dascălul, profesorul: „Limba română, fagurele nostru de miere, este cartea de învăţătură, pururi povaţă pentru a reuşi în viaţă”, „Instrucţia, învăţătura, cartea care se învaţă în şcoală sunt temelia unei comunităţi umane. Aşadar, atenţie, dragi guvernanţi, dragi învăţători, dragi elevi!”

Poetul: „Uneori poezia e doar un simplu suspin, ascultă-l de vrei să-ţi înţelegi inima”!

Altruistul: „O cauză pentru care luptă cineva este cu adevărat mare, în măsura în care acel cineva gândeşte şi la binele celorlalţi”.

Moralistul (sentenţiosul): „Dacă drumul vieţii îţi este necunoscut, fii măcar atent pe unde calci”!, „Să te fereşti de cel care înţelegând repede ce trebuie să înţeleagă, nu vrea să-şi mai aducă aminte de nimeni şi de nimic”.

Patriotul: „Locul unde te-ai născut şi-ai făcut primii paşi în lume se cade a-ţi fi icoana vieţii, altfel vei rătăci bezmetic precum neoamenii prin timp”.

Filozoful: „Abisul, marele abis e tot atât de greu de pătruns ca şi gândul de taină al omului”.

Concluzionând, prin tot ceea ce a scris autorul este un adevărat terapeut al minţii, dar şi al sufletului: „Oricât îţi pare de zadarnic, îţi pare totul, nu-ţi pierde curajul, un sfârşit va veni oricum”, „A citi o carte bună, înseamnă a te supune unei terapii vindecătoare de multe răni ale sufletului”.

Parcurgând paginile acestei cărţi, instantaneu mi-au revenit în memorie cuvintele lui Ion Caraion la apariţia volumului de Momente şi schiţe al lui IL Caragiale: „Nu Momente, maestre, ci Monumente!”

Analogând: „Nu Minime, maestre, ci Maxime!”

Epilog: Costantin Haralambie Covatariu – un izvor nesecat de informaţii, o adevărată enciclopedie vie. (Prof Maria Antohi)

Totul a început în 2007 când, antrenate de profesoara lor de sport, Marcela Olteanu, participau la meciuri şi baluri în calitate de simple majorete ale Colegiului Naţional Ferdinand I.

Însă totul s-a schimbat când ele s-au decis să participe la Cupa de Majorete de la Oradea, organizat de MBTA (Asociaţia Naţională de Majorete cu Baston şi Twirling). Acolo au obţinut locul al II-lea, iar această victorie le-a motivat să continue să practice acest sport la nivel de perfomanţă. Astfel, în 2008, participând la Cupa Naţională de Majorete şi obţinând locul I, s-au calificat la Campionatul European de Majorete care s-a desfăşurat în Cehia; aici s-au luptat la secţiunea Accesorii cu puternice ţări precum Olanda, Anglia, Croaţia, Franţa şi Italia. Deşi nu au obţinut un loc pe podium, ele s-au întors din Cehia cu mult mai multă experienţă şi motivaţie faţă de cum plecaseră.

Imboldul deicisiv l-au primit în 2009, când majoretele au fost recunoscute oficial ca ramură sportivă şi în România. De aici victoriile s-au ţinut lanţ: în 2010 au obţinut locul I la Festivalul Naţional de Majorete de la Piatra Neamţ, organizat de MBTA, calificându-se la Cupa Naţională de la Arad unde au obţinut locul al III-lea la secţiunea accesorii şi locul al IV-lea la secţiunea pom-pon. La sfârşitul aceluiaşi an, în urma unei riguroase selecţii, au fost alese să reprezinte România la Campionatul European de Majorete de le Karlovy Vary din Cehia; ele s-au pregătit intens, şi-au mărit şi lotul, iar în aprilie 2011 s-au întors acasă mândre de premiul special primit din partea juriului. După numai o lună, în mai 2011, ele au participat la Olimpiada şcolară Pada Murre unde au obţinut locul I; în acelaşi timp cu această olimpiadă s-a desfăşurat şi Cupa MBTA la care de asemenea au participat şi s-au calificat pentru Cupa Naţională de Majorete de la Blaj, de unde tocmai s-au întors fruntaşe.

Sorina Braşoveanu, majoretă martoră la fiecare progres făcut de echipa sa încă din 2007, spune: „Activitatea noastră nu se va opri aici, dorind ca în martie să aducem Faza Zonală la Bacău, să schimbăm percepţia băcăuanilor despre majorete, arătându-le că nu sunt animatoare, ci sportive cu atitudine şi expresivitate care ştiu să ofere spectacol!” (Ioana GHERGHEL)

Despre cristalizarea – în posteritate a imaginii Rebrenilor – va vorbi scriitorul şi publicistul Ilderim Rebreanu, fiul lui Tiberiu Rebreanu, cel mai mic dintre cei 14 fraţi ai scriitorului Liviu Rebreanu.

Ilderim Rebreanu s-a născut la 26 noiembrie 1952, a locuit pe rând la Bucureşti, Aiud, Ocna – Mureşului, Cluj – Napoca, Bogdana (judeţul Teleorman). A studiat istoria, este unicul descendent pe linie bărbătească în familia Rebreanu şi autor a 9 cărţi: „Minciună şi impostură”, „Arhenghel de lut”, „Ţesătoul de vise”, „Geneza romanului Pădurea spânzuraţilor”, „ Săraci da’ gingaşi şi fuduli…”, „Scrisori în umbra ştreangului”, „Amintiri despre familia noastră”, „ Neamul Rebrenilor către Liviu”, şi „Tărâmul diavolului”.

Întâlnirea scriitorului Ilderim Rebreanu cu cititorii, în cea mai mare parte elevi, este prilejuită de lansarea cărţii „ Spectre în labirintul uitării”, apărută la Editura ZIP – Bucureşti, noiembrie 2011, editor Ion – Gabriel Puşcă, prezent şi domnia –sa la aceste manifestări.

Cartea reprezintă saga familiei Rebreanu, are 2400 de pagini structurate în 4 volume: volumul I – „ De la Alfa la Omega”, volumul II – „Cei morţi şi părăsiţi”, volumul III – „Cronici intebelice” , volumul IV – „ Întuneric roşu” şi se desfăşoară ca timp în perioada 1884 ( anul în care s-au cunoscut Vasile şi Ludovica, bunicii scriitorului) şi 1952 ( anul naşterii lui Ilderim Rebreanu, ultimul descendent al familiei).

Vorbind despre această carte, scriitorul D.R.Popescu spunea că „ în literatura română nu s-a mai scris un roman de asemenea factură şi originalitate”.

Lansările de carte vor începe în judeţul Bistriţa – Năsăud, 26 noiembrie la Bistriţa, 27 noiembrie Tîrlişua , şi vor continua în judeţul Bacău , pe 28 noiembrie, ora 12, Şcoala cu clasele I-VIII Palanca, ora 14 Grup Şcolar de Agroturism Ghimeş – Făget, 29 noiembrie, ora 12, Şcoala „Liviu Rebreanu „ Comăneşti, în judeţul Harghita la  Şcoala „ Liviu Rebreanu „ Miercurea – Ciuc, ora 15, şi 30 noiembrie Biblioteca Municipală „ Radu Rosetti” Oneşti, judeţul Bacău.

Întâlnirile vor fi cu atât mai interesante cu cât scriitorul se aşteaptă la întrebări incitante care vor lămuri multe enigme din viaţa numeroasei familii Rebreanu.

„Facem apel la cetăţenii municipiului Botoşani să nu se lase impresionaţi de presupuse invalidităţi sau mijloace folosite în încercarea de a sensibiliza. Sumele colectate din activităţile de cerşetorie sunt importante, iar activitatea aceasta devine prosperă”, a declarat directorul executiv al Poliţiei Locale Botoşani Ioan Onuţu.

Însă ea a reuşit să scape din nou, să mă sfideze şi să fugă iarăşi în împărăţia toamnei celei vitregi, râzând în faţa indignării mele şi culegându-mi lacrimile cu cea mai deosebită gingăşie. Îi păsa de ceea ce se întâmplă în sufletul meu, dar era chemată înapoi în lumea care o zămislise, iar durerea mea şi dragostea pe care i le arătasem de la început nu erau suficient de puternice să alunge vraja.

Şi totuşi, când a dispărut într-o sclipire de stele, făcându-mi cu mâna de după copacii îmbătrâniţi de vreme, în timp ce lacrimile mele continuau să curgă, am ştiut că va veni înapoi şi că va deveni a mea aşa cum eu devenisem al ei.

Acum alerg din nou după ea, privind-o dansând printre frunze, valsând cu ele şi cântându-le un cântec ce ne reprezintă.

E uşor tristă, şi mă priveşte galeş, însă eu continui să o urmăresc, privind-o cum dispare pe după copaci, cum mă cheamă la ea fără a sta o clipă într-un loc, şi nu mă supăr, căci ştiu că mă iubeşte.

Întind iarăşi mâna după ea, oprindu-mă lângă banca NOASTRĂ şi o strig încă o dată. Îi făgăduiesc luna ca nestemata, soarele ca inel şi pământul ca tron, iar ea râde şi se apropie.

O văd zâmbind şovăielnic. Nu îi vine să se despartă de toamnă, mama ei, fiinţă care o crease numai pentru mine, însă nu vrea nici să mă părăsească.

Priveşte în urmă la frunzele multicolore, şi zâmbeşte trist. Le va abandona oare?

Şi da, păşeşte din nou către mine, cu mâna ei albă şi fină întinsă să o cuprindă pe a mea. Îmi zâmbeşte, ochii ei strălucind mai amăgitori decât până acum, şi simt cum vraja ne cuprinde din nou pe amândoi.

Mă aşez la umbra unui copac, pe banca noastră, cu ea alături, şi o simt cum tremură. Plânge! Dar oare de bucurie?

O întreb, cuvintele mele sunând atât de seci în comparaţie cu glasul ei de înger, şi o privesc fermecat în timp ce frunzele îşi continuă dansul în jurul nostru, zâmbindu-ne. Nu e tristă!

Dar oare e bine ca eu să îmi răpesc muza de la sânul mamei ei, să o fur într-o împărăţie în care s-ar putea ofili? Dar ea mă linişteşte, şi îmi spune că alături de mine, având şi stelele şi luna şi soarele ca o minunată companie nu se va întrista niciodată, chiar dacă frunzele toamnii îi vor aminti mereu de casa ei.

Am privit-o o ultimă dată, apoi m-am ridicat, hotărât să prind măcar o parte din spiritul atât de mirific al tomnii numai de dragul ei. Însă ea, zeiţa culorilor vii, a râs la cererea mea şi mi-a oferit numai un colier.

În pandantivul lui am zărit banca noastră, cu frunzele roşii-sângerii ca nişte fluturi micuţi, cu mine alergând după muza mea, şi ea! Ea, frumoasă fecioară a tomnii, râzând de după copacii, chemându-mă la ea.

Atunci mi-am dat seama că trăiesc un vis, un vis minunat, un vis cât se poate de real. Un vis ce se va repeta toamnă de toamnă. Un vis pe care îl voi putea împărtăşi numai iubirii mele, muzei mele!

(Lorena CHIHĂROI – cls a XII-a, Colegiul Naţional Ferdinand I)

A luptat, a suspinat şi a surâs, a biruit şi a mers mai departe… A dorit să cucerească publicul şi pentru aceasta şi-a evaluat continuu rolul şi potenţialul minţii de a coordona sclipirea şi evidenţierea talentului ei. A privit mereu înainte, având ca fundaţie pe care şi-a consolidat treptat drumul muzical, talentul nativ, deopotrivă cu ceea ce a învăţat de la cei care i-au fost discipoli: profesori, artişti consacraţi, colegi de breaslă… de la cei pe care i-a admirat din zorii vieţii, când copilă fiind îi rezonau porţile sufletului la care băteau armoniile muzicii folclorice. Aprecierile, aplauzele şi recunoaşterile într-un peisaj etnofolcloric referenţial al culturii ţărăneşti a Moldovei nu au fost şi nu vor fi niciodată nici gratuitate, nici întâmplare! Cu atât mai mult, ceea ce a realizat până acum Elena Popa Repeziş este pentru ea important şi inestimabil şi redă încrederea şi promisiunea în continuitate.

Încă din fragedă copilărie i-a plăcut să interpreteze cântece auzite la clăcile din sat, la şezători, la nunţi, la hramuri, la serbările de sfârşit de an şcolar, pe scena Căminului Cultural din Iaslovăţ. Artista mărturiseşte că s-a trezit cântând. Primele amintiri îi sunt legate de cântec. Pentru că tata era miner şi avea leafă bună, familia şi-a îngăduit să aibă televizor în anii copilăriei. Emisiunile folclorice pe care le viziona pe micul ecran o inspirau, îi făureau aripi să se înalţe spre cerul muzicii populare, îi dădeau dragoste să alerge fericită, cântând, prin curtea părintească şi câmpiile cu iarbă şi flori ale Bucovinei. Se urca pe pragul casei şi încerca, izbutind cel mai adesea, să imite cât mai fidel ceea ce vedea şi auzea la televizor. Crescând „de-o şchioapă” ducea oile şi mieluşeii la păşunat, pe coasta satului şi cânta ziua întreagă. Peste forfota satului, glasul copilei răzbătea până departe. Mai târziu, între anii 1976-1980 a urcat pe scena Casei de Cultură din Galaţi, ca membră a Ansamblului Balada Oţelului, alături de care face turnee în judeţ şi în ţară participând la diverse manifestări artistice ca solistă, prezentatoare şi dansatoare, la concursuri naţionale de muzică populară în mai toate judeţele ţării obţinând premii, menţiuni şi diplome. După terminarea liceului, între anii 1980-1983, frecventează în paralel cursurile Şcolii Populare de Artă din Galaţi, secţiile canto popular – specialitatea solistică şi dans popular – specialitatea interpretare, pe care le finalizează cu notă maximă. În 1981 dobândeşte, prin concurs, recunoaşterea oficială ca artist, obţinând un atestat de artist liber profesionist ca solistă de muzică populară, gradul I, acordat de Ministerul Artei din Bucureşti. Nu după mult timp a cântat în primul concert cu televiziunea. Era în 1982, primăvara, când pe faleza Dunării s-a realizat una dintre primele emisiuni din ţară transmise color.

S-a căsătorit în 1983 cu Ionel Popa, coleg la Şcoala Populară de Artă, un interpret cu o voce de excepţie, un talent nativ rar întâlnit. El a compus texte şi melodii pentru primul lor volum în duet. În 1997 au lansat împreună primul album de melodii populare intitulat Eu plec satule din tine, apoi au urmat La cumpăna anilor, Copile, copile, Tânără m-am măritat… Împreună, Elena Popa Repeziş şi Ionel Popa au realizat şapte volume (trei Elena, trei Ionel si unul împreună) conţinând cântece din repertoriul propriu şi în colaborare cu personalităţi ale genului. Acest cuplu muzical şi de viaţă familială s-a bucurat de un progresiv succes, într-o perioadă de efervescenţă creativă şi de interpretare care se va frânge tragic prin moartea soţului, în plină şi rodnică prezenţă publică în cadrul turneelor în ţară şi străinătate, a prezenţelor la emisiuni tv, la spectacole si festivaluri de folclor. Răpus de o boală nevindecabilă, în 1998, la doar 36 de ani, Ionel Popa părăseşte scena muzicii şi a vieţii!… Rămasă singură, cu un copil, Elena Popa Repeziş decide să se retragă din viaţa scenei, vreme de mai mulţi ani, regăsindu-se pentru un timp în cântec şi poezie, într-un univers al singurătăţii. În 2004 resimte rechemarea la viaţă şi speranţă şi se căsătoreşte, iar în 2005 se stabileşte în comuna ei natală Iaslovăţ. După puţin timp scoate primul CD împreună cu fiul ei Marius Ionut Popa intitulat Întoarce-te tăticule! şi închinat lui Ionel Popa. Volumul se află postat online pe pagina personală: http://www.trilulilu.ro/elire

În prezent compune textele şi melodiile  cântecelor sale, colaborează cu tinerele talente din Iaslovăţ, compune poezii pe diverse teme: religioasă, filozofică, meditativă, cultă… De-a lungul anilor a compus 660 de texte pentru cântecele sale, ale soţului şi ale altora, precum şi multe poezii. Lucrează la o carte dedicată valorilor din comuna natală Comorile din lada de zestre a comunei Iaslovăţ, iar în calitate de Manager RECL contribuie activ la viaţa artistică a comunităţii, reprezentând-o cu cinste acolo unde o poartă paşii în aria sa profesională şi promovează comunitatea pe portalul WWW.ecomunitate.ro, în cadrul căruia a publicat 92 de articole. (Ioana GHERGHEL)

„Din cauza fondurilor reduse am realizat anumite lucrări cu forţe proprii, achiziţionând numai materialele necesare. Chiar dacă nu a fost un an uşor pot spune că s-au realizat investiţii necesare comunităţii, însă e normal să vrem mai mult”, este de părere primarul Bujor.

Un primar care ştie ce vrea pentru comunitatea pe care o conduce

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu, sătul de atâtea şi atâtea scandaluri inventate de presa centrală, încerc să văd şi ce se mai construieşte în Moldova, că aici îşi desfăşoară activitatea ziarul nostru. Şi chiar se construieşte tonul fiind dat de administraţiile locale. Dar nici mediul privat nu rămâne mai prejos, oamenii încercând să uite perioada pomenilor inventate de regimul de tip struţo-cămilă întronat ştiţi de cine şi sunt mereu în căutare de noi surse de venituri obţinute prin muncă.

La câţiva kilometri de Târgu Ocna mergând spre munte începe cea mai mare comună a judeţului Bacău. În alte zone ale Moldovei nici două oraşe nu însumează cât comuna Dofteana. Dar aici şi problemele şi nevoile sunt pe măsura dimensiunilor comunei. Norocul acestei comunităţi îl reprezintă alegerea făcută în 2008. Primarul Ioan Bujor a reuşit o serie de investiţii în trei ani cât n-au făcut ceilalţi primari în 18. Modest şi mereu pe picior de plecare prin comună, primarul Ioan Bujor nu are timp să vorbească de ce a fost înainte de 2008. În ceea ce priveşte investiţiile de anul acesta, că fiecare an la Dofteana, după 2008, a venit cu noutăţi, chiar dacă a fost an greu, de criză financiară, acestea există. „În decembrie anul acesta finalizăm lucrările la şcoala Scarlat Loghin din Dofteana care au fost realizate printr-un proiect cofinanţat de Banca Mondială. Şcoala n-a putut fi dată în folosinţă la 15 septembrie  pentru că nu am avut mobilier. Acum am primit dotările necesare, recepţia finală e făcută şi începând cu anul viitor şcolar va fi în folosinţă. Acolo va fi şcoală profesională unde vor avea posibilitatea să înveţe şi tinerii care nu au luat examenul de bacalaureat. Am reabilitat, de asemenea, un atelier şcoală printr-un proiect european în cadrul Fondului Social European iar pentru dotarea cu utilajele necesare am accesat alt proiect. Tot anul acesta am reuşit să reabilităm sediul administraţiei locale, cu fonduri proprii, dar şi cu forţă de muncă proprie. Clădirea primăriei are peste 100 de ani şi necesita reparaţii. Din cauza lipsei de fonduri am achiziţionat toate materialele necesare şi am realizat lucrările în regim propriu cu muncitori contractuali. În iarna 2011-2012 vom reabilita şi interiorul tot cu forţe proprii.

Am avut probleme şi cu lipsa presiunii apei în unele zone şi am reuşit să amenajăm o staţie de presiune pentru a asigura apa la Hăghiac şi Ştefan Vodă. Acum avem apă în toată localitatea. Din 2008 şi până acum reţeaua de apă potabilă a fost extinsă cu 35 de kilometri. Toate lucrările au fost făcute cu fonduri proprii, dar erau necesare comunităţii. Iar acum majoritatea gospodăriilor sunt racordate la apă, iar serviciul de distribuţie a apei a fost preluat de operatorul judeţean. Am reuşit să racordăm şi comunitatea de romi gratuit la reţeaua de apă, pentru că majoritatea sunt beneficiari ai venitului minim garantat şi nu au bani, dar nici nu-i puteam lăsa fără apă că aveam probleme în acea zonă numită Groapa Maşinii.

De circa o săptămână am achiziţionat o autoutilitară pentru buna gospodărire a comunităţii. Şi tot în toamna aceasta am reuşit reabilitarea Centrului Civic al comunei şi amenajarea unei rigole de scurgere a apelor pluviale. Am acordat ca-n fiecare an sprijin bisericilor din comună. Anul acesta am contribuit financiar şi cu materiale de construcţii la ridicarea bisericii Sfânta Maria din satul Cucuieţi. Biserica a fost demolată în 2008 pe considerente electorale şi era nevoie de o construcţie nouă. S-a ajuns acum cu lucrările sus la turlă. Am dat lemn pentru biserica din satul Larga pentru a putea fi reabilitat acoperişul. Lucrările încep pe 14 noiembrie anul acesta şi materialele care vor mai fi necesare le vom asigura tot din bugetul local. Un alt proiect important este cel privind reabilitarea unui pod pe o lungime de 12 metri afectat în urma inundaţiilor din 2010. Am fost nevoiţi să-l facem cu surse proprii. Am avut promisiuni de la Guvern dar n-am primit bani. Au mai rămas de consolidat maluri în satul Ştefan Vodă. S-au realizat în acest proiect şi 40 metri de gabion pentru protecţia malurilor.

De asemenea, am amenajat la şcolile din Larga şi Cucuieţi parcuri pentru copii cu ajutorul OMV Petrom. Avem şi un proiect pentru asfaltarea a 5,65 kilometri de drumuri, în patru sate, pe care l-am depus la Ministerul Dezvoltării şi sper să intre în lucru. Tot la Ministerul Dezvoltării am depus proiect pentru canalizare cu staţie de epurare, pentru că acum avem apă şi ne trebuie canalizare. E un proiect destul de mare ce include 11 kilometri de reţea de canalizare şi staţie de epurare.

Am reuşit apoi să realizăm termoizolaţia la grădiniţa Prichindelul şi am refăcut faţada la acest obiectiv. Investiţia a fost destul de mare că suprafaţa acoperită e de 550 metri pătraţi. Multe lucrări mai mici sau mai mari au fost realizate cu fonduri proprii şi sunt mulţumit că am reuşit”, a spus primarul comunei Dofteana.

„Dacă eşti gospodar, serios şi credibil poţi face investiţii…”

Multe sunt nevoile aşa cum spuneam şi la începutul reportajului, dar multe dintre acestea au fost rezolvate, iar acum primarul Ioan Bujor spune că se declară mulţumit de ce a reuşit să facă, afirmând în acelaşi timp că se pot face investiţii „dacă eşti gospodar, serios şi credibil în munca pe care o desfăşori şi-n viaţa socială în general”.

Pe lângă condiţiile bune create pentru elevii comunei şi pentru tinerii care se pot specializa în anumite meserii căutate pe piaţa muncii, tot pentru şcoli primarul a fost de acord să aplice programul Livada Şcolarului. „Mi-am luat şi cărţi de pomicultură ca să putem îngriji pomii plantaţi. S-au plantat 1 000 de puieţi în programul Livada Şcolarului. Am mai obţinut un proiect în primăvara acestui an prin care am plantat 200 de arbuşti ornamentali primiţi de la Romsilva. Arbuştii au fost plantaţi la şcoli şi la biserici. Pentru un alt proiect în favoarea şcolilor am dat acceptul recent. E vorba de programul pentru dotarea bibliotecilor. Prin acest program vom primi cărţi. Sunt atent la tot ce apare şi încerc să profit de fiecare oportunitate”, a mai spus primarul Ioan Bujor.

Ca planuri de viitor, pe lângă investiţiile mari cum ar fi canalizarea, şeful administraţiei locale mai vrea să amenajeze altă intrare pentru maşini în curtea primăriei, pe care o va lărgi, deoarece acum intră şi oamenii şi maşinile pe aceeaşi poartă şi e periculos.

Dar un alt aspect ne-a atras atenţia şi la venire dar şi la plecare. E un aspect rar întâlnit prin Moldova, unde bălăriile pe marginile drumurilor sunt la ele acasă. Oamenii puşi de primărie tăiau buruienile de pe marginea drumului naţional şi făceau curăţenie. O iniţiativă cu adevărat demnă de apreciere pentru că rar găseşti aşa ceva. Majoritatea celor pe care-i întrebi de ce nu se taie bălăriile de pe marginea drumurilor găsesc motive cum că n-ar fi drumul în administrarea lor şi aşa mai departe. Dar cartea de vizită a unei comunităţi este tocmai curăţenia, la fel cum e şi-ntr-o gospodărie. Primarul Bujor spune că e obsedat de curăţenie şi acest lucru chiar se vede la Dofteana.

Ca să închei în aceeaşi notă în care am început acest reportaj, cum poţi să nu te bucuri când vezi oamenii lucrând, căutând soluţii pentru un trai mai confortabil, când vezi totul în jur frumos că e dar de la Dumnezeu şi curat pentru că aici locuiesc oameni gospodari şi mândri? (EL)

Astăzi nimic nu mă atinge, mă detaşez, mă arestez.

Şi mă ofer tulburat umbrelor iluzorii ce sting orice speranţă…

Aici, ziceam; în acest obscur neant lipsit din păcate de viaţă.

Nu mă înţelege greşit, te-am îndrăgit cu adevărat!

Şi probabil ceva mărunt în mine striga după tine încă disperat.

Dar am fost capturat, subjugat din senin,

Nevoit să las amintirea noastră în urmă, injectată cu al meu venin.

Inexistenţa mea actuală a provocat un imens gol teatral

Şi stiu că tu eşti victima eşecului meu mortal.

Esenţa ta s-a risipit ca nisipul laolaltă printre valurile mării,

Pierdut pe veci, dar veşnic supusă iubirii.

Acum poţi aprinde lumina… dar nu mă vei mai găsi la fel

Eu voi fi în altă parte, departe, purtând un nou tel.

Adierea vântului suavă îmi va ghida în continuare sufletul,

Iar tu îmi vei adăposti în suspine gândul.

(Tania SICOE, clasa a X-a, Colegiul Naţional de Artă George Apostu Bacău)

O companie din cadrul Batalionului 22 Vânători de Munte Cireşoaia ce îşi are garnizoana la Sfântul Gheorghe a participat la sărbătoare şi a încântat cetăţenii oraşului cu o defilare simbolică. „Istoria ne leagă sufleteşte de aceşti minunaţi ostaşi care sunt vânătorii de munte, elita armatei române. Sacrificiul lor în marea bătălie de la Cireşoaia a dus la eliberarea oraşului nostru în primul război mondial şi la creşterea moralului întregii armate române care a reuşit în cele din urmă să câştige marile bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Trebuie să ne amintim mereu de cei care au căzut atunci şi să le cinstim memoria. Mă bucur că alături de noi sunt astăzi şi ulţi veterani de război, oameni cărora le port un respect deosebit şi la care când mă uit îmi aduc aminte de tatăl meu care a cunoscut ororile războiului şi prizonieratului în Siberia. Mă bucur că alături de noi au venit astăzi foarte mulţi elevi care au ocazie să vadă cu ochii lor pe urmaşii celor care acum 95 de ani au scris o pagină din istoria oraşului nostru”, a spus celor prezenţi Floarea Ivanof. „Suntem mândri să ne aflăm astăzi în oraşul în care înaintaşii noştri au făcut istorie. Este o manifestare de suflet şi în fiecare an ne face o deosebită plăcere să venim la Târgu Ocna pentru a ne aduce cu toţii aminte de marea victorie de la Cireşoaia şi pentru a-i comemora pe cei care au căzut atunci pe câmpul de luptă. Este o mândrie să purtăm uniforma vânătorilor de munte şi să ne prezentăm lumii ca fiind elita armatei române”, a fost cuvântul colonelului Vasile Cristea, comandatul Batalionului 22 Cireşoaia.

La manifestare au participat personalităţi politice locale şi judeţene precum şi un mare număr de veterani de război care la vârsta lor au salutat milităreşte cu emoţie în suflet bravii vânători de munte de la Sfântul Gheorghe care în prezent nu mai dau bătălii memorabile ca cele de la Cireşoaia sau Soveja ci merg în misiuni de menţinere a păcii în Afganistan sau Georgia.

Au fost depuse coroane de flori la monumentul eroilor din centru oraşului Târgu Ocna iar muzica militară a Brigăzii 61 General Virgil Bădulescu Vânători de munte de la Miercurea Ciuc a încântat atmosferă cu melodii ostăşeşti. Defilarea vânătorilor de munte pe bulevardul principal al oraşului alături de muzica militară a fost evenimentul cheie al manifestării care a devenit tradiţie la Târgu Ocna. Vânătorii de munte au străbătut efectiv oraşul şi au fost aplaudaţi frenetic de oamenii care participă an de an în număr tot mai mare la această manifestare unică în Moldova. Cu ocazia zilei vânătorilor de munte primăria oraşului Târgu Ocna a primit din partea conducerii batalionului 22 de la Sfântu Gheorhe o plachetă comemorativă.

Vânătorii de munte

Trupele de vânători de munte au împlinit săptămâna trecută 95 de ani de existenţă glorioasă. Renumele câştigat pe câmpurile de luptă de la Cireşoaia, Coşna şi Târgu Neamţ în primul război mondial precum şi la Stalingrad sau Crimeea în al doilea război mondial i-a determinat pe mulţi dintre specialiştii militari să îi desemneze ca fiind elita armatei române. Trupele de vânători de munte au apărut în România în anul 1916 ca o necesitate a armatei române de a răspunde trupelor similare din armata germană şi austroungară. La 3 noimbrie 1916, Şcoala Militară de Schiori Bucureşti a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte care a fost organizat în primul război mondial în 3 batalioane care s-au acoperit de glorie în luptele de apărare a Moldovei. Primul comandat al vânătorilor de munte români a fost maiorul Virgil Bădulescu cel care i-a condus pe aceştia la victorie în bătălia de la Cireşoaia. Astăzi numele său îl poartă Brigada 61 Vânători de Munte ce îşi are garnizoana la Miercurea Ciuc. (Marius HERMENIUC)

Ea e reală, e vie, ştie cum să mă poarte pe cele mai înalte culmi şi cum să mă ferească de cea mai de jos treaptă. Am ajuns să o iubesc chiar într-o zi de toamnă, exact ca aceasta, o zi de toamnă în care tot aşa, fugăream o nălucă.

Ce uşor e să te îndrăgosteşti de o fiinţă pe care o crezi perfectă şi care îţi şi demonstrează cât de minunată e. Dar nu asta e povestea mea, nu asta e vraja care a pus stăpânire pe mine. Nu!

Acum nu foarte multă vreme, când alergam printre vise, crezând că tot pământul e al meu, o fantasmă, un curcubeu al dragostei tomnatice mi-a tăiat calea şi m-a scos din visarea mea. Am privit-o şi ea mi-a zâmbit şăgalnic, apoi s-a întors şi a fugit de lângă mine, râzând cristalin. Crezusem până atunci că astfel de fiinţe nu pot trăi în lumea noastră, că nimeni nu le poate vedea dansul, că nimeni nu le poate atinge în timp ce ele culeg frunzele colorate ale copacilor. Însă m-am înşelat.

Poate că doar se juca, furându-mi inima apoi aruncându-mi-o printre frunze în timp ce eu mă străduiam să ţin pasul cu ea. Poate că ei i se părea amuzant să mă vadă roşind ori de câte ori clipea încet din gene, iar buzele ei pline schiţau un zâmbet imperceptibil. Fiind zâna unui teritoriu ce nu putea fi cucerit de oameni, ea nu făcea altceva decât să mă amăgească.

Şi totuşi eu voiam să o reţin, să depun sărutare după sărutare pe trupul ei zvelt, să îi prind toate stelele de pe cer, şi să îi aduc numai coliere din frunzele cele mai minunate. Să prind o rază de soare într-o clepsidră şi să îi arăt că ea e mai frumoasă. Să îi arăt că îmi luminează sufletul mai tare ca orice. Însă ea nu a stat, şi am fugit după ea, ocolind frunzele pe care ea mi le arăta, strigându-i numele şi ascultând-o râzând.

Oare merităm o astfel de tortură din partea unei zâne? Poate, căci numai după năluci am umblat toată viaţa, numai după ele m-am ţinut, pictându-le zâmbetul, scriindu-le cântece pe care nici un alt muritor nu le-ar fi putut scrie, şi totuşi ea mă trata aşa de rece. Îmi umbrea sufletul cu respingere, însă eu continuam să o urmăresc.

Ştiam că se va opri, poate nu atunci, însă o va face, căci această ispită tomnatică nu era ca celelalte. Era umană, era a mea.

(Lorena CHIHĂROI – cls a XII-a, Colegiul Naţional Ferdinand I)

Pământul este singura bogăţie

Comuna Dealu Morii a fost înfiinţată în 1968 prin unirea a două comune mai mici. În prezent comuna este formată din satele: Dealu Morii, Banca, Bălăneşti, Blaga, Baboş, Bodeasa, Bostăneşti, Calapodeşti, Căuia, Dorofei, Ghionoaia, Grădeşti, Neguleşti, Tăvădăreşti. Numărul mare de sate componente implică şi o mare reţea de drumuri comunale excelent întreţinute de primăria comunei care nu a făcut diferenţieri între cei peste 3 000 de locuitori ai comunei. „Am canalizat investiţiile înspre cele mai importante sate dar nu am nedreptăţit nici locuitorii satelor mai îndepărtate. Din păcate multe dintre satele noastre se depopulează şi îmbătrânesc. Oamenii pleacă la muncă în străinătate pentru a putea asigura viitorul copiilor lor. Ne confruntăm şi noi cu acest fenomen periculos al depopulării localităţilor şi spun asta pentru că am ajuns în situaţia să avem în comună sate mai mici în care mai trăiesc doar câteva familii sau chiar un singur om. Viaţa la ţară şi munca la ţară este foarte grea dar nu asta îi sperie pe oamenii de la Dealu Morii ci faptul că munca nu este plătită la adevărata ei valoare şi actualul sistem socio-politic nu îţi oferă niciun fel de perspectivă”, ne-a spus cu amărăciune primarul Vasile Savin. Şi totuşi oamenii îşi muncesc cu grijă pământul pe care îl au deoarece este singura bogăţie a comunei şi investiţii în industrie sau în alte sectoare de activitate aici nu s-au făcut deoarece distanţa faţă de centrele urbane este mare. Primarul ne-a mărturisit că şi el personal lucrează o mare suprafaţă de teren şi chiar în ziua întâlnirii naostre coborâse de pe tractor. „Este mare păcat să laşi pământul nelucrat pentru că oriunde te-ai afla, la Dealul Morii sau în Spania, tot pământul ne hrăneşte pe toţi”, ne-a mai spus Vasile Savin. Am remarcat la acest om o mare putere de muncă şi mai ales o ambiţie demnă de oferit exemplu pentru mai tinerii primari din Moldova care după un mandat două deja se plictisesc şi încep să îşi vadă de interesele personale în loc de binele comunităţii. Vasile Savin are cu ce se mândri. A făcut multe pentru oamenii din Dealul Morii şi înainte de Revoluţie şi după Revoluţie în perioada tulbure când primarii se schimbau ca bujiile la maşină dar şi acum când politica de atragere de fonduri europene pentru comunităţile rurarle este pe primul plan. „Mă uit înapoi cu mândrie şi pot să spun că sunt foarte mulţumit de ceea ce am reuşit să fac în anii aceştia care au trecut pentru oamenii din comuna mea. Pe vremea lui Ceauşescu am reuşit şi am obţinut bani penntru a construi blocuri de locuinţe în centru de comună şi vreau să vă spun că a fost o mare realizare a acelor vremuri. Am reuşit tot în acea perioadă să obţin fondurile şi aprobările necesare pentru înfiinţarea la Dealu Morii a uneia dintre cele mai moderne secţii de vinificaţie. Şi atunci era ca şi acum. Trebuia să ştii ce vrei pentru comuna ta şi să te duci să îţi susţii cauza în faţa celor care aveau banii pe mână. Dacă erai ferm şi hotărât obţineai ceea ce ţi-ai propus dacă nu veneai ca şi acum acasă cu o sacoşă de promisiuni”, ne-a mai declarat primarul Vasile Savin.

La Dealul Morii ca la oraş

Încă de când am intrat în comună am remarcat că toate drumurile principale şi adiacente sunt asfaltate şi au şanţuri betonate. Într-o singură comună am ami întâlnit o astfel de situaţie, la Răuceşti – Neamţ şi l-am întrebat pe primarul Vasile Savin peste ce comoară a dat de a reuşit să strângă bani pentru o asemena investiţie. „Am reuşit să obţinem finanţare la un proiect pe care l-am depus la măsura 3 2 2, o finanţare destul de serioasă de 2,5 milioane de euro pe care i-am foloosit cât mai bine pentru dezvoltarea comunei noastre. Proiectul a cuprins asfaltarea a 8 kilometri de drumuri comunale şi străzi în satul Dealul Morii precum şi amenajarea acestora cu şanţuri betonate. La Neguleşti am asfaltat 2,7 kilomteri de drum pentru că v-am mai spus că încercăm să aducem cât mai aproape de civilizaţie toţi locuitorii comunei nu numai pe cei din satul centru de comună. Am înfiinţat un modern centru de tip after school, am modernizat căminul cultural şi am reuşit să achiziţionăm un buldoexcavator care ne era necesar la lucrările de întreţinere a drumurilor şi mai ales la deszăpeziri. Acest utilaj ne va scuti de multe cheltuieli de la bugetul local şi banii pe care i-am fi dat firmelor de specialitate vor fi folosiţi în scopuri mult mai utile comunităţii noastre. În afară de acest proiect prin care am reuşit să punem la punct o mare parte din drumurile comunei am mai făcut o mare lucrare de pietruire a peste 20 de kilometri de drumuri comunale, drumuri care nu au putut fi prinse în proiectul de asfaltare şi vreau să vă spun că întreţinerea acestora este una din priorităţile administraţiei pe care o conduc. Şcolilor din comună le-am acordat întotdeauna o atenţie deoasebită şi am efectuat la toate lucrări de reabilitare şi modernizare. Am realizat aducţiunea cu apă în satele principale a comunei şi vreau să le spun oamenilor şi pe această cale că mai am de făcut aducţiune cu apă în două sate şi o voi face pentru că niciodată nu m-am înhămat la o muncă pe care nu am putut să o duc la bun sfârşit. Mai sunt multe lucruri de făcut pentru ca Dealul Morii să arate aşa cum aşa dori eu. Mai am două proiecte pentru asfalatarea drumurilor la Căuia şi Calapodeşti, vreau să modernizez trotuarele cu pavele, mai am de extins reţeaua de apă în câteva cartiere din Dealul Morii şi multe alte lucruri pe care sper să fiu sănătos şi să le duc la bun sfârşit. După ce le voi finaliza voi putea spune că sunt un om mulţumit de activitatea mea la primărie”, ne-a mai spus primarul Vasile Savin.

Primar de-o viaţă

L-am întrebat pe Vasile Savin care este secretul său de a reuşit ca timp de 32 de ani să se afle în fruntea comunei şi să spună că încă mai sunt multe lucruri de făcut. „Nu este nici un secret. Trebuie să ştii să asculţi oamenii şi să te adaptezi la tot ceea ce apare nou în viaţa de zi cu zi. Trebuie să ştii că viaţa merge înainte şi nu te poţi eschiva de la elementele de noutate care apar în alte localităţi. Trebuie să cauţi resursele necesare pentru a implementa şi în comuna ta lucrurile bune pe care le-ai văzut în alte părţi. Oamenii te vor respecta şi te vor pune în fruntea lor numai dacă ştii să îi asculţi, să le vorbeşti pe limba lor şi numai dacă eşti harnic şi cinstit. După fiecare mandat îmi fac o analiză a ceea ce am realizat şi mai ales îmi fac noi planuri de viitor pe care le prezint comunităţii. Oamenii apreciază acest lucru şi consideră că trebuie să continuăm împreună. Îmi place mai ales să îi ascult pe cei care mă critică pentru că de la ei am foarte multe de învăţat. Cel care te critică îţi deschide ochii asupra lucrurilor pe care le-ai făcut rău ori ai uitat să le faci. Critica este bună şi mai ales democratică. Eu spun că în perioada cât am fost primar am reuşit să ofer comunei mele şansa de a fi una dintre cele mai frumoase şi mai bine gospodărită localităţi din această parte a ţării. Sunt mulţumit de ce s-a făcut dar voi fi mult mai mulţumit de ceea ce se va face de acum înainte”, ne-a spus în încheiere Vasile Savin, primarul comunei Dealul Morii. (Marius HERMENIUC)

Punctul de plecare în realizarea unui astfel de proiect de istorie orală îl constituie activitatea desfăşurată până în prezent care a arătat interesul crescut al unor elevi în ceea ce priveşte studiul istoriei locale, activităţile având până acum ca temă principală al doilea război mondial dar şi perioada de după război, prin realizarea de interviuri cu veterani sau membrii familiilor acestora. Extinderea cercetării ar putea duce la creşterea interesului pentru studiul istoriei în rândul elevilor proveniţi din oraşe si comune de pe Valea Trotuşului şi pentru istoria locală, dar prin aceasta şi pentru cea naţională şi universală. În argumentul proiectului se arată următoarele: „Evenimentele din istoria noastră, eroii şi personalităţiile locale pot constitui puncte de plecare în pregătirea elevilor şi stimularea interesului pentru istorie. Elevii se vor putea identifica cu comunitatea în care trăiesc, vor putea aprecia contribuţia generaţiilor anterioare la dezvoltarea localităţii şi manifesta recunoştinţă şi respect faţă de eroii locali. Rezultatele în urma aplicarii proiectului vor duce la crearea unei istorii scrise de elevi, pornind de la interviurile luate membrilor familiilor lor sau altor membri ai comunităţii din care fac parte. Studiul istoriei prin activităţi extraşcolare poate determina îmbogăţirea spirituală a celor care participă”.

Obiectivul principal al proiectului este cunoaşterea istoriei locale prin activităţi extraşcolare, bazate în principal pe istoria orală, eliminarea distanţelor dintre generaţii şi eliminarea abandonului şcolar, prin implicarea în activităţi care presupun şi colaborarea cu comunităţile locale, implicit familia.

Rezultatele aşteptate în urma  derulării proiectului sunt: realizarea unei baze de date despre istoria Văii Trotuşului având ca bază interviurile realizate de elevi; întărirea sentimentului de toleranţă şi acceptare între generaţii; dezvoltarea abilităţiilor de comunicare şi de lucru în echipă; îmbunătăţirea colaborării cu diferite instituţii locale.

Parteneri, în prima fază a desfăşurării proiectului, sunt Consiliul Local Comăneşti şi Centrul  de informare Europe Direct Comăneşti, care au sprijinit şi alte activităţi având ca temă istoria. (EL)

Totuşi, asta nu mă face să mă simt tot timpul mai bine. Am şi eu momente, căci lacrimile umanităţii mă pot impresiona şi pe mine. Sunt rece cu cei care nu merită căldură; sunt mânioasă când văd că nici un om nu vrea să asculte glasul meu şi mă înfurii când văd atâta delăsare, dar vocea mea nu îi mai ajunge, iar vântul, prietenul meu, mă consolează mereu în van. Anii trec, dar totul se schimbă în rău.

Povestea mea e mereu alta, de la an la an mai plină de tristeţe, iar eu nu pot nega că exact aşa mă şi simt. Am încercat să ţin jurnale, dar anii mi le-au transformat în praf. Am vrut să fac fotografii, ca şi surorile mele, dar niciodată nu am putut să imortalizez ce mi se părea frumos. Am vegheat peste muritori şi am privit la portretele pe care mi le fac, am ascultat toate fabulele, am răspuns la toate ghicitorile, dar cu ce scop? Mi-am pus mereu întrebarea: Chiar sunt cea mai minunată dintre cele patru fiice ale anului? Parcă nu îmi vine să cred când atât de multe lacrimi îmi picură din ochi neîncetat.

Îmi aduc aminte de vremurile fericite când totul devenea culoare sub atingerea mea, iar suflarea mea, deasupra lucrurilor, le făcea să se încălzească. Aceea e povestea care îmi place cel mai mult. Atunci, de mult, totul era un basm.

Am vorbit cu luna, am stat la taifas cu stelele, am întrebat mările, am plâns alături de păduri, iar la final mi-am întors ochii spre pământul plin de oameni. Nimic nu mă mai încântă aşa cum o făcea odată. Degeaba mi se închină ode; degeaba am tablouri somptuoase; totul e în van când frumuseţea ce sălăşluia în ele e estompată de sentimente din ce în ce mai urâte.

Dar voi uita tot, aşa cum am făcut an de an. Mă voi lăsa legănată pe frunzele mele aurii, voi şopti poveşti amăgitoare oceanelor, voi dormi pe nisipul care mă cheamă de atâta timp;  eu, muza muzelor, crăiasa din palatul de cleştar al lunii, voi comanda păsărilor să îşi cânte ultimele sonete înainte de a pleca spre alte ţări, voi cere copacilor să plângă cu lacrimi multicolore, căci prezenţa mea aici pare a nu mai fi necesară.

Unde e bucuria toamnei, poate veţi întreba. Iar eu voi răspunde din înaltul cerului, de pe meleaguri necunoscute omului că ea va rămâne în ochii, inima şi glasul celor care îşi vor aduce aminte de poveştile mele. Eu voi continua să scriu acele istorisiri pe bucăţi dantelate de timp şi voi aştepta în pace ca cineva să mă strige pe nume.

Povestea mea va continua sau se va sfârşi cu glasul ultimului artist care s-a îndrăgostit de mine.

(Lorena CHIHĂROI – cls a XII-a, Colegiul Naţional Ferdinand I)

Proiect pe măsura 322 care include modernizarea prin asfaltare a două drumuri comunale, unul de aproape cinci kilometri şi al doilea de circa 2 kilometri, un pod peste Trotuş, un centru social pentru copii de tip afther school şi dotarea căminului cultural, bază sportivă modernă utilă pentru şcoală dar şi pentru întreaga comunitate, un pod la Ciotloşeni, regularizarea cursurilor de ape în punctele critice, construcţia cu forţe proprii a cinci poduri, finalizarea şcolii de la Camenca şi acum toate şcolile din comună au încălzire centralizată şi multe alte proiecte care aşteaptă să fie implementate, aşa arată agenda de lucru a primarului comunei Brusturoasa din judeţul Bacău, prima comună de la graniţa Imperiului Austro-ungar care a avut prima şcoală din zonă, primul dispensar şi prima gară numită atunci Ilie Radu, după numele arhitectului care a realizat-o.

„Am aplicat diferite proiecte pentru realizarea principalelor investiţii necesare dezvoltării comunităţii. Am realizat întâi ordinea priorităţilor şi apoi am <<atacat>> pe rând proiectele care ne-au permis realizarea unor obiective importante. Asfaltarea unor drumuri, contrucţia de poduri, modernizarea unităţilor de învăţământ, construcţia bazei sportive, proiect aprobat la finanţare pentru reabilitarea căminului cultural şi un alt proiect pentru amenajare torenţi, toate acestea alături de alte investiţii realizate ori în curs de realizare au fost prioritare pentru comunitate. Uitându-mă acum în urmă pot spune că sunt mulţumit de ce s-a reuşit, dar am şi o mare nemulţumire şi anume aceea că se vorbeşte cum că primarii de la PDL primesc bani, dar nu e adevărat. Dacă de la Consiliul judeţean nu am primit, nici de la Guvern nu ne-au <<înghesuit>> cu banii. Au primit bani mai mulţi primari de la PSD sau PNL”, afirmă primarul Sorin Atonoaie.

„Vom fi ce-am fost şi mai mult decât atât…”

Acesta pare a fi mesajul transmis de comunitatea din Brusturoasa celor ce vin sau sunt doar în trecere prin această zonă deosebit de frumoasă dar puţin accesibilă până nu demult.

A fost prima comună dincoace de graniţa Imperiului Austro-ungar, a avut prima şcoală, prima gară construită după arhitectul Ilie Radu care a construit şi Palatul CEC şi Gara Ghika din Comăneşti, primul dispensar din zonă şi de pe Valea Muntelui, dar o perioadă a fost lăsată în uitare. E vorba de comuna Brusturoasa din judeţul Bacău. După 2008 însă comuna Brusturoasa a renăscut prin proiectele iniţiate de primarul Sorin Atonoaie. Cine ajunge o dată la Brusturoasa, pe Valea Muntelui, sigur vine şi a doua oară, pentru că peisajul, sălbăticia, frumuseţea oamenilor şi vrednicia acestora, alături de procesul de modernizare aflat într-un stadiu avansat atrag ca un magnet. Nu demult la Brusturoasa au fost demarate lucrările într-un proiect mare cu fonduri europene. Acest proiect în valoare de 2,5 milioane euro include modernizarea prin asfaltare a două drumuri comunale, unul la Camenca de 4,9 kilometri şi altul la Hângăneşti de 2 kilometri, construcţia unui pod peste Trotuş, amenajarea unui centru social pentru copii de tip afther school şi dotarea căminului cultural cu costume populare. Sunt vestiţi urşii de la Brusturoasa, dar la fel de vii sunt şi alte obiceiuri în zonă, inclusiv unele produse tradiţionale. Despre eforturile primului gospodar pentru promovarea produselor tradiţionale care pot atrage vizitatori am mai scris însă merită reamintit pentru că e un punct important în strategia de dezvoltare a zonei. Exploatând ce a lăsat Dumnezeu şi ce au moştenit oamenii comunitatea se poate dezvolta. Lucrările în cadrul acestui proiect sunt în plină desfăşurare. Se lucrează la drumuri, dar şi la centrul social. Odată cu modernizarea drumurilor care trec pe malurile apelor se lucrează şi la consolidarea malurilor cu gabioane, astfel încât drumurile să fie solide, iar apele să nu mai provoace necazuri.

Pentru că veni vorba de necazuri provocate de ape, la Brusturoasa şi pe toată Valea Muntelui apele au provocat pagube, dând astfel comunităţii şi primarului Sorin Atonoaie noi responsabilităţi. „Cu forţe proprii am reuşit să regularizăm în punctele critice cursurile de ape şi depunem un proiect pentru amenajarea terenţilor care provoacă pagube. E vorba de torenţii Toderiţeni, Pârâul Ursului, Pârâul Corbului şi Pârâul Toneni. De asemenea, am reuşit să ne gospodărim şi am amenajat cu forţe proprii 5 poduri.

Mai avem un proiect aprobat la finanţare pentru reabilitarea căminului cultural dar şi un alt proiect prin Programul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii (PNDI) prin care se va asfalta drumul comunal Şugura pe o distanţă de 2,9 kilometri. Avem şi un proiect pentru alimentare cu apă şi canalizare pentru care căutăm o sursă de finanţare. O altă veste bună e aceea că Grupul de Acţiune Local (GAL) Valea Muntelui devine operaţional în perioada următoare. Prin această organizaţie zona se va dezvolta, pentru că vom promova iniţiative private. Apoi, trebuie să menţionez că pe râul Camenca se vor amenaja 3 microhidrocentrale ceea ce înseamnă un beneficiu pentru comunitate”, a spus primarul comunei Brusturoasa.

Bază sportivă modernă şi şcoli modernizate

Unităţile de învăţământ din comuna Brusturoasa au fost modernizate în ultimii ani şi acum asigură condiţii bune de studiu elevilor. Şcolile au centrale termice, grupuri sanitare în interior şi sunt bine dotate. De asemenea, elevii au la dispoziţie o bază sportivă modernă la şcoala din Brusturoasa. „Vom discuta în Consiliul local unde vom stabili tarife pentru închirierea bazei sportive multifuncţionale şi astfel vom obţine măcar banii necesari întreţinerii acestui obiectiv. La toate şcolile avem săli de calculatoare, iar sălile de clasă asigură condiţii bune de studiu elevilor. Copiii reprezintă viitorul comunităţii”, a mai spus primarul Atonoaie.

Continuând în acelaşi registru trebuie menţionat un proiect mai rar întâlnit în comunităţile locale. E vorba de programul Livada Şcolarului aplicat cu succes în comuna Brusturoasa. Se plantează circa 300 de pomi anul acesta la şcolile din Brusturoasa şi Camenca. Şi cu altă ocazie pomeneam faptul că la iniţiativa administraţiei locale s-au mai plantat pomi la şcolile din comună, pomi ce au fost daţi în grija elevilor. Prin acest program copilul devine responsabil în ceea ce priveşte protecţia naturii, a mediului înconjurător. Altfel spus administraţia locală în colaborare strânsă cu cadrele didactice încearcă să formeze copiii în spiritul responsabilităţii şi al muncii. Dintotdeauna învăţătorul din sat era un model şi învăţa copiii aspecte din viaţa de zi cu zi pentru a-i face oameni vrednici, pregătiţi să preia conducerea şi administrarea comunităţilor. Iată că astfel de tipare, dacă le putem spune aşa, regăsim astăzi în comunităţile unde se lucrează cu pasiune şi bună credinţă.

Nu degeaba spuneam de la început că aici, pe Valea Muntelui, oamenii parcă sunt mai frumoşi la trup şi la suflet. Aici oamenii vor să se implice activ în viaţa comunităţii, fiind conştienţi de rolul fiecăruia.

„Vreau să mai depun un proiect pentru un centru de promovare turistică…”

O altă provocare pentru domnia sa, spune primarul Sorin Atonoaie, este iniţierea unui proiect pentru înfiinţarea unui centru de promovare a zonei. „E o provocare pentru mine acest proiect, dar în acelaşi timp este necesar pentru că vrem şi trebuie să facem cunoscută zona. Aici se poate face un altfel de turism, nu turism „obligatoriu” în aglomeraţie. Aici avem zone frumoase, sălbătice care asigură relaxare, asigură aer curat şi sănătate. Ca turist aflat în concediu, una e să mergi cu maşina bară la bară câteva ore şi apoi să ai un program stabilit, să încerci să te relaxezi în aglomeraţie şi alta e să vii să-ţi aşezi cortul pe munte, să vizitezi o stână turistică şi să consumi produse tradiţionale. Împreună cu Asociaţia crescătorilor de animale amenajăm o stănă turistică şi sunt convins că va avea adresabilitate”, a concluzionat primarul comunei Brusturoasa, Sorin Atonoaie.

Tot ce am auzit am şi văzut la faţa locului. Am văzut drumurile în construcţie, centrul social pentru copii, biserica de la Camenca unde pictori locali desăvârşeau o frumuseţe Dumnezeiască, am văzut baza sportivă modernă, şcolile frumos gospodărite şi totul în jur arăta o comunitate în dezvoltare. Şi era atâta linişte şi frumuseţe în jur încât parcă te obliga să mai stai, să apreciezi, să mulţumeşti fiecărui trecător. Şi peste toate bucuria oamenilor simpli pentru reuşite mai mici sau mai mari. Există frumuseţe mai mare? Există speranţă în alt mod? (EL)

Ziua Recoltei la Plopana

Duminică întreaga suflare a comunei Plopana a sărbătorit Ziua Recoltei, manifestare ce a devenit tradiţională şi a ajuns la a V-a ediţie. Gospodarii din satele Plopanei şi-au expus produsele pe care le-au obţinut în această toamnă bogată iar cei mai vrednici dintre ei au obţinut din partea primarului Gheorghe Andieş, inginer agromon de meseie, a cărui ochi critic a catalogat produsele ca fiind bune sau sub medie, diplome de gospodar care le atestă valoarea şi le sporeşte prestigiul în rândul vecinilor şi pritenilor. La Plopana am putut vedea mere cât bostanii şi bostani cât roata carului, oameni mulţumiţi de toamna bogată şi multă lume înveselită de tulburelul mult şi tare de anul acesta dar şi de spectacolul artistic oferit de primărie. Au evoluat pe scena de la „târgul vechi” formaţii artistice locale dar şi nume mari ale câtecului popular moldovenesc printre care Constantin Bahrin şi George Cojocărescu pe care sătenii de aici îl iubesc şi îl apreciază mai mult decât pe Nicolae Guţă. Oamenii au sărbătorit şi au plecat fericiţi la casele lor cu gândul la recolta de anul viitor care se află în mâinile bunului Dumnezeu. (Marius HERMENIUC)

E teoretic acelaşi lucru: dacă e adevăr  e şi cunoaştere iar dacă e cunoaştere e şi adevăr.

Minciuna sau ocolul fac parte din adevăr.

Adevărul e ceva absolut.

Adevărul e defapt temelia timpului, de aici a pornit totul, căci undeva în timp s-a produs un adevăr, o realitate pe care o poţi atinge, o poţi mângâia uneori…

Mi-a zis mereu că “drumul” a fost creat de oameni simpli, de oameni care nu au avut nimic de cerut unul altuia… totul s-a produs de la sine.

Ori să fi stat şi aici un soi de cunoaştere?…cunoaşterea e adevăr.

Omenirea se împarte în două scene: cea a lumii create de un plin din dorinţe şi cea din calcule şi căutări neprihănite.

Ori omenirea a fost întodeauna muncitoare dar a şi căutat… ce? Nu ştim.

Mi se spunea uneori că sunt un om mic, că nu am ce căuta prin atâtea ecouri, dar au fost cu toţii mici…

Şi mai întâi, ce e omul?

Să facă omul parte dintr-o bucăţică de soare? Nu! Nu cred. Am prăji pământul ăsta rece şi umed, doar prin faptul că suntem… Soarele a fost creat de om. Vântul a fost creat de om, marea a fost creată de om, briza a fost creată de om, plaja a fost creată de om… Deci?

Omul e cel dintâi instrument. Omul e cel ce şi-a însuşit cunoaşterea prin căutări, el a dat voie plajei, brizei, mării, vântului şi soarelui să se numească cumva uneori… Nu omul e adevărul? Nu în el stă absolutul? Lumea a fost creată de oameni simpli, de oameni ce nu-şi cereau nimic unul altuia; sau…? Poate au cerut, de asta ei încă mai au “Soarele”. Vorbeau şi cei dinaintea mea, vor vorbi şi următorii…

Cine a făcut acest impact cu noi înşine de a ne preschimba în ceea ce suntem azi?

Soarele?…

(Daniel SASCĂU, cls a XI-a, Colegiul de Artă George Apostu Bacău)

O investiţie de anvergură a fost dată în folosinţă duminică la Agăş. Este al doilea pod mare construit anul acesta peste Trotuş. Câteva sute de familii de pe partea cealată a Trotuşului au acum o legătură sigură cu restul comunei şi cu drumul naţional. Este a doua mare investiţie dată în folosinţă anul acesta la Agăş, primul pod peste Trotuş fiind finalizat în primăvara acestui an. Investiţia s-a ridicat la circa 22 miliardelei vechi şi a fost realizată cu bani de la bugetul local. Mulţumirea oamenilor s-a evidenţiat prin participarea în număr mare la inaugurarea obiectivului, moment onorat cu prezenţa şi de prefectul judeţului Bacău Constantin Scripăţ, senatorul Gabriel Berca, primarii comunelor vecine Brusturoasa şi Dofteana, consilieri locali şi alte oficialităţi locale şi judeţene. Un sobor de preoţi a oficiat slujba religioasă într-o zi deosebită pentru satul Cotumba, aici fiind şi hramul localităţii. „Suntem la inaugurarea celui de-al doilea pod mare peste Trotuş dat în folosinţă anul acesta. Eu cred că mă ocup numai de poduri, însă fără aceste investiţii dezvoltarea comunei nu există. Când am intrat primar nu aveam niciun pod peste Trotuş, dar a dat bunul Dumnezeu şi am reuşit să realizăm aceste investiţii necesare. Am preluat şi o datorie de 13 miliarde lei vechi, ca să nu mai spun de criza economică mondială, dar cu sprijinul dlui senator Gabriel Berca, preşedintele PDL Bacău şi cu sprijinul Instituţiei prefectului judeţului Bacău, a dlui prefect Scripăţ aici de faţă, cu sprijinul Consiliului Local şi al funcţionarilor din administraţia publică locală şi, cel mai important, cu sprijinul dvs oameni buni, am reuşit să realizăm investiţii necesare comunităţii noastre”, a spus primarul Doru Merluşcă la inaugurarea obiectivului.

A mai apărut un pod pe Trotuş în sus…

A trecut ceva timp de când n-am mai fost pe Valea Muntelui, o zonă care în ultimii ani a cunoscut cea mai puternică dezvoltare din judeţul Bacău şi chiar din Moldova aş putea spune, fapt pentru care am fost atenţionat de gospodarii din această zonă frumoasă. Că acolo sunt oameni muncitori care în ciuda crizei economice mondiale reuşesc să dezvolte investiţii serioase ne-am convins de fiecare dată când am poposit în zonă. De data aceasta ne-am oprit la Agăş, care a devenit o poartă de intrare pe Valea Muntelui, graţie investiţiilor derulate în ultimii trei ani. Aplicând o politică de investiţii bine calculată medicul veterinar Doru Merluşcă, primarul comunei, a reuşit să atragă fondurile necesare dezvoltării comunei Agăş. Nu cât ar fi vrut domnia sa, dar incomparabil mai mult decât înainte de 2008. A preluat o problematică grea la Agăş în 2008, administraţia locală având datorii de peste 13 miliarde lei vechi, la care s-a adăugat şi „răzbunarea” naturii, iar nevoia de investiţii a devenit acută. Încet, încet însă lucrurile au intrat pe făgaşul normal, cel al dezvoltării. Proiecte mai mici sau mai mari s-au derulat şi se derulează la Agăş, însă accentul a fost pus mereu pe investiţii strict necesare. Drumurile dar mai ales podurile peste Trotuş, pentru că majoritatea gospodăriilor sunt de partea cealaltă a Trotuşului, în raport cu drumul naţional, după cum ne-a relatat primarul Merluşcă, au devenit investiţii de primă necesitate. Apele Trotuşului au luat podurile şubrede care existau iar misiunea administraţiei locale a devenit grea. Să contruieşti un pod care costă peste 20 miliardelei vechi utilizând fonduri de la bugetul local pare aproape un vis. Dar şeful administraţiei locale din Agăş a reuşit numai anul acesta să dea în folosinţă două astfel de poduri mari. În primăvară a fost dat în folosinţă podul de la Goioasa iar duminică 16 octombrie a fost dat în folosinţă podul de la Cotumba. Aici sunt câteva sute de familii pe malul celălalt al răului Trotuş, iar investiţia era necesară.

Comunitatea este alături de administraţia locală

Cei care trudesc ştiu să preţuiască valoarea muncii, acesta era mesajul transmis de numărul mare de cetăţeni prezenţi la momentul inaugurării podului de la Cotumba de peste râul Trotuş. Şi pentru că o reuşită trebuie apreciată cum se cuvine, manifestarea de duminică a fost deschisă de un sobor de preoţi. După slujba de sfinţire, preoţii au urat cetăţenilor şi primarului acestei comune multă sănătate şi reuşite tot la fel pentru perioada următoare. „În primul rând vreau să felicit pe dl primar pentru această reuşită. Podul are o semnificaţie spirituală aparte, ne ajută să trecem prin diverse momente cheie ale vieţii. Totodată ne obligă să reflectăm asupra lungimii vieţii. Reuşita acestei investiţii ne arată că nimic nu e întâmplător, că dl primar nu a fost ales întâmplător în fruntea comunităţii. Iată că a reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că acesta (podul, n n) e un lucru al lui Dumnezeu, să realizeze acest pod şi alte investiţii de care se bucură toţi”, a spus un preot prezent la manifestare.

„Probleme sunt în toate comunele, dar am reuşit să realizăm această investiţie şi mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine şi celor care n-au fost că poate acum au văzut cine face treabă. Spuneam că probleme sunt peste tot, dar am găsit înţelegere la dl preşedinte Gabriel Berca şi la dl prefect şi iată că astăzi am reuşit să dăm în folosinţă o investiţie necesară. La Mai avem în derulare şi alte investiţii în comună. Avem proiect care a intrat la finanţare, prin programul guvernului pentru modernizarea a 10 000 de kilometri de drumuri, pentru asfaltarea a 7,4 kilometri de drumuri. Mai avem un proiect pentru construcţia a 3 microhidrocentrale pe râul Sulţa şi încă un proiect pentru corectare torenţi. Am încercat să aşezăm investiţiile în ordinea priorităţilor. Podurile peste râul Trotuş reprezentau o prioritate. Apoi avem de lucru la drumuri, dar nici învăţământul sau cultura ori sportul nu au fost uitate. Cel mai important este că mereu am avut sprijinul dumneavoastră oameni buni şi aşa am reuşit. De asemenea consilierii locali şi funcţionarii din primărie merită aprecierile tuturor pentru că s-au implicat activ alături de mine în realizaea investiţiilor necesare”, a mai spus primarul Doru Merluşcă.

„Ştiu prin ce aţi trecut şi cât de greu a fost, dar iată că odată cu inaugurarea celui de-al doilea pod peste Trotuş o parte din probleme s-au rezolvat. Mai sunt investiţii de realizat la Agăş, iar dl primar are sprijinul nostru”, a spus şi senatorul Gabriel Berca.

„Aţi arătat că sunteţi nişte oameni de calitate, oameni gospodari iar noi suntem alături de dumneavoastră şi vom sprijini dezvoltarea comunei atât cât ne va sta în puteri. Mă uit la copiii dumneavoastră cât de frumoşi sunt iar ei merită o viaţă mai bună şi pentru asta luptăm cu toţii”, a spus prefectul judeţului Bacău Constantin Scripăţ.

Duminică 16 octombrie a fost hram la Cotumba şi oamenii erau bucuroşi că sărbătoarea anuală le-a adus şi o investiţie pentru comunitate.

Duminică ningea uşor la pe Valea Muntelui, iar crestele erau albe şi chiar dacă iarna a venit ceva mai devreme oamenii erau bucuroşi. Iar administraţia locală se poate declara mulţumită că peste mai bine de două luni poate face un bilanţ pozitiv pentru anul 2011, chiar dacă nu a fost uşor. Glumind primarul Doru Merluşcă a spus că e primarul podurilor, amintind în acelaşi timp că nici alte investiţii necesare nu au fost uitate. Şi chiar merită această frumoasă comunitate şi zona în general să se dezvolte pentru că prea a stat în uitare. Dar din 2008 încoace situaţia s-a îmbunătăţit vizibil, iar viitorul arată bine… (EL)

(Larisa CONSTANTIN, cls a XII-a, Colegiul Naţional de Artă George Apostu)

Simptomele obişnuite sunt: un spasm – sau încordare – brusc, dureros al unui muşchi, mai ales la picioare; la atingere, muşchiul afectat este întărit; în unele cazuri, distorsiune vizibilă sau răsucire a muşchiului sub piele; în alte cazuri, crampe intense la braţe şi picioare, începând pe neaşteptate şi afectând uneori şi muşchii abdominali; dureri tip crampe intense ale muşchilor abdominali inferiori, care pot să apară o dată cu probleme ale spatelui sau în timpul menstruaţiei.

De la o înţepătură care apare în părţile laterale ale abdomenului în timp ce alergaţi până la durerile în coapsă sau gambă care vă scoală în mijlocul nopţii, crampele musculare pot fi o sursă des întâlnită de disconfort. În mod normal, un muşchi în lucru se contractă, încordându-se pentru a exercita o forţă de tragere, apoi se întinde când mişcarea s-a terminat sau când un alt muşchi exercită o forţă în direcţia opusă. Dar, uneori, un muşchi se contractă cu mare intensitate şi rămâne contractat, refuzând să se mai întindă; aceasta este o crampă musculară.

Muşchii se contractă sau se întind ca răspuns la semnale electrice de la nervi; substanţele minerale cum sunt sodiul, calciul şi magneziul, care înconjoară şi pătrund în celulele musculare, joacă un rol cheie în transmiterea acestor semnale.

Dezechilibrul acestor minerale, ca şi a ale anumitor hormoni, lichide corporale şi substanţe chimice sau disfuncţiile sistemului nervos pot încurca fluxul semnalelor electrice şi pot provoca crampe ale unui muşchi.

Suprasolicitarea fizică scade cantitatea de lichide şi substanţe minerale şi poate duce la aparţia de crampe, mai ales la persoane care lucrează sau fac exerciţii fizice în condiţii care le încălzesc excesiv corpul. Activităţi cum este lucrul în grădină, într-o zi fierbinte de vară, dacă nu aveţi grijă să beţi multe lichide, vă pot provoca crampe de căldură.

Dezechilibrele hormonilor provocate de diabet şi de problemele tiroidiene pot, de asemenea, determina crampe, ca şi alimentarea redusă a muşchilor cu oxigen transportat de sânge. Nivelul oxigenului din sânge acade deseori la fumători, de exemplu, determinând crampe ale muşchilor, mai ales la fumători care se implică în efort fizic intens. Dacă vă mişcaţi în somn, vă puteţi comprima un nerv, semnalând unui muşchi să se contracte şi putând duce la o crampă. Dacă sunteţi predispuşi la crampe de noapte, faceţi exerciţii de extensie înainte de culcare.

CE PUTEŢI FACE ACASĂ:

Pentru a calma o crampă tipică, trebuie să faceţi ca muşchiul să nu se mai contracte – fie prin întinderea sa, fie prin masaj, fie prin ambele metode. Puteţi întinde un muşchi al coapsei prin simpla ridicare pe vârfuri, urmată de coborârea lentă pe călcâie. Pentru o întindere mai mare, puneţi-vă mâinile sau antebraţele pe un perete şi, ţinându-vă tălpile lipite de podea, alunecaţi în spate până când vă depărtaţi de peretele la mai mult de un metru distanţă.

Pentru a calma prin masaj o crampă, apărută într-o poziţie şezând, coborâţi pe podea călcâiul îndreptând degetele piciorului în sus, spre cap şi strângeţi ferm coapsa cu mâna. Începeţi la marginile crampei şi mişcaţi-vă spre centru, cu o presiune blândă. Pentru o crampă rezistentă, scufundaţi muşchiul într-o baie fierbinte, întinzându-l şi masându-l eventual în acest timp.Pentru a trata crampele de căldură, beţi multă apă pentru răcorire. Este şi cea mai bună cale de a preveni crampele de căldură. Beţi o cană de apă rece înainte şi după exerciţiile fizice şi la fiecare 15 minute în timpul lor.

MEDICINA CONVENŢIONALĂ

Nu este necesar nici un tratament medical al crampelor musculare obişnuite. Masarea unui muşchi cu crampe sau consumul de apă pentru calmarea crampelor de căldură sunt, de obicei, remedii suficiente. Pentru crampe frecvente sau intense, medicul va diagnostica şi trata cauza de fond.

MEDICINA ALTERNATIVĂ

FITOTERAPIA:

O infuzie de gingo (Gingko biloba) poate ameliora circulaţia şi calma spasmele piciorului. Turnaţi o cană de apă clocotită peste 2 linguriţe de plantă uscată şi lăsaţi timp de 15 – 20 de minute; beţi de trei ori pe zi. Un fitoterapeut poate prescrie japanesse quince (Chaenomeles speciosa) ca antispastic pentru crampe ale coapselor.

PRESOPUNCTURA:

Dacă aveţi crampe la coapsă, presopunctorii recomandă aplicarea de presiune timp de două sau trei minute la capătul inferior al umflăturii muşchiului coapsei.

HOMEOPATIA:

Preparatele homeopatice eliberate fără reţetă, sub formă de tablete de Cuprum metalicum, supte încet, ar calma spasmul şi durerile.

ALIMENTAŢIA ŞI DIETA

Nutriţioniştii recomandă administrarea de suplimente de vitamină E( 300 UI pe zi), pentru a preveni crampele de noapte. Puteţi găsi uşurarea şi suplimentând consumul de calciu şi magneziu. Surse bune sunt laptele, brânza, iaurtul, legumele cu frunze verzi şi conservele de peşte.

PREVENIRE:

Beţi 6-8 căni de apă în fiecare zi. Adaptaţi-vă la climă  programul exerciţiilor fizice şi activităţile sportive, mai ales la începutul verii. Faceţi regulat exerciţii de extensie musculară, mai ales înainte de culcare.Dacă sunteţi fumător, aderaţi la un program care să vă ajute să vă lăsaţi.

Rubrică realizată de Dr. Miron Ioan, medic primar de familie, doctor în ştiinţe medicale

întinzând o mână, dau să închid visul,

timp în care ceasul o lua razna…

Cu ochii pământii şi aproape treji,

încerc a-ţi mai scrie

cu cerneală pe penel dansând,

un ultim cânt al valurilor,

de pe plajele lumii solare…

Vor mai avea a fi,

odată…

Şi sub streaşina nopţii

când te-oi mai  ţine trează

tu probând alte rochii,

ai să-mi devii mireasă,

De nimeni aleasă…

de prea puţini înţeleasă…

(SASCĂU DANIEL – Colegiul Naţional de Artă George Apostu, Bacău)

Un primar gospodar

Primarul Ionel Turcea a fost ales în fruntera localităţii în urmă cu 12 ani şi de atunci a reuşit să facă o mulţime de lucruri bune pentru oamenii care au avut înceredere în el. „Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am început mandatul de primar a fost să-i rog pe domnii consilieri locali să lase politica şi convingerile politice dincolo de uşile primăriei şi să ne canalizăm întreaga energie pentru binele urbei. Mă bucur că am fost înţeles de aleşii cetăţenilor şi pot să să spun că nu am avut niciodată conflicte majore cu membrii Consiliului Local, oameni toţi unul şi unul pe care mă pot baza. Împreună cu ei am reuşit în aceşti ani să facem multe lucruri bune pentru oraşul nostru şi sper ca vremurile să ne permită să facem mult mai multe”, ne-a declarat Ionel Turcea, primarul oraşului Buhuşi.

Administraţia locală condusă de Ionel Turcea a reuşit să se descurce foarte bine în atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea localităţii. „Primul lucru la care am început să lucrez încă de când am fost ales primar al oraşului a fost modernizarea şi reabilitarea reşelei stradale care se afla într-o stare jalnică. Cu înţelegere şi foarte mult ajutor din partea Consiliului Judeţean Bacău am reuşit şi am asfaltat în mai multe etape majoritatea străzilor oraşului. Colaborarea mea cu cei de la Consiliul Judeţean a fost şi este chiar foarte bună şi pe această cale vreau să le mulţumesc. Fără sprijinul lor nu aş fi putut face ceea ce mi-am propus pentrru oraşul Buhuşi”, ne-a mai spus primarul Ionel Turcea. În ultima perioadă în oraş s-au asfaltat mai bine de 17 de kilometri de străzi atât cu bani proveniţi din fonduri europene cât şi cu bani de la bugetul judeţean şi cel local. Pentru primarul Ionel Turcea şi pentru buhuşeni urmează o nouă provocare şi anume înlocuirea în totalitate a vechii reţele de distribuţie a apei potabile în oraş. „Instalaţia a fost introdusă pentru prima dată în Buhuşi în 1932 şi de atunci întregul sistem s-a degradat odată cu trecerea anilor. Avem zone în oraş unde înregistrăm şi 50% pierderi în reţea din cauza instalaţiei învechite ceea ce duce la costuri de întreţinere foarte mari pentru noi şi implicit pentru buhuşeni a căror facturi la apă sunt foarte mari din cauza pierderilor. Pentru a îndrepta această situaţie am întocmit un proiect pe linie de mediu în valoare de 13,8 milioane de euro prin care vom schimba în proporţie de 95 % reţeaua de distribuţie a apei potabile în oraş şi reşeaua de canalizare. Este o investiţie de mare importanţă pentru toţi buhuşenii pe care îi voi ruga să înţeleagă micile neplăceri cauzate de lucrările ce se vor efectua şi aici mă refer la întreruperea în etape a alimentării cu apă sau alte probleme ce nu vor putea fi evitate pe parcursul desfăşurării lucrărilor”, ne-a mai precizat primarul oraşului Buhuşi. Lucrările de înlocuire a sitemelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare vor începe în primăvara anului viitor şi vor fi finalizate în 2013. O altă investiţie extrem de importantă pentru viaţa comunităţii buhuşene a fost reabilitarea celor 11 şcoli din localitate şi dotarea lor cu tot ceea ce este necesar pentru desfăşurarea unui proces de învăţământ modern şi civilizat. „Şcolile au fost întotdeauna prorităţi pe agenda mea de lucru şi am considerat întotdeauna că învăţământul reprezintă un factor cheie în dezvoltarea viitoare a oraşului nostru. Le-am asigurat tot ceea ce le trebuie pentru a putea desfăşura procesul de învăţământ în cele mai bune condiţii şi mă bucur că elevii din Buhuşi au rezultate bune şi chiar foarte bune graţie profesionalismului cadrelor didactice şi condiţiilor de studiu pe care noi le oferim”, a mai spus Ionel Turcea.

Fondurile europene sunt singura şansă de dezvoltare

Una dintre cele mai interesante iniţiative a primarului Ionel Turcea în stimularea buhuşenilor pentru a reabilita din punct de vedere termic blocurile de locuinţe a fost scutirea de la plata impozitului pe locuinţă pe o perioadă de un an şi asigurarea schelelor necesare desfăşurării lucrărilor. „Am rămas plăcut surprins că oamenii au fost foarte receptivi la această iniţiativă şi vreau să vă spun că sunt foarte mulţumit că în prezent mai bine de 60% din totalul apartamentelor din Buhuşi sunt reabiliate termic. Oamenii simt această investiţie în propriul lor buzunar pentru că facturile pentru încălzire au scăzut simţitor şi de ce să nu o spunem aspectul oraşului s-a schimbat mult în bine. Pe viitor vom mai dezvolta astfel de politici prin care vom stimula oamenii să facă investiţii la propriile lor locuinţe”, a mai spus primarul Buhuşului. În ceea ce priveşte asiguarea locuinţelor pentru tineri, primăria oraşului Buhuşi a făcut eforturi considrabile pentru atragerea de fonduri guvernamentale pentru construirea de blocuri ANL, eforturi ce s-au concretizat cu ridicarea a două astfel de blocuri ce vor fi date în folosinţă în perioada imediat următoare. „Sper ca pe viitor să putem să mai construim astefel de locuinţe pentru tinerii din oraşul nostru. Este foarte greu cu atragerea fondurilor dar sper să ne descurcăm pentru că se pare că avem <lipici> la găsirea banilor pentru investiţii. Suntem printre puţinele oraşe din Moldova care am implementat două proiecte majore POS mediu şi PIDU, lucru cu care nu mulţi se pot lăuda. Atragere fondurilor europene reprezintă singura noastră şansă să ne dezvoltăm pentru că altfel nu putem face mari investiţii. Noi ca primărie nu stăm prost cu banii dar tot ce se încasează la bugetul local se duce pe salarii, pe spitalul din oraş şi pe şcoli. Oricum eu sunt un optimist convins şi cred că o să ne fie mult mai bine”, ne-a mai declarat primarul Ionel Turcea.

Încă 20 de kilometri asfaltaţi

În finalul discuţiei noastre l-am întrebat pe primarul Ionel Turcea dacă este greu de administrat acest oraş şi care sunt principalele lucruri bune pe care le-a făcut în cei 12 ani de când este edilul şef al Buhuşului: „Lucruri bune s-au făcut multe şi împreună cu domnii consilieri consider că am reuşit să transformăm oraşul într-o loclitate destul de frumoasă şi bine godpodărită. Primul lucru la care aş vrea să fac referirea este infrastructura care s-a schimbat radical în bine şi care va suferi importante modificări în perioada imediat următoare pentru că până la finalul actualului mandat mai vreau să asfaltez încă 20 de kilometri de străzi în oraş. Al doilea lucru pe care consider că l-am făcut foarte bine a fost actul de administraţie în sine pentru că aşa cum v-am mai spus atunci când am intrat la primărie am lăsat politica la o parte şi ne-am canalizat întreaga energie şi putere de muncă în slujba cetăţeanului. Aş fi făcut mult mai multe dar situaţia economică generală nu a permis. Ce a stat în puterea mea să fac pentru buhuşeni se vede cu ochiul liber şi cel mai important lucru este că ei ştiu şi apreciază asta. În viitorul apropiat voi mai asfalta 20 de kilometri de străzi şi voi construi un bazin de înot foarte modern la colegiul din Buhuşi. Este un vis mai vehi al meu care va deveni realitate”, ne-a spus în încheiere primarul Ionel Turcea. (Marius HERMENIUC)

În judeţul Bacău, singura care nu s-a dat înapoi în faţa aceste provocări a fost Biblioteca Municipală Radu Rosetti Oneşti. Sub motto-ul „Împreună în nocturnă” a pus la punct un program bogat destinat copiilor, tinerilor, adulţilor şi bunicilor, care au venit cu mult entuziasm şi au populat sălile şi holurile bibliotecii încă de la ora 18.

Pâna la ora 20 au avut loc ateliere de şah şi modelaj de baloane, workshop de artă populară, programe precum Schimb de jucării şi Ştafeta lecturii, spectacole pentru pici şi bunici dar şi spectacolul Trupei de teatru pentru copii Alfa.

După ora 20, copiii extenuaţi dar mulţumiţi şi încântaţi peste măsură au lăsat loc tinerilor şi adulţilor care s-au delectat cu diferite concerte ale Coralei Armonia – Ion Cunţan, ale spectacolului ONESTIN, cu programele Biblioteca Vie, Schimb de timbre, Librăria de criză, Cafeneaua cititorului, cu ora de muzică: Audiţie muzicală: Sergiu Celibidache, videoproiecţia Gironde, încheind apoteotic la ora 1 prin Concertul de Jazz Trupa 3 condusă de Florin Bejan, In memoriam Johnny Răducanu.

Pe tot parcursul serii şi respectiv nopţii secţiile de împrumut şi sălile de lectură au fost deschise, iar pe holurile bibliotecii au putut fi vizitate Expoziţia de artă etnografică şi icoane, Expoziţia dedicată zilei naţionale a Chinei, Expoziţia de carte cu autograf şi Memoria documentelor: Biblioteca la 10 ani de la inaugurare.

Fiecare membru al personalul bibliotecii a întâmpinat cu zâmbete calde încă de la intrare fiecare participant, toţi vizibil mulţumiţi de multitudinea curioşilor şi iubitorilor de cultură care şi-au sacrificat ore din propriul timp pentru a fi martorii rezultatelor muncii unor oameni pasionaţi şi dedicaţi. Întreaga atmosferă a fost dinamică dar în acelaşi timp relaxantă, dovadă fiind insistenţa prezenţei în număr mare a tinerilor şi adulţilor până la ore foarte târzii: chiar şi după ora 1 se mai puteau auzi vorbele liniştite ale oamenilor care încă mai admirau expoziţiile ducând fiecare câte un teanc de cărţi în braţe – rezultat al programului Librăria de criză în cadrul căruia s-au dat cărţi gratuit.

Aşa cum s-a sperat, întregul eveniment a fost un succes, ceea ce a dovedit-o şi panoul de impresii de la intrare, care în decursul celor câteva ore s-a umplut de cuvinte de laudă dar şi de mulţumire faţă de inţiativa luată. (Ioana GHERGHEL)

A trecut mult, puţin a rămas, dar lipsa ta o pot măsura doar în secunde chinuitoare, în clipe a căror sfârşit e pierdut în abis.

Îmi este greu, imposibil să renasc, să mă metamorfozez, să declanşez deluminarea.

Aşa cum pe tine te obsedează orice dar nu eu, aşa pe mine obsesia pentru tine mă doboară, mă macină şi mă striveşte în nemurirea sentimentelor pasionale.

Năucitor este totul şi totul a prins mantii de distrugere. E asemenea unei lame înfipte în carnea moale, nepregătită de impactul fatal. Simt cum mă scufund treptat, căci dacă ar fi fost deodată altele ar fi fost aceste cuvinte.

Ai milă şi apasă-mă pe creştet să ating fundul deodată, apa să-mi strivească plămânii, să-mi subjuge inima şi să mor, căci tu eşti nemurirea de a cărui gând mă înfior şi a cărei îmbrăţişare o doresc cu nesaţ.

Dispari şi lasă-mi inima pradă altcuiva!

(Ioana FARŢADI SCURTU, cls a XII-a, Colegiul Naţional de Artă George Apostu din Bacău)

Primăria Comănești a îngropat aproape un kilometru de țevi, în urmă cu cinci ani, care ar fi trebuit să aducă apă caldă și căldură în cartierul Zăvoi. Lucrările de montare a țevilor au costat 6,1 milioane de lei, bani care au venit printr-o hotărâre a Guvernului României. Firma care a executat lucrarea, în urmă cu cinci ani, îl are ca acționar pe fostul prefect al Bacăului, Ioan Silviu Lefter.

Cum au rămas locuitorii din Comănești fără căldură și apă caldă în sistem centralizat, ce se intampla la Uzina Termica Comanesti dar si ce utilitate au tevile puse in cartierul Zăvoi puteți citi în săptămânalul ADS Bacău.

Execuţia a avut loc alături de o lizieră de salcâmi din mărginimea oraşului Buhuşi, lângă şoseaua care şerpuieşte spre marile păduri ale Runcului, unde s-a ctitorit în timpul voievodului Ştefan cel Mare o mănăstire. Aici este o răscruce de drumuri ducând spre ea, precum şi spre mănăstirea de maici de la Ciolpani şi spre localitatea Marginea.

Execuţia din 1939 a fost una dintre cele 254 comandate în toată ţara, în urma asasinării la Bucureşti, de către legionari, a primului ministru Armand Călinescu. Faţă de faptele de bravadă sau cruzime ale unor legionari, s-a răspuns atunci cu represalii generalizate faţă de întreaga Mişcare legionară, dându-se ordin de execuţie a câte trei sau mai mulţi legionari, din fiecare judeţ. Aceasta deşi în cazul asasinării primului ministru Armand Călinescu făptaşii se predaseră şi au fost condamnaţi. Printre victimele ordinului de execuţie dat de Guvern, s-au numărat şi cei trei legionari de la Buhuşi, care au reprezentat lotul judeţului Neamţ (Buhuşiul, în acea perioadă fiind încorporat administrativ teritorial acestui judeţ). Ei au fost arestaţi în schimbul doi, la fabrica de postav din localitate şi transportaţi în câmp, unde fără nicio judecată au fost împuşcaţi. Se numeau: Avădanei Vasile, Mălinici Nicolae şi Puiu Vasile. Din unele mărturii s-a aflat că legionarul Puiu Vasile, deşi rănit sub tirul de gloanţe, fiind un bărbat cu o constituţie fizică atletică şi o trăsătură temperamentală eroică, deosebit de demn şi dârz, a încercat dezarmarea unui jandarm din plutonul de execuţie. Jandarmul, însă, a dejucat o întorsătură de situaţii ce îi putea pune într-un mare pericol pe toţi cei din pluton, în cazul în care carabina ar fi fost capturată de către legionar şi, cu sânge rece, i-a secţionat cu baioneta venele de la mâna stângă, ceea ce a făcut ca legionarul Puiu Vasile să se prăbuşească, fără putinţa de a mai lupta. Potrivit aceloraşi mărturii, se mai presupune că, în chiar momentele când condamnaţii mai sângerau, culcaţi la pământ de rafalele plutonului de execuţie, a sosit cu o maşină o delegaţie a jandarmeriei Bacău, care aducea un ordin de amnistie. A fost însă cu numai câteva minute prea târziu. Dacă este reală această ipoteză, cu atât mai mare este mirarea pentru faptul că cele trei trupuri ucise au fost lăsate mai multe zile sub cerul liber, spre a fi văzute, cu scopul de avertizare, de către localnici. Sunt mărturii despre faptul că au fost aduşi organizat muncitori de la fabrica textilă şi şcolari, pentru a privi cadavrele descompuse şi ciuntite de corbi şi jivine.

În semn de comemorare, în locul în care s-a executat asasinatul, s-a ridicat o cruce, iar reprezentanţii partidului Pentru Patrie fac demersuri de legalitate, pentru construirea unui monument, având, după precizarea lor, permisiunea Consiliului Local exprimată prin primarul aşezării, Ionel Turcea.

Parastasul a fost oficiat de către preotul paroh al parohiei Sf Trei Ierarhi, Florin Pelin. Au fost prezenţi din partea Partidului Pentru Patrie, organizaţia Bacău, foşti membri ai Mişcării legionare Gheorghe Mântulescu şi Petru Velescu, precum şi un reprezentant al aripei tinere a partidului, Ştefan Moisă, fratele preşedintelui de filială Bacău, Mihai Moisă. Ei au transmis mesajul omagiului şi recunoştinţei preşedintelui organizaţiei naţionale a partidului, Gheorghe Iulian. Din partea organizaţiei Buhuşi a Partidului Pentru Patrie au participat G. Ovidiu şi G. Ghirvu. Au participat, de asemenea, simpatizanţi locali.

După serviciul de parastas s-au depănat memorii ale unei epoci în care capitolul care priveşte adevărul istoric despre Mişcarea legionară din România este insuficient şi confuz abordat astăzi. Astfel, fostul legionar, Gheorghe Mântulescu, în vârstă de 90 de ani, a rememorat anii de puşcărie politică „nedreaptă şi inumană”, după propriile-i mărturisiri, între anii 1941-1964. El a fost arestat când era licean, fiind pus în libertate la vârsta deplinei maturităţi, după douăzeci şi trei de ani de pedeapsă, pentru motivul că a activat în cadrul Frăţiei de Cruce. Celălalt fost legionar, acum la vârsta senectuţii – 87 de ani – Petru Velescu este fratele liderului legionar Viorel Velescu, cel care, spune Petru Velescu, în anul 1945 a instrumentat printr-un memoriu înaintat Tribunalului de la Nurenberg, cererea de exonerare a vinei Mişcării legionare din România, pe baza căreia s-a admis acţiunea şi s-a constatat nevinovăţia. Faţă de acest act, în măsura în care este real se probează oarecum confuzia şi neştiinţa, ori într-o mai mică sau mai mare măsură, lipsa de responsabilitate ori chiar comportamentul tendenţios, dacă unii edili înţeleg să răspundă prin deplină neutralitate acestor acţiuni de recomemorare a unor momente ale istoriei, pe care, vrând, nevrând, prin forţa împrejurărilor, naţiunea trebuie să şi le asume. De asemenea, ele se cer dezbătute şi dezvăluite, cu atât mai mult cu cât adevărul despre Mişcarea legionară din România continuă să rămână, ca atâtea adevăruri istorice, dincolo de marea cortină a cenzurii…! (Ioana Gherghel)

Nu era cu nimic mai diferit de cele câteva miliarde de fârmituri de lumină şi întuneric, de răceală şi căldură de dinaintea lui, şi totuşi, acest micuţ lucruşor colorat în auriu marca o altă zi. O altă zi pe care o petrecusem urmărind cum se strecoară printre porţile înguste ale clepsidrei. O altă zi nenorocită care se terminase şi mă aducea mai aproape de moarte.

Timpule! Timpule de ce m-ai sechestrat aici, atât de departe de lumea exterioară ca să urmăresc cum îmi expiră viaţa? De ce nu m-ai lăsat, aşa răzvrătită împotriva ta cum eram, într-o lume de eretici? De ce a trebuit să mă iei de lângă ai mei şi m-ai pus în faţa acestui lucru imens? De ce trebuie să conştientizez că nu mai am nici un fel de libertate pe pământ şi că toate depind de numărul de licurici pe care îi bagi în fiecare clepsidră, individualizat la fiecare om în parte?

Degeaba te întreb, iar durerea e prea mare ca eu să mă mai gândesc la asta.

Îmi aşez capul înapoi pe perna moale din puful alb al lebedelor care zboară fără nici un impediment pe cerul vieţii. Aş vrea să evadez, dar picioarele mele cară anii  pe care i-am petrecut până acum, şi mi-ar fi imposibil să mai plutesc spre pământ.

Un alt grăunte, roşiatic precum florile de cireş, îmi zâmbi din vârful clepsidrei, gângurind promisiuni deşarte, căci ştie că el e ultimul care va pica peste movila consistentă de dedesubt. Mi-e frică de viitor, dar, aflându-mă aici, îmi dau seama cât de efemer e totul, cât de repede trec toate şi că doar timpul va continua să curgă.

Când am ajuns prima dată în această împărăţie, îmi amintesc şi acum, am fost curioasă şi exaltată. Totul era nou şi, spre deosebire de ceilalţi muritori, eu puteam să tot întorc timpul, deşi, după cum am realizat aproape imediat, granulele nu se mai mişcau, strălucind a moarte şi deşertăciune de după sticla lor murdară. Ba am încercat să le şi şterg, să le redau strălucirea adevărată, dar s-au zgâit la mine, iar clepsidra nu s-a curăţat.

Acum ştiu: totul aici are un singur sens, deşi el continuă să navigheze când înainte când înapoi. El e Timpul, un soi de Cronos al mitologiei greceşti, numai că existenţa lui e extrapolată la toate galaxiile şi toate planetele. Mi-a arătat atât de multe lucruri încât aş putea să îi întrec pe toţi învăţaţii lumii mele, dar nu am cum să folosesc nimic din ce ştiu. Sunt abandonată printre năluci şi umbre, printre stihii de vreme uitate. Toate sunt însă strânse aici de către Timp, alături de gândurile oamenilor ce se adună în nişte cutii gigantice, iar apoi încep să se deterioreze, fiind trecute la alte categorii.

Fâş! Fâş! Fâş! Poc!

Un alt grăunte cade, implacabil, în mormanul de dedesubt. Am enunţat demult să îi mai număr, ochii mei obosiţi, înroşiţi de plâns şi disperare fiind aţintiţi asupra acelei ultime petale care îmi marchează sfârşitul. şi un sfârşit în compania Timpului sună atât de rău încât fiori reci îmi zguduie trupul.

Îmbătrânesc,  granulele continuând să cadă, impasibile, apatice în faţa suferinţei mele. şi ce dans frumos au acolo, în burta bestiei care îmi marchează viaţa.  Mă înfurii, poate pentru a mia oară, numai că acum totul trebuie să înceteze. Nebunia mă încercuieşte cu mantia ei ciudată şi îmi şopteşte lucruri imposibile în ureche. Trebuie să scap de chinul acesta!

Cum de nu pot să fiu şi eu ca eroii din basme, perfectă, gata să înfrunt orice? Cum de las soarta, care e dictată de acest personaj nemuritor, să îmi spună ce să fac? Nu-mi aparţin eu oare?

Mă ridic, tremurând din toate mădularele, simţind cum mi se încreţeşte pielea de spaimă şi aştept încordată ca ceva să mă oprească. Cum nimic nu o face, îmi iau avânt şi mă arunc în clepsidra mea.

Simt sticla cedând. Surprinzător de uşor, chiar! În secunda următoare înot printre spiriduşii aceia lucitori, paznicii mei şi mă simt, în sfârşit, liberă.

În timp ce ei evadează, îmi dau seama că totuşi, mai e cineva lângă mine. Chiar înainte ca totul să dispară, iar corpul meu să se transforme în cenuşa ce mai apoi va alcătui un nou spiriduş pentru clepsidrele diavoleşti ale Timpului, îmi întorc capul şi văd petala aceea roz. O zână micuţă care clatină din cap.

Îmi atinge fruntea înfierbântată, iar luminile dispar. Timpul probabil că nu îmi va simţi lipsa, dar eu sper să o facă. Sper să simtă şi el disperarea mea, să simtă că… să simtă că nu mai are timp.

(Lorena CHIHĂROI – cls a XII-a, Colegiul Naţional Ferdinand I)

Medicii de la Unitatea de primiri Urgente Bacãu nu mai fac faţă fără instrumentarul necesar: lipsesc seringi, acele pentru cusut răni, dar şi medicamentele.

“Atâta timp cât nu avem seringi de 2 ml, nu avem seringi de 5, nu avem cearşafuri de unică folosinţă, de fapt cearşafuri nu avem deloc în UPU, este jenant să vină un pacient şi să-l aşezi pe un cearşaf pe care au mai stat încă 50 de oameni + lucrăm în condiţii foarte grele, să nu se ceară mai mult decât putem”, a declarat Liliana Petrescu, medic UPU Bacău:

Pentru administratorii unităţii, problemele nu sunt grave, iar lipsa instrumentarului se rezolvă cu improvizaţii.

Direcţia de Sănătate Publică Bacău spune că suma de bani pe care a primit-o unitatea a fost stabilită de comun acord, iar cei de acolo ar fi trebuit să ştie să-şi gestioneze banii.

Cei de la Direcţia de Sănătate Publică Bacău vor face zilele viitoare un control la Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru a vedea cum s-a ajuns în această situaţie.

Obloanele-mi cad, rămân fără urmă
Stingher, solitar…ca şi de o muză
De unde-oi fi oare? rămân întrebat
Şi fără răspuns, cu cap aplecat…

Sunt zaua din geam,
Rămas fără rame
Am sticlă în ochi
Şi-i fără de rame…

(Daniel SASCĂU, cls a XI-a, Colegiul Naţional de Artă George Apostu Bacău)

Scrisă de dramaturgul suedez August Strindberg în 1888, piesa propune o disecţie lucidă cu amprentă severă a creatorului său despre relaţia femeie-bărbat. Concepută cu mai mult de un secol în urmă este totuşi o poveste incredibil de actuală despre înmugurirea aspiraţiei spre emancipare în inima femeii, a pasiunii arzătoare şi a dorinţei de a fi iubit.

Rod al perioadei realist-moderne, piesa expune complexitatea umană şi a relaţiilor prin intermediul a trei personaje, interpretate de Eliza Noemi Judeu, Anca Bucşă şi Bogdan Buzdugan, în regia dlui Dumitru Lazăr Fulga şi scenografia realizată de Cristina Ciobanu. Această simplitate a distribuţiei este unul din motivele pentru care piesa este o provocare atât pentru actori cât şi pentru regizor, iar vechimea de peste 30 de ani nu împiedică permanenta noutate a teatrului să îi atingă corzi interioare nedescoperite încă.

Dovedind aceeaşi sensibilitate izvorâtă din implicarea totală în tot ceea ce înseamnă această piesă cu înţelesurile şi subînţelesurile ei, fuzionată cu experienţe personale anterioare revelatoare, actorii au încearcat să surprindă în cuvinte cât mai simple dragostea, aşa cum este ea prezentă şi în piesa Domnişoara Iulia: “Eu nu cred în dragoste, dar iubirea este copilul teribil al vieţii” (Eliza Noemi Judeu); “Dragostea poate să-l distrugă pe cel pe care-l iubeşti” (Anca Bucşă); “Dacă dragoste nu e şi simţi că ai totul, cu siguranţă nu ai nimic” (Bogdan Buzdugan).

În ciuda perioadei dificile prin care trece Teatrul Bacovia, stagiunea este pe cale să înceapă şi să inspire minţi şi să încălzească suflete, toate astea prin eforturi semnificative realizate de personalul teatrului; cu atât mai mult teatrul vă invită pe 25 septembrie să fiţi martorii unui traseu cu meandre subtile a ecuaţiei veşnic subiect artistic – dragostea. (Ioana GHERGHEL)

Zăpezi şi ninsori,

se ascund
în cupola cimitirului
Aparte…

Altădată, parc înflorit,
plin de caişi…

Astăzi un gol în afară,
Şi-mi plouă în irişi…

Şi aud din nou marea plângând…
Aud valurile, strivindu-şi durerea
în stâncile reci ale abisului.
care întrebătoare şi goale mai cheamă,
numele tău sfânt, de Gabriel.

Aud soarele gemând şi urlând,
de atâta timp aşteptând,
să îşi înfigă colţii
În animalul flămând…

Aud albastru cerului, picurat pe pământ,
Rozul tradafirilor pierzându-se-n ploaie
Şi negrul nopţi  împietrind,
Secundă de melancolie…

Iar cerul, îşi picură din nou plânsul ,
Şi plouă…

(Daniel SASCĂU, cls a XI-a, Colegiul Naţional de Artă “George Apostu” Bacău)

(George Bacovia – Plumb)

În cadrul Festivalului George Bacovia, organizat cu ocazia trecerii a 130 de ani de la naşterea poetului, au avut loc diferite activităţi cu scopul de a sensibiliza inimile băcăuanilor ce poate au uitat de mândria pe care ar trebui să o poarte în suflet ştiindu-se locuitori ai unui pământ care l-a oferit ca “rod” pe marele poet simbolist George Bacovia.

Dintr-o inspiraţie extraordinară, poetul, membru al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Mihai a adus împreună nouă personalităţi, poeţi, prozatori, dramaturgi, eseişti şi ziarişti băcăuani, oferind oportunitatea de a deschide orizonturi, inundând minţi cu alesele lor cuvinte, cuvinte ale unor oameni ce cunosc într-adevăr substraturile poeziei bacoviene şi care au dus o viaţă întreagă lupta cu enigmaticele metafore, protectoare ale esenţei adevărului.

Astfel, pe 16 septembrie, în Sala de audiţii Petre Barbuţă a Colegiului de Artă George Apostu, plini de dorinţa de a împărtăşi simţămintele nutrite faţă de opera marelui om, s-au deschis în faţa unui public pasionat de poezie oameni de seamă, printre care: Marieta Rădoi Mihăiţă, poetă; Emil Nicolae, poet, eseist, ziarist şi traducător; Adrian Voica, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din Iaşi; Ion Beldeanu, poet şi prozator; Alexandru Dumitru, poet; Cornel Galben, ziarist, poet, scriitor; Gheorghe Fifirig, poet; Alexandru Vintilă, poet; Petre Isachi, critic, istoric literar, editor, eseist.

Aceştia, vorbind despre profunzimea şi originalitatea poeziei bacoviene, s-au lăsat purtaţi de gânduri şi au reuşit să creeze o atmosferă care a trezit în inimile tuturor celor prezenţi o nevoie de poezie ce părea izvorâtă din cele mai ascunse colţuri ale fiinţei. Au fost comentate opere bacoviene precum Plumb şi Nocturna, s-a vorbit despre tehnica poetului şi despre cum “Bacovia reuşeşte să creeze atmosferă încă din primul vers” (Adrian Voica); în final, s-a ajuns la concluzia că “Bacovia este unul dintre artiştii care ne reprezintă fie că vrem, fie că nu vrem” (Petre Isachi).

A urmat apoi un program realizat de elevii liceului, care a constat în interpretarea muzicală a mai multor piese la pian, vioară, oboi, marimba şi nai, iar apoi au fost citite poezii reprezentative ale lui George Bacovia, care au avut darul de a impresiona şi de a amprenta sufletele celor prezenţi.

În încheiere, domnul Nicolae Mihai a adresat celor nouă scriitori întrebarea “Se mai poate scrie ca Bacovia?”. Răspunsul a fost dat de domnul Petre Isachi, cu o oarecare delicateţe în glas: “Nu se mai poate. Fiecare poet e unic şi irepetabil şi aşa rămâne în istoria literaturii. Există totuşi epigonismul bacovian; sistemul poetic bacovian bântuie poezia contemporană pentru că angoasa şi anxietatea încă există”.

Părăsind sala şi meditând la cele auzite şi la emoţiile trăite, publicul părea că aprobă din ce în ce mai mult cuvintele doamnei directoare a Colegiului de Artă, Daniela Bârzu, care parcă încă mai pluteau în aer: “Bacăul înseamnă un focar de cultură pentru ţară şi pentru cunoaştere şi peste hotare a culturii româneşti”. (Ioana GHERGHEL)

Lupta cu patronii magazinelor în care se vând produse etnobotanice pare pierdută. Zilele trecute, locația aflată la doi pași de Colegiul Național de Artă și Sala Ateneu, una dintre cele mai verificate de polițiști, a tras obloanele, însă alte două funcționează fără probleme chiar în centrul orașului.

„S-a făcut un control cu echipaje de la mai multe instituții, s-au confiscat câteva zeci de plicuri cu produse ce vor fi analizate în laborator și s-au aplicat amenzi în valoare de 25.000 de lei. Tot atunci și-a făcut apariția și proprietarul spațiului în care funcționa magazinul și care i-a cerut administratorului să părăsească locația”, a spus Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

La acest punct comercial, numai polițiștii locali au aplicat de la începutul anului 7 sancțiuni, în valoare de peste 89.000 de lei și au solicitat în instanță suspendarea autorizației de funcționare. Aceștia recunosc că, între timp, pe piață și-au făcut apariția și alte obiective ce funcționează sub denumirea de magazine ce vând îngrășăminte pentru flori ori hrană pentru animale.

Unul este deschis aproape non-stop în stația de taxiuri de pe strada Ioniță Sandu Sturza, iar altul în zona Casei de Cultură. „Noi monitorizăm și aceste locații și am făcut demersuri pentru suspendarea autorizației. Am făcut controale și am ridicat de aici plicuri cu diverse plante și prafuri”, a spus Florin Podoleanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Bacău.

În primăvara acestui an, Consiliul Local Bacău a dat o hotărâre prin care se interzicea comercializarea de produse etnobotanice pe raza municipiului, însă a fost ignorată de patronii acestui gen de afaceri.

Un şir lung de copilaşi, doi-câte-doi, duceau, în faţa convoiului, jerbe şi coroane, mai mari decât erau ei. Urmau odăjdiile, sfeşnicul, crucea şi două năsălii îmbelşugate cu pomeni, apoi preoţii, trei la număr, ca să ajungă, trăgând după ei carul mortuar şi mulţimea de oameni uzi leoarcă şi cu nasurile astupate în batiste. Cadavrul se umflase într-atât, încât ieşise în afara sicriului, ca un cozonac lăsat la crescut, iar mâinile se desfăcuseră de pe piept şi se ridicau afară din coşciug ţepene, ca unui zombi, de parcă ar fi arătat: „iată nu iau cu mine nimic!”.

Cele ce sunt trecătoare în lume este anormal să trebuiască dincolo de viaţă. Atunci, ce altceva este paranoia dacă nu încercarea de a turna în pahar mai mult decât încape?! A se vedea că dă pe dinafară şi a mai turna, o demonstrează! Feciorul cel de bani gata, care în miezul acelei toride veri era purtat cu mâinile ridicate de pe piept, de către un alai funerar, mare, somptuos, pedant, turnase, fără să se mai oprească, în paharul prea plin. Avea bani, maşină, un căsoi care sfida raţiunea, bunul simţ şi mai ales, bunul plac, un Turnul Babel, unde ar fi încăput toţi nevoiaşii dintr-o colonie de la periferia oraşului.

Părinţii lui au fost, mai sunt şi acum şi se vor bate să rămână, în cercul puterii, în care se dezbat insiduos, instrumentele „secularizării” privilegiilor, niciodată mai mult ca azi! Erau orbi la faptul că fiul lor avea prea mult şi aceasta-i distrugea viaţa, nu prevedeau drama care era pe drum. I-au dăruit totul pentru ca el să circule cu o maşină luxoasă pe centura oraşelor, unde pot fi găsite ofertante de amor expirat, care nu înfioară pe nimeni îmbrăcate dar se revanşează pe deplin în „echipamentul” original. Cu toată încuviinţarea geneticii, alunecarea în pasiunea desfătărilor cu ele este paharul din care se varsă pe jos. Posedat de  plăcerile nopţilor frenetice, feciorul de bani gata va mai fi încă aşteptat la marginea şoselelor de centură, până când nu va mai rămâne din el nici amintirea! A trebuit să facă un singur pas în baruri şi restaurante pentru ca să se rupă de realitate şi să piardă concentrarea, privindu-se în reflexia unei oglinzi care l-a întors cu dreapta în partea stângă. Au urmat chefurile, petrecerea cu prostituate, traiul subjugat cultului corporalităţii! Paharul prea plin îi întorsese viaţa pe dos. Viciul i-a otrăvit virtutea, iar focul deşertăciunii i-a ars inima şi l-a făcut un trup secat, calomnios, violent, egocentric.

A călcat în picioare dragostea şi a primit-o pe datorie, a fost înspăimântat de moarte şi ea i-a prădat sufletul. Prietenii buni sunt cei dintotdeauna. Nefericitul, însă, i-a tot înlocuit! Nu s-a mai putut opri de la nimic din ce l-a putrezit pe dinăuntru. Într-o dimineaţă a fost găsit ţeapăn, cu gura încleştată, spre a nu se mai putea mândri, cu ochii închişi, spre a nu-şi mai putea desfăta privirea cu strălucirea bogăţiei şi cu inima oprită, ca să nu mai simtă desfrânarea.

Ai lui, încă şi acum strâng avere. De ce le mai trebuie?! Nu mai au copii iar cel pe care l-au avut, nu mai poate fi răscumpărat. Moartea nu înapoiază pe nimeni…! Destinul i-a învins, paharul s-a răsturnat şi nu mai au unde să pună bogăţie…? Dar pun alături. Într-una pun şi sunt într-una nefericiţi!… (Aurel V. Zgheran)

A apărut în cadrul farmacologiei un capitol nou, farmacologia efortului sportiv.

Ca o alternativă poate, dar în mod cert ca o necesitate fiziologică a antrenamentului sportiv contemporan, medicaţia la sportivi s-a diversificat, sistematizându-se pe mai multe direcţii: medicaţia susţinătoare de efort, medicaţia de refacere, medicaţia de concurs sau medicaţia neurotropă, hematotropă, musculară, metabolică, cardio-respiratorie etc.

Medicaţia trofotropă contribuie eficient la accelerarea refacerii metabolice, neuropshice etc. până la realizarea ‘supracompensării”, martor obiectiv al creşterii randamentului sportiv.

Medicaţia trofotropă cuprinde mai multe clase, şi anume:

I. VITAMINE, MINERALE

Vitaminele şi mineralele constituie primele grupe din medicaţia ergotropă, pentru raţiuni bine justificate. În egală măsură ele deschid lista substanţelor de refacere (trofotrope) iar explicaţia prezenţei lor şi în această categorie de produse farmaceutice constă în faptul că, pe de o parte, se consumă exagerat datorită efortului sportiv, sărăcind astfel depozitele, iar pe de altă parte, se elimină prin lichidul sudoral, de asemenea, în exces, ca urmare a efortului sportiv. Acestea sunt raţiunile pentru care aceste produse deschid lista grupelor de substanţe implicate şi utile în refacere (metabolică, neuropsihică, neuromusculară etc.).

II. COMPUŞII GLUCIDICI

Glucoza constituie un combustibil energetic pentru eforturile de anduranţă. Depleţia de glicogen muscular, uneori şi hepatic, ca urmare a efortului de durată, trebuie compensată după efort pentru a repeta antrenamentele şi competiţiile la intervale relativ scurte de timp, şi chiar supracompensată, ceea ce permite un randament superior celui anterior.

Această compensare (refacere) se realizează prin raţia hiperglucidică din alimentaţie, în special prin glucoză şi fructoză(miere, dulciuri, făinoase etc.). Dintre produsele condiţionate menţionez: Eleutalul, tablete (glucoză 2g, Inozitol 125 mg şi vitamina C  25 mg.), 3 – 4 antrenamente; Mineral Plus 6 (glucoză pulvis şi 6 minerale – calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru, mangan); Multivita glucoză (glucoză pulvis şi vitamine hidrosolubile), produs provenit din China s.a.

III. AMINOACIZII ŞI CONCENTRATE PROTEICE

Acidul aspartic (sărurile de potasiu, magneziu, arginină) exercită o acţiune detoxifiantă prin fixarea amoniacului în ciclul ureogenetic şi scăderea hiperamonieimiei induse de efortul de anduranţă şi oboseală metabolică. Produsele ca Aspacardin, Tromcardin, Sargenor sunt utilizate cu bune rezultate în refacerea metabolică.

Glicocolul (glicina), aminoacid essential glicoformator, factor de conjugare în procesele de detoxifiere şi eliminare a diverselor substanţe şi metaboliţi, se dovedeşte util în refacerea neuropshică şi neuromusculară, în general, în sporturile cu dominantă nervoasă. Produsul Glycocolle-Nevrosthenine, fiole buvabile (glicocol +glicerofosfaţi), se dovedeşte extrem de util în refacerea neuropsihică şi neuromusculară.

Concentratele proteice, cu efectele lor de tip ergogen, anabolizant, se dovedesc în egală măsură utile şi în refacerea metabolică (proteică), în special în eforturile de anduranţă, forţă, care au apelat şi la proteine ca sursă energetică şi deci impun o compensare a rezervelor proteice, acţiune realizată în principal prin alimentaţie dar suplimentară de administrarea  concentratelor proteice, în special din lapte.

IV. DIVERŞI COMPUŞI FARMACEUTICI, ASOCIERI, PRODUSE NATURALE

Efortul sportiv, mai ales în sezonul cald, poate antrena pierderi marcate de calciu prin urină, cu scăderea consecutivă în ser şi hiperexcitabilitate neuromusculară, ca şi stresul psihic care poate iduce negativarea bilanţului calcic. În practică, calciul este folosit sub formă de săruri organice (gluconat, glicerofosfat, lactate etc.); Calciu SANDOZ (asociază şi vitamina C) este bine tolerat şi agreat de sportivi.

Administrarea în exces a sărurilor de calciu poate produce incoveniente (tulburări în absorbţia fierului, eliminări crescute de fosfor prin urină, depozitarea lui în ţesuturi sau organe etc.).

Magneziul – cofactor a numeroase enzime de fosforilare şi activator a numeroase sisteme enzimatice, exercită efecte miorelaxante, sedative, iar alături de calciu controlează contractilitatea şi excitabilitatea musculară Spolierea organismului de magneziu prin transpiraţie excesivă, de exemplu saună, sau prin eforturi stresante neuropsihice impun administrarea orală a unor săruri organice sau anorganice de magneziu (Trimaganat, Biomagneziu, Magneziu diasporal). Menţionez că magneziul se absoarbe greu (cca. 30%) şi se elimină din organism, riscul de supradozare, fiind relativ scăzut.

Din ultima categorie de substanţe de refacere enumăr: Piracetamul, metabolit rezultat din activitatea neuronală, care protejează neuronii împotriva diverselor agresiuni (Nootropil, Nootrop, Normobrain, Piramen), fiind util în refacerea neuropsihică; asociat cu Piritinolul potenţează efectele acestuia, cu rezultatebenefice pentru sportivul stresat. Pe baza Piracetamului a fost realizat produsul Piravitan tablete (Piracetam 100 mg, aspartat de magneziu 100mg, Vitamina B1 şi B6 câte 1o mg) sau Piravitan, fiole buvabile (Piracetam 100 mg, aspartat de magneziu 100mg, glicocol 500mg, vitamina B1 şi B6 câte 10 mg, Sorbitol) ambele cu efecte evidente în refacerea neuropsihică şi neuromusculară; Folcisteina (l-cisteină, aminoacid eliberator de grupări thiolice – Sh, permite restabilirea proceselor redox celulare împreună cu 0,5 mg acid folic) s-a dovedit utilă, influenţând refacerea neuropshică şi neuroendocrină; produsele pe bază de procaină (Aslavital, Gerovital) exercită efecte trofice generale şi neuronale, încetinind procesele de îmbătrânire celulară; Glutacisteseleniu – E (seleniu 100mcg, vitamna E 100 mg, glutation şi cisteină câte 200 mg) s-a dovedit eficient în combaterea efectelor nocive ale peroxidării rezultate în urma eforturilor de anduranţă (a fost brevetat în 1991
Ginsengeng alcaloizi extraşi din plante, se dovedeşte, de asemenea, utilă în refacerea la sportivii de performanţă.

Dintre produsele de refacere diverse mai menţionez: Polenul, combinaţii de polen cu vitamine, minerale, Prevalonul (glucoză, aspartaţi, vitamine, minerale) şi multe altele.

Ca şi în cazul susţinătoarelor de efort şi administrarea acestor substanţe de refacere trebuie privite ca un act strict medical, corelat direct cu efortul desfăşurat (natura lui, intensitate, volumul) ceea ce dictează dozarea, şi scopul urmărit (metabolic, neuropsihic, neuromuscular, endocrinometabolic, sensorial etc).

Refacerea metabolică se asigură prin alimentaţie, susţinută de medicaţia de refacere care are rol compensator, accelerator.

Componentele performanţei sportive sunt:

a) Selecţie (biotipul constituţional: genetic, somatic, funcţional, biochimic, neuropsihic).

b) Surse eliberatoare de energie (anaerobă alactacidă, anaerobă lactacidă şi aerobă).

c) Capacitatea de performanţă fizică, fitnessul(viteza, forţa, anduranţa, îndemânarea, elasticitatea, mobilitatea etc.).

d)  Rezistenţa musculară locală (izotonă, izometrică, isokinetică).

e) Funcţiile neuropsihice (tipul sistemului nervos central, reactivitatea, rezistenţa la stres, inteligenţa, atenţia, funcţiile neuroendocrine).

f) Pregătirea biologică de concurs şi capacitatea de refacere.

g) Factorii de mediu (geografici, economici, psihosociali, culturali, microclimatici etc.).

h) Diverse (recuperarea după traumatisme şi îmbolnăviri, diverşi factori ergotropi, spectatori, arbitri, ciclul menstrual, sarcina etc.).

Rezultă deci că susţinătoarele de efort intervin cu precădere în primele două componente şi parţial în componentele 3 şi 4, în timp ce substanţele de refacere intervin prioritar în componenta a doua de refacere, şi parţial în componentele 3 şi 4.

Referindu-mă la fotbal, de exemplu, pentru sportivii aflaţi în cantonamente, înaintea unor jocuri internaţionale, îmi permit să sugerez următoarea schemă:

a) Pentru susţinere – componente vitaminice, eventual combinat cu minerale, de tipul SUPRADYN, COBIDEC, CANTAMEGA 2000; complexe minerale, de tipul MINERAL PLUS 6, POLIMINERALIZANT S; compuşi glucidici de tip ISOSTAR, ELEUTAL, COMPRIMATE ENERGIZANTE, glucoză, fructoză; aminoacizi, de tipul acidului glutamic, sub formă de: GLUTAMATI DE K şi Mg, LISINA, L-CARTINA, TIROZINA, LECITINA ; din grupa diverse ENCEFABOL(PIRIVIN, APILARNIL PRO etc.).

b) Pentru refacere – complexe vitaminice, minerale, compuşi glucidici, aminoacizi – acid aspartic, arginină (SARGENOR), glicocol (GLYCOCOLE – NEVROSTHENINE), selenium, vitamina E, concentrate proteice din lapte (REFIT), soia (SOY PROTEIN), Vitamina C(REDOXON), piracetam (NOOTROPIL).

Această medicaţie poate fi folosită şi la cluburi, sub prescrierea şi supravegherea medicului de lot (club).

În final menţionez că cele două categorii de produse – ergotrope şi trofotrope – nu pot fi separate de contextual alimentaţiei la sportivi.

Un capitol aparte îl reprezintă soluţiile de rehidratare, dintre care alături de Coca-Cola, Fanta etc. menţionez:

Isostar ( 100 g â 93% glucide, vitamine, minerale â 1200 Kj â 312 Kcal.).

Gatorade (6 g glucoză, 40 mg Na%, 1 mg. K%, 7 mg Mg%  â 25 Kcal sau cca 100 Kj).

Power Lean ( glucide, aminoacizi, vitamine, minerale, inosină etc. â 300 Kcalâ 1200 Kj.).

Ovomaltine (malţ) care conţine la 100 g: proteine 15, 5 g. glucide 68,5 g, lipide 3,3 g, vitamine (A, D3, niacin, B12, E, K, B1, B2, B6, biotină, acid folic, pantotenat de calciu, Fe) şi minerale 5,7 g şi arome (vanilie), 100 g â 233 Kj sau 56 Kcal (se dizolvă 3 linguriţe, 15 g la 250 ml de lapte.

LIST OF SOME ERGOGENIC AIDS AND RECOVERY SUBSTANCES USED IN

TOP ATHLETES

ERGOGENIC AIDS                                                RECOVERY SUBSTANCES

VITAMINS

SUPRADYN, POLIMINERALIZANT – S, CANTAMEGA 2000, COMBIONTA, MULTIBIONTA, VITAMAX, ALL PURPOSE, COBIDEC, PROTOVIT, CANTAMEGA – 100.

MINERALS

MINERALS PLUS 6                                 Ca, Mg, TROMCARDIN

POLIMINERALIZANT –S                        PANANGIN, CAL-C-VITA

 
GLUCIDES

ERGOGENIC TABLETS                            ELEUTAL, ISOSTAR

GLUCOSE, FRUCTOSE,

HONEY

AMINO-ACIDS AND PROTEIN CONCENTRATES

THIROSINE, GLUTAMIC ACID,              ASPARTIC ACID

ALGLUTOL, EFORTEX, ENER-                SARGENOR (ARGININE

GOFORT, BIOPROT, SUPRA                    ASPARTATE), GLYCO-

ISOLATED SOY PROTEIN,                       COLLE, AMINO-MASS

BEUERAGE SOY PROTEI,

POWER LEAN, 26 AMINO-

MASS, LISIN

MISCELANEUS

Non specific
APILARNIL, PROP, FORTAVIT                             GEROVITAL H, GINSENG

LECITHIN, HUMANOFORT                                    ASLAVITAL, RECUPERAN

Neurotropes

PIRITINOL, PIRIVIN                                               PIRACETAM, PIRAVITAN

VINCAMINE, ENCEPHABOL                                 ASLAVITAL, NOOTROPIL

Muscletropes and metabolic drugs

INOSINE,                                                                   ANTIOXIDANTS: Se, Vit. A

PHOSPHOCREATINE,                                             C, E, GLUTATHION, CISTEIN,

L-CARNITINE                                                           GLUTAMIN, MIORELAXERS

Hepatoprotectors

SYLIMARINE, ARGININE, ASPARTATE (SARGENOR)

Rubrică realizată de dr. Ioan Miron, medic primar de familie, doctor în ştiinţe medicale

Într-o scrisoare adresată redacţiei noastre o tânără din Bacău face un apel către oameni de bine care por să-i micşoreze suferinţa. Publicăm integral apelul făcut de tânăra Alexandra Ungureanu.

Mă numesc Alexandra Ungureanu, am 23 de ani şi sunt fiica lui Alexandru Ungureanu, ziarist şi scriitor decedat în urmă cu şapte ani. De trei ani sufăr de leziune mioapă cronică, boală ce îmi afectează muşchii picioarelor şi mâinilor provocându-mi dureri greu de descris. Din cauza lor nu pot să merg şi îmi folosesc greu mâinile. Am fost aproape la toţi doctorii din Bacău, dar niciunul nu a putut să îmi spună ce boală am şi m-au trimis la Bucureşti, la spitalul Colentina. Din cauza situaţiei financiare precare datorată şi faptului că mama a trebuit să întrerupă activitatea la Muzeul Nicu Enea, spre a-mi acorda mie îngrijire, am amânat această plecare. Pentru deplasare şi celelalte cheltuieli am apelat la Formula AS, mai exact la cititori, aceşti oameni cu suflet pur, care mi-au trimis bani din puţinul lor, pentru a mă ajuta, iar eu nu îi voi uita niciodată. Din păcate, la spitalul Colentina mi s-a spus că am această boală severă care nu se poate vindeca, iar în acel moment am simţit că lumea se prăbuşeşte peste mine; eram în clasa a XII-a, iar visul meu de a urma o facultate şi de a ajunge ziaristă, ca tatăl meu, pe care l-am iubit dar, atât de pretimpuriu l-am pierdut, s-a spulberat. După ce am fost la spitalul Colentina, am fost şi la spitalul Fundeni, sperând că, poate e alt diagnostic, dar, din păcate şi această speranţă s-a dus! Am mare nevoie de un fotoliu rulant electric, pentru a mă putea deplasa şi vă rog din suflet să mă ajutaţi să am unul.

Se spune că fiecare om bun luminează o părticică din lume, o lume aflată în întuneric, o lume plina de durere, egoism şi răutate uneori, iar cu acea lumină din suflet o poţi face mai bună, poţi să salvezi suflete. Se spune că fiecare dorinţă o poţi îndeplini dacă vezi o stea căzătoare, se spune că poţi vedea lumea prin ochii unui om sincer. Aşa gândesc eu… chiar şi când mi-am văzut toate visele spulberate, când m-am îmbolnăvit, nu am încetat să sper, să fiu visătoare şi să îmi păstrez lumina din suflet. Mi s-a spus că nu mă mai fac sănătoasă niciodată, dar nu încetez să sper că poate cândva voi vedea o stea căzătoare.

Am o boala dură, am dureri foarte mari tot timpul, dar nu încetez nicio clipă să sper că poate cândva voi fi o jurnalistă respectată, la fel ca tatăl meu, că oamenii vor citi ce scriu. Nu vreau să mor fără să realizez ceva, nu vreau să mor fără să îmi fie ascultate sau citite gândurile, nu vreau să mor fără să împart lumina din sufletul meu. Când eram sănătoasă îmi plăcea să mă plimb… preferam să merg pe jos, adoram să merg pe jos (ironic nu?!), să văd oameni, comportamentul lor şi să analizez. Îmi plăcea să scriu mult despre ce era la tv, despre emisiuni politice în special, nu pe calculator, ci să îmi aştern cuvintele pe hârtie… să analizez, dar boala îmi ia treptat şi mâinile… de abia scriu două propoziţii…! Vă rog din suflet să mă ajutaţi cu un scaun cu rotile electric! M-ar ajuta să văd iar lumea, aş putea iar să mă plimb, chiar dacă nu pe proprile mele picioare, iar cuvintele mi le voi aşeza în minte şi în suflet, deocamdată, sperând că poate cândva voi putea simţi fineţea coalei de hîrtie şi strălucirea cernelii din nou. Putem comunica pe adresa de e-mail ungureanu_alexandrabc@yahoo.com şi la telefon 0729 847806.

Azi e ziua ta. Ziua în care te-ai născut a doua oară; ziua când dimensiunea care smulgea cu fiecare zi mai multe bucăţi din sufletul tău a învins.

Noi am rămas în urmă hrănindu-ne cu dâra de căldură pe care o lăsaseşi aici. şi am încercat să o menţinem vie în noi; am urlat în încercările noastre de a te păstra lângă noi. Am tras de tine cu dinţii… te-a durut?

Acum ştiu că noi greşeam. Tu erai deja prins la mijlocul celor două dimensiuni nemiloase care se luptau naiv pentru sufletul tău firav şi slab. L-au tras şi întins şi ars şi simt disperarea cu care te-au învelit. Când noi ne-am dat seama că te pierdem am început să tragem şi noi, să te tragem, să te întindem şi să te ardem. Noi te vroiam pentru noi, nu pentru dimensiunea de care aveai nevoie. Noi nu ne-am dat seama… acum înţeleg, ne ierţi?

Până la urmă iubirea noastră s-a transformat în foame de căldura ta. S-a transformat în chin pentru existenţa ta deja traumatizată şi acum realizez cât de greu era să faci o alegere. Am dat dovadă de egoism pentru că te-am obligat să lupţi. Tu nu mai aveai nimic pentru ce să te zbaţi; nici măcar noi nu mai eram un motiv destul de bun de fapt. Viaţa ta cu noi chiar dacă ar fi continuat, ar fi continuat dureros şi paralizant. Viaţa ta cu noi nu mai era un motiv destul de bun şi momentul în care inima ta a realizat asta a fost momentul în care ţi-ai lăsat plămânii să fie invadaţi de aer pentru ultima dată; a fost momentul unei revelaţii când inima ţi s-a oprit din pompat şi sufletul ţi s-a propulsat într-un infinit de necunoscut sidefiu; un hol semiobscur cu pereţii tatuaţi cu chipurile noastre, parchetat cu cioburi aburite de suspinele noastre de agonii pustii. A fost momentul când ne-am simţit părăsite în imensitatea unui vid în care ne rătăcisem.

Am simţit un amestec sec de durere; ca un nisip abraziv al înfrângerii zgâriind o mare netedă şi însingurată de prea multă disperare. Ne era teamă pentru noi şi abia apoi pentru tine. Inimile noastre erau împietrite de egoism care umbrea forţa ta de a lupta. Si noi îţi îngreunasem ochii cu lacrimi amare şi îţi înceţoşasem gândirea şi puterea de discernământ.

Te smulgea fiecare pentru el şi într-un final te-ai rupt în cel puţin trei fărâme de univers crispat. Bucata mea de tine era înmuiată în miros de umedă rană dar nu mi-a păsat şi mi-am integrat-o în miocard pentru că numai aşa aveam garanţia că vei rămâne cu mine până la sfârşit. Acum în fiecare bătaie-mi de inimă exişti şi tu. În puţinul care a trecut până acum ai reuşit să te transformi în infecţia canceroasă care e de vină pentru tot şi nu vrei să îmi dai voie să respir sau să gândesc fără să te integrez în aerul şi în gândurile mele.

Acum uitându-mă înapoi dar mai ales sus înspre tine, îţi mulţumesc pentru că mi-ai alterat modul de gândire şi pentru felul în care m-ai învăţat să preţuiesc argintul sidefiu pe care mi-l oferă alţii din puţinul lor.

Dacă tu ne poţi ierta pentru durerea pe care ţi-am provocat-o în neştiinţa instinctelor noastre şi dacă poţi uita egoismul de care ne-am lăsat orbite, poate ne vei auzi cuvintele când îţi vom trimite sincere priviri umplute de iubire şi dor. (Ioana GHERGHEL, cls a X-a, Colegiul Naţional de Artă “George Apostu”)

„Cine sunt eu?/ M-am întrebat adesea/ În drumul către casă/ Când peste focul scenei/ Cortina iar se lasă?!” (Cine sunt eu?- compozitoare Camelia Dăscălescu; versuri Roxana Popescu; voce Dan Spătaru)

Pe 8 septembrie 2004, Dan Spătaru a trecut, discret, în umbra inimii nemărginirii şi eternităţii, lăsând amintirea. Legendele nu se sfârşesc niciodată, doar se rescriu cu literele veşniciei atunci când ele pleacă în nevorbire şi necuprindere! A tăcut un glas nerepetabil al muzicii uşoare româneşti, dar va rămâne o permanenţă pentru memoria afectivă a românilor. Ei îl vor revedea şi auzi mereu,  în torentul alb de pescăruşi de la ţărm, în vuietul mării, în foşnetul întinselor cuverturi de stuf, în răsunetul chitărilor, al alămurilor fanfarei, în chiotul şcolarilor cu flori presate în abecedare şi cu penare pline de vise, în plânsul viorilor…! Dorul, speranţa, dragostea, trădarea, uitarea, s-au aşternut în cântecele lui Dan Spătaru şi s-au dăruit, rămânând nepierdute! Ele răsună şi azi prin şirurile de vii din podgoriile dobrogene, sărută marea, Dunărea, şi sufletul românilor!

Dan Spătaru a trăit totul profund, a consumat iubirile pe loc şi total, pentru că din iubire nu se pot face provizii în cămară. Nu le-a gustat! Cântecul l-a glăsuit în comuniune sufletească şi sincronizare afectivă cu publicul, atât cel ascultător de melodie îmbălsămitoare, caldă, vălurită liric şi mângâietor ca o violă, cât şi cel care lipea bancnotele pe frunţile lăutarilor ce înfierbântau în cârciumi ţambalele. Dan Spătaru a găsit drumul sacru spre oameni: cântecul pentru inima lor! A pendulat continuu în raza intrasubiectivă şi oameni, predându-se statornic preferinţelor de melodie ale lor. Nu a trăit niciodată într-un univers gol, secat de pulsul dinamic al vieţii, într-un univers inafectiv, respectul şi dăruirea pentru public fiind ţinta lui asumată.

Dan Spătaru nu poate fi regăsit în detalii biografice. Aceasta-i o formă de analiză epuizată, dar cântecul său e o apă inepuizabilă, care se bea ca la o secetă. Studierea fragmentară a vieţii lui l-ar decupa de realitate, ar construi variante testabile, pe baza unor termeni normativi. Dar, Dan Spătaru este Dan Spătaru, prin muzicalitatea glasului său care multă vreme de acum încolo, sau poate niciodată, nu se va mai plăsmui. E greu de gândit cum ar fi fost cântecul românesc fără Dan Spătaru. E greu de căutat şi de găsit ipoteze pentru o muzică românească fără Dan Spătaru, pentru că el nu se putea să nu fie, dacă a fost marea şi Dunărea şi munţii şi câmpiile dobrogene, dacă a fost vântul în mlăzile sălciilor, şi scânteile soarelui pe rubinul podgoriilor, şi zăpada cernută pe ţară, ca gândurile pe fruntea lui, şi ploaia răpăind, rece şi întunecată ca supărarea, şi iubirile arse scrum, şi dorurile încenuşate de părăsire, şi dragostele mari…!

Orchestrator al propriei vieţi, Dan Spătaru a trăit până în adânc şi de la un capăt la celălalt, viaţa. I-a băut tumultul, i-a stors toate clipele, nu i-a lăsat niciuna risipită! În 1972, la Teatrul Fantasio din Constanţa a cunoscut-o pe Sida, o tânără balerină care a pus stăpânire pe inima lui. S-au căsătorit şi au  fost de atunci alături, în toate clipele, până când Dan Spătaru s-a stins! Au împreună pe fiica lor Dana.  Dacă vor fi existat vreodată, cele mai mici umbre, ea a fost rechemătoare a speranţei ca o oglindă care ricoşează soarele pe frunţile de gheaţă ale norilor! În toată cariera sa artistică a lansat nenumărate şlagăre, ce nu se vor uita. După o viaţă petrecută sub lumina reflectoarelor, Dan Spătaru a murit dincolo de văpaia lor, la primele ore ale unei dimineţi de 8 septembrie. Simţind că nu mai are aer a ieşit în curte şi a căzut pe scări, fulgerat de moarte, în urma unui stop cardiac.

Prin cântecul său, Dan Spătaru a răsfrânt praf de ametist pe cerul muzicii uşoare româneşti, a arătat că neîndoielnic, în talazuri de nisip sunt pulberi de diamant, că în adâncuri de crame sunt mistere, în lacrimă vise! A plecat cu un zâmbet în colţul gurii, care s-a prefăcut că tace! Fără Dan Spătaru, timpul pare să aibă ipoteze ilogice…! El a ocrotit muzica în puritatea ei, care nu poate fi cercetată diacronic, deoarece nu are metamorfoze de variante. Viaţa lui Dan Spătaru a fost şi a rămas până la ultimul ei prag, aceeaşi, iar cântecul i-a fost habitat, nu depozitar al contrafacerilor ieftine. Dan Spătaru nu a urmărit niciodată adaptarea omului cu muzica într-un raport inversat, simţind şi având credinţa că muzica a condiţionat dintotdeauna sufletul şi i-a asigurat supravieţuirea. De aceea, nu a interpretat niciodată cântece artificializate, secunde! O vizibilă aspiraţie a omului bun, iar artiştii nu sunt altfel decât buni, este aceea de a transmuta spiritul său, lumii din jur, departe de a fi un simplu „dat”, ci un testament foarte atent aspectat în profunzime. La nimeni nu s-a cristalizat cu mai multă putere şi intensitate acest sentiment, ca la Dan Spătaru. De aceea, cântecul său nu se va deconecta ci va fi regenerator şi în timpul care îi urmează existenţei sale fizice finite.

Neridicând privirea din pământ decât spre soare sau spre bolta înstelată, atunci când vorbeşte despre Dan Spătaru, pătruns de taina chemării siderale, de aspiraţia spiritului uman la întâlnirea cu steaua idolului său, Fuego mărturiseşte: „Dan Spătaru era, pur şi simplu, un miracol. Popularitatea de care se bucura i-a asigurat locul între exponenţii unei generaţii europene de artişti, alături de Adamo, Gianni Morandi… A slujit cântecul patruzeci de ani şi a lăsat în urma lui un tezaur muzical. Îşi alegea numai piesele care deveneau ulterior şlagăre, dărâma orice zid dintre public şi scenă, dând frumuseţe vieţii prin puterea harului şi dramului de dumnezeire! Trubadurul dragostei, picurând stropi rourali de iubire şi fericire, a oferit tuturor ceasuri de rară încântare sufletească. În ce mă priveşte, m-a făcut să mă regăsesc în muzica sa. Am fost onorat să îmi dea spre interpretare şlagărul Chitara mea. Cu un surâs ascuns, neironic, frumos, uşor timid, m-a avertizat că îmi încredinţează piesa doar dacă o interpretez mai bine decât el. A fost o provocare. M-am străduit să nu dezamăgesc. Cântecele lui Dan Spătaru sunt un crâmpei din sufletul românilor. Ele oglindesc iubirea, prietenia şi candoarea, tandreţea şi rafinamentul expresiei, simbioza elegantă şi necondiţionată între interpret, compozitor şi autorul versurilor, sunt bijuterii melodice cu lustru şi ieri, şi azi, şi mâine, pe salba neantului. Dan Spătaru a semănat cu iubire câmpia din noi şi a rodit harul său în lume. Era fermecător, cânta magic, sensibil, trăia cântecul. Scena era pentru el un templu. A fost romantic, şarmant, un lord de o eleganţă care impunea respect, un artist de incontestabilă valoare. Atrăgea publicul, ca o lumină în noapte, către care zboară fluturii, dar era blând, modest şi demn. Era un menestrel autentic, dominând scena cu personalitatea sa, cu o fantastică expresivitate, era  îndrăgostit iremediabil de muzică şi de frumos. A fost un magician al şlagărelor ce iubea adevărul, oamenii şi marea, radiind în jurul său iubire şi încredere; pentru mine a fost un profesor de cântec, un idol de la care am înţeles că la început a fost muzica şi apoi cuvântul, că poezia coboară prin cântec şi că adevăratul artist este nemuritor”.

Între cântecele lui Fuego, nu mai puţin consubstanţiale lumii romantice, melodia „Chitara mea” este un veritabil argument al mărturisirilor acestora. Includerea piesei lui Dan Spătaru, în repertoriul lui este o imanenţă a legendei în real, devenind în posteritate simbol a rezistenţei cântecului magic, factor de legătură şi unire a frumuseţilor adiacente de ieri, de azi, de mâine. Desigur, Fuego nu este singurul care poate face să transpară în continuitate cântecele lui Dan Spătaru. El, însă, receptează mult din valorile tonice vitalizante care, preluate de un alt glas şi un alt spirit, pot aluneca în subteranele muzicii nevrozante semnalabilă în ceea ce începe să aibă audienţă cu efect degradant, de interferenţă cu spaţiul kitsch-ului. O proliferare devenită colectivă a acestei muzici bolnave nevindecabil, nu trebuie să îşi îndrepte tirul spre cântecele lui Dan Spătaru, niciodată…!  (Aurel V. ZGHERAN)

Termenul de executie al acestor lucrari, în valoare de de 471.000 lei, este de 90 de zile. “In aceasta perioada activitatea în Piata Centrala, zona “producatori”, nu se suspenda, lucrarile fiind executate pe tronsoane, fara întreruperea totala a activitatilor de comercializare”, a precizat Ionut tomescu. In prima etapa a modernizarii Pietei Centrale, care a fost finalizata, s-au derulat lucrari de inchidere a întregii suprafete perimetrale a zonei “producatori” cu timplarie de aluminiu si geam termopan, asigurindu-se în acest fel un confort sporit atit pentru vinzatori cit si pentru cumparatori. Investitiile din Piata Centrala nu au ramas neobservate de bacauanii care merg aici sa isi faca cumparaturile. “Este mult mai curat si mai aerisit, mai ordonat. Era necesar sa se faca ceva si aici, unde zilnic vin atiti bacauani. Pe de o parte este bine pentru noi clientii, dar pe de alta si pentru producatori. Sint conditii civilizate si este bine ca se are in vedere si podeaua”, a declarat Lucretia Tutanis.

De la rădăcina munţilor, spre splendorile civilizaţiei vestice; istorie şi modernitate

Târgu Ocna e un oraş încărcat de armonie şi francheţe, de odihnă, de culori, de parfumul munţilor îmbrădiţi şi de melodie. Aici nu răzbesc niciodată răutăţile, înălţimile munţilor sunt curate, zorii vin la chemarea cocoşilor de munte şi înserările cobor asfinţituri liniştite şi înmiresmate. Natura din jur are multe urme ale copilăriei lumii, neatinse de noul otrăvitor, apele mai sunt tot aşa de reci şi curate, ca în amforele dacilor; mai este pulbere de istorie pe creneluri şi biserici vechi, o mai fi pe undeva vreo săgeată, vreun arc sau vreo lamă de sabie, căci mai sunt turnuri de cetate şi lespezi bătrâne, iar dedesubt oseminte de străbuni…!

Târgocnenii au un oraş aşezat pe un loc în care s-au împăturit, bucată cu bucată, întâile timpuri ale istoriei, ctitorii îndătinate multimilenar. Astăzi, Târgu Ocna este oraşul de sub munţi, care se isprăvesc în ceruri, strălucitor ca un briliant din salba lor; e oraşul răsărit din palma munţilor, cu o arhitectură prinsă de rădăcini şi izbucnită în linii moderne, estetice şi armonioase, scăldat într-un soare dumnezeiesc şi vesel; merge tot mai mult, mai bine şi mai precis înainte, în stare să ajungă a fi una dintre bijuteriile urbanistice europene; Dumnezeu când a privit oraşul a zis: ce frumoasă-i ţara aceasta!

Un oraş şi un primar, o comunitate şi un spirit…!

Există configuraţia unui gen original de relaţionare între ei târgocnenii, între comunitate şi administraţia publică locală sau oaspeţii oraşului. Există o viziune şi un comportament specific al târgocnenilor în toate aceste contexte, în totalitate originale prin raportarea la aceeaşi analiză a altor comunităţi. Descoperirea aceasta, la prima vedere are întrucâtva o distinctivitate de caractere, un particular afectiv şi ospitalier, multe elemente aparte ale relaţiilor interumane regăsite şi fără îndoială rod al influenţei nemijlocit exercitate de primarul Floarea Ivanof. Primăriţa Târgului Ocna este într-atât de plină de calităţi sufleteşti încât dezvoltă o forţă de atracţie care sugerează înălţimea virtuţilor conversaţiei, ştiinţa de a magnetiza pe cei din jur şi a lăsa în memoria oricui a cunoscut-o, impresia că dincolo de bătaia inimii ei, nu se mai poate merge, pentru că de aici începe neantul.

Un om frumos sufletesc şi la chip, Floarea Ivanof, la prima întâlnire cu ea, intimidează! Te cauţi şi nu te mai găseşti, simţi că nu mai mişcă nimic între cer şi pământ. Are un birou ca o grădină cu flori şi o cheamă Floarea…! Intrând la ea, devii un monument viu, pentru o clipă. Însă, niciodată omul nu este prea mic pentru frumuseţe şi înlemnit încât să nu reacţioneze la căldura şi afectivitatea radiate de omul Floarea Ivanof care nu aşează între oameni distanţe inexplorabile. Aceasta-i primăriţa de la Târgu Ocna, un om pentru oameni! Chipul ei este oglindit în tabloul oraşului Târgu Ocna.

Sărbători mirabile la Tg Ocna

Zilele Oraşului, sărbătorite mirabil de târgocneni, au plasticizat cel mai profund şi real orizontul spiritual al comunităţii, pe omul şi primarul Floarea Ivanof. A fost cea de-a XI-a ediţie, desfăşurată vineri, sâmbătă şi duminică, 26, 27, 28 august 2011. Festivitatea de deschidere din prima zi a cuprins prezentarea onorului, prezentarea invitaţilor, intonarea imnului de stat al României, un Te-deum, cuvântul de deschidere al Primarului oraşului, Floarea Ivanof, cuvântul invitaţilor, defilarea Gărzii de onoare, imnul oraşului Tg Ocna.

Au participat viceprimarul Nuţu Costache, actuali şi foşti consilieri-lucru mai puţin obişnuit în forfota politică românească-prefectul judeţului Bacău, Constantin Scripăţ, Dumitru Brăneanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, Daniela Biri, consilier judeţean, senatorul Radu Constantin Mardare, primarul comunei Dofteana, Ioan Bujor, primarul de la Târgu Trotuş, Ioan Anton, alţi primari… Luminiţa Pătrăţeanu şi doctorul de cabinet ministerial, Brânzariuc, au transmis mesajul ministrului comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, deputat în Parlamentul României, Valerian Vreme. Au mai fost prezenţi comisar şef Vasile Oprişan din partea Inspectoratului de Poliţie Bacău, col Gheorghe Stan, de la gruparea Mobilă de Jandarmi, George Muraru şi locotenent colonel Constantin Bădiţă de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, care a asigurat şi Garda de Onoare, colonel Adrian Melinte, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constantin Ene, generalul de brigadă Mihai Simionescu şi colonel Daniel Cătălin Firigeanu, subinspector Marius Adăscăliţei, Poliţia Oraşului Târgu Ocna, plutonier major Ştefan Lascăr, Postul de Jandarmi Târgu Ocna, comisar de penitenciare Vasile Scutaru, Agenţia Naţională de Penitenciare, director comisar de penitenciare la Centrul de Reeducare Minori, Dumitru Cezărică Mărcuţă, director comisar de penitenciare la Spitalul Penitenciar, Aurica Ileana Cozma, col Paul Valerian Timofte şi col rezervă Ioan Petrescu din partea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, Mâţu Constachi, Asociaţia Rezerviştilor, reprezentanţi ai Asociaţiei Ana Maria Dorni. Au fost reprezentate, de asemenea, instituţiile şcolare din oraş, instituţiile bisericilor de diferite confesiuni religioase. Cei ortodocşi au oficiat un Te-deum de înălţare spirituală, meditaţie şi rugă obştească însufleţind în comuniune publicul. Neparticipant la eveniment, PS Episcop Ioachim Bacăuanul arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a transmis mesajul de binecuvântări arhiereşti. Nu au lipsit medicii de familie şi specialişti, reprezentanţi de instituţii bancare şi agenţi economici din oraş şi nu numai. Împrejurul esplanadei din faţa Primăriei oraşului s-au înşiruit  chioşcuri şi terase care, aşa cum a afirmat primăriţa Floarea Ivanof, „au asigurat hrana trupească publicului, în timp ce hrana spirituală a fost distribuită cu generozitate pe scenă”. Luările de cuvânt ale invitaţilor au premers spectacolele care aveau să urmeze într-o formă artistică de nivel amplu şi elevat. Vorbirea primăriţei Floarea Ivanof a fost aceeaşi ca de fiecare dată, caldă, afectivă, cu o bunăvoinţă a gesticii şi un cuprins de teme ale interesului comunităţii, de această dată ale celui spiritual, pe care un oraş condus chibzuitor şi-l poate oferi în fiecare an. Momentele de solemnitate urmate celui de sacralizare, săvârşit de preoţi, au însufleţit mirabil publicul. Defilările, onorul Gărzii de onoare, imnul de stat dar şi cel al oraşului au creat o atmosferă somptuoasă, o frumuseţe a momentului solemn de cinstire a însemnelor stataliţăţii şi celor locale, o reaşezare la efigia sufletului a românismului pur, neepatant de paradă figurantă, ci patriotic, eroic adevărat şi de curată simţire. Zilele localităţilor au devenit de tradiţie în ţară, se sărbătoresc pretutindeni. Îmbinarea momentelor de spectacol artistic, însă, cu astfel de momente solemne şi religioase, cu participarea personalităţilor dintr-o largă cuprindere de domenii şi cu momente culturale, este unică şi vorbeşte în fapte despre cum este administrat un oraş şi în egală măsură, despre oamenii care îl locuiesc!

Programul artistic din toate cele trei seri a fost captivant, în măsură să încânte publicul numeros. Amfitrion al spectacolului a fost inepuizabilul, răpitor de inimi, şarmant şi cuceritor, Aurelian Temişan, care a susţinut şi recitaluri. Un duet convingător de anvergura unei prezenţe magnetizante a fost cel al Mioarei Velicu şi Fuego. Ei au interpretat şi piese solistice, bucurând şi înbălsămând cu farmecul cântecului, inimile târgocnenilor de pe esplanada din faţa Primăriei. În continuare a susţinut un recital formaţia locală Euro şi alte ansambluri artistice. A urmat Ansamblul folcloric Busuiocul de la Bacău, condus de maestrul Petre Vlase. Publicul a fost încântat de recitalul în întregime al ansamblului, dar au fost deplin apreciate, aplaudate frenetic, reprezentaţiile Otiliei Purcaru şi Georgianei Păduraru, cea dintâi fiind localnică şi având un repertoriu propriu, cu melodii originale, culese de interpretă de pe Valea Tazlăului Mare şi a Trotuşului. Otilia Purcaru interpretează o muzică folclorică autentică, de valoare. Georgiana Păduraru este o interpretă de la Buhuşi care are o biografie interpretativă de prestigiu. În curând va participa la Festivalul de la Mamaia, unde va merge însoţită de privighetoarea Basarabiei, Zinaida Bolboceanu. O impresie deosebită a făcut Andreea Cătălina Guţu, o tânără vioristă, solistă cu un drum bun şi sigur spre afirmarea interpretativă instrumentală. Un recital grandios, unic, deplin cuceritor a fost cel al doamnei muzicii uşoare româneşti, Angela Similea şi încă unul al nu mai puţin îndrăgitei Mirabela-Mirabela şi atât, pentru că este unică şi iubită pretutindeni. Apoi formaţia Cargo, dovedind că repertoriul sentimental şi interpretarea absolut copleşitoare dau amplitudine spectacolului elevat. Formaţiei Cargo i s-a alăturat la un moment dat vocea de aur a lui Aurelian Temişan. Expoziţiile de lumini şi culori ale artificiilor au aprins cerul, iar jos inimile le-au aprins în ultima seară a sărbătorilor, Viorica, Margherita şi Ioniţă de la Clejani. Apoi, din nou, Aurelian Temişan a înfocat publicul cucerit total şi definitiv de bărbatul care victimizează în masă fetele ce-şi uită porţile inimii deschise.

Zilele oraşului Tg Ocna au fost magnifice. Duşmanul frumosului fiind frumosul însuşi, acest spectacol al târgocnenilor le-a întrecut pe toate de până acum, în frumuseţe şi poate că nu va ceda primul loc decât altuia, care îl va înfrânge, deşi aproape că nu i se mai poate adăuga nimic, anul care vine. Până atunci, târgocnenii şi primăriţa lor, Floarea Ivanof, un om pentru oameni îşi asumă realizarea acestui spectacol grandios, galant, splendid! (Aurel V. ZGHERAN)

Astfel flacăra a chemat marea în mine şi o vedeam cum se apropia lin şi hidratant, aburind de dorinţa de a lăcrima pe rana mea, ca o mamă.

Lumea le spune maree provocate de atracţia lunii, dar acum ştiu că de fapt fiecare flux e menit să vindece o rană. Ştiu asta pentru că i-am simţit puterea, pentru că i-am văzut efectele şi am fost aleasă. Marea a ales să mă vindece.

Mă întreb dacă Ea îl alege pe cel pe care îl doare cel mai tare. Pe mine mă sfâşia atât de usturător durerea, încât mă cuprindea deseori o amorţeală paralizantă în care pluteam spre neant întrebându-mă dacă totul e real sau dacă îmi imaginez şi dramatizez excesiv zgârieturi minore de orgoliu.

Şi totuşi Ea m-a ales şi recunoştinţa pe care o simt pentru că m-a inundat de miros sărat binefăcător se revarsă în valuri din mine, ca un răspuns dat cu întârziere. S-a creat o conexiune prin care ea îmi transmite impulsuri ce îmi hrănesc starea de existenţă liniştită, impenetrabilă.

Ea se apropie de mine zilnic mai mult şi mă îmbie dăruindu-mi fragmente de vieţi stinse; Îmi unge rănile cu balsam, mascându-şi propria durere care i-a fost vărsată în vene, circulându-i obsesiv prin sevă.

Prezenţa ei lângă mine este un afrodisiac de care am devenit dependentă. Mi-a injectat dorinţa care o tot chinuie mai mult cu scurgerea infinitului. Dacă plec, simt că-mi las esenţa în urmă, că o părăsesc ireversibil şi o dată cu ea părăsesc şi toate sensurile şi legile care mă legau de realitate.

Departe de Mare simt disperare acută dar asta nu contează acum pentru că sunt aproape de Ea; o las în mine, o las să îmi inunde plămânii care se sting dintr-un sevraj chinuitor şi deodată mi se deschid ochii şi văd cum mă acoperă cu negru sufocant pană mă golesc, mă descompun şi mă transform în fragment de viaţă de mult apusă, pentru ca apoi să fiu folosită drept momeală pentru următoarele victime, verigile unui lanţ martor al unui masacru. (Ioana GHERGHEL, cls a X-a, Colegiul Naţional de Artă George Apostu)

Femeilor fără soţi sau copii, plecate din ţară în maşini pline cu iconiţe şi mărgele, acompaniate de măgăoaia cu manele, cel puţin nu le rămân în urmă nimic. Se duc şi li se uită până şi forma chipului! Când se întorc, aduc şi turci cu ele, ori italieni, nemţi sau alţi europeni, cam toţi cu dureri de şale şi ninsori în păr (e drept că sunt şi femei măritate în dublu exemplar dar acestea vin singure, îşi lasă reumaticii în ţările lor şi vin la bărbaţi cu pasiuni expirate). Atât unele, cât şi celelalte sunt pline de fandoseli, împrăştie în stânga şi-n dreapta cadouri curioase, se strâmbă, miaună, saltă pe trotuare ţinând capul pe sus de parcă-s puse pe cuier, ca să nu folosim metafora cu ţepuşa, spre a nu face vreo aluzie!… Cine ştie ce taine ale obedienţei şi degradării umane s-ar putea insinua!?

E covârşitor ceea ce se întâmplă cu mamele şi soţiile duse departe, din nevoia crâncenă de bani! Copiii rămaşi singuri netezesc staniol de pe ciubucuri nisipoase, ieftine, pe care îşi însemnează cu pixul conturul mâinilor, pun floricele la presat în şerveţele sau în foi împăturite de caiete şi le expediază picurate cu lacrimi în scrisori către mamele lor! Sunt rămaşi ai nimănui, iau note mici la şcoală şi nu mai ascultă de nimeni. Taţii le umblă pustnici, nebărbieriţi, beau vodcă şi suc de roşii, se duc acasă târziu. Îi descalţă ei, copiii  şi îi îmbrâncesc pe dormezele nescuturate. Călătoare ca păsările, femeile pleacă de la cuiburile scurmate de viscol! Copiii lor s-au săturat de cornuri, le dau maidanezilor din curtea şcolii! Bărbaţii lor, schimnici uscaţi şi trişti, zac de boli şi merg la groapă.

Vieţile oamenilor sunt întoarse pe dos! În timpul acesta, senatoarea PSD Elena Mitrea, din colegiul uninominal 4 Bacău, pe lângă că şlefuieşte icoanele făcătoare de minuni, cu obiectele personale şi fruntea-i bătută de gânduri pe exterior, face mulţimi de poze fotogenice roşu şi negru-preoţii şi ea, care va-să-zică, ţine de o vreme discursuri recitative, în loc de teoria tragediei, la activitatea cu genericul Te iubeşte mama. Drame pe care nu le-au scris nici Sofocle, Euripide sau Eschil sunt preschimbate în spectacolul iubirii, eficient ca cioara din parul casei. Cam pe activităţi ca aceasta se decontează banii publici cheltuiţi de senatoare. Am vrea să ştim, însă, în afară de iubire ce mai ştie senatoarea să producă?! Ce treabă eficientă face ea la birourile senatoriale din judeţ, ale căror întreţinere se plăteşte tot cu bani publici, ce şi cât de eficient lucrează consilierii senatoarei plătiţi din aceiaşi bani publici?! Dacă tot se vrea elevanţă de festival al iubirii, parodiind tragedia umană, de ce nu se modifică denumirea, deoarece are o consilieră pe care o iubeşte cine ştiu eu şi eu ştiu multe! Prin urmare, sugerăm doamnei Elena Mitrea ca Festivalul de iubire, Te iubeşte mama, să-şi adapteze denumirea după caz: Te iubeşte… tata… mătuşa… bunica…! (Aurel V. ZGHERAN)

E minunat să priveşti natura cum se stinge pentru că ştii că în scurt timp va renaşte, mai verde, mai frumoasă. La fel e şi omul… se naşte, îşi îndeplineşte datoriile pe acest pământ muritor, iar apoi… moare, dispare. Nu mai există însă trupul…! Cei dragi mereu rămân în noi, continuându-şi existenţa mistică şi nevăzută de muritori… Simţim uneori că cei după care am plâns şi am suferit ne sunt alături în cele mai importante clipe ale vieţii noastre, atât bune, dar mai ales rele… simţim.

Lor le e bine acum. Trebuie să înţelegem…

Dar să revenim la Toamnă… Ca fiecare anotimp are frumuseţea ei. Este capricioasă, dar în acelaşi timp prietenoasă. Ne mângâie cu razele ei arămii, dar ne şi bate cu ploile şi vânturile ei reci. Omul seamănă cu Ea, cu toamna, zbucium sau fericire… ploi şi vânt sau soare… toate se leagă.

Eşti o parte de anotimp… o parte dintr-o primăvară, o vară, o toamnă sau o iarnă…ca fiecare dintre ele, trecător, însă ireversibil…! (Ioana MUNTEANU, elevă Colegiul Tehnic Ion Borcea Buhuşi, jud. Bacău)