Prostituţie şi-n fotbalul naţional. Şi e pe bani mulţi. Iată aşa, cea mai veche meserie din lume a „populat” televiziunile, politca, acum şi fotbalul. Dar nu fotbalul din liga a „cinşpea” ci echipa naţională a României. Şi e normal atunci să întrebăm care echipă naţională şi care valoare?

Prestaţia formaţiei României lasă impresia că jocurile sunt cumpărate de la început, sub o formă sau alta. Ori se pariază sume impresionante şi cineva trebuie să le câştige ori cineva loveşte spre FRF cu cărămizi de bani… ceva necurat se întâmplă. Că totul e prostituţie, totul se vinde şi se cumpără. Ne-a învăţat inclusiv omnipotentul politician Adrian Severin!

A trecut şi meciul cu naţionala de amatori a Luxemburgului. Nu e posibil ca un cofetar să „perforeze” poarta unor vedete ca Mutu, Marica etc. Ce o fi în mintea lui Răzvan Lucescu? Oare doar atâta „demnitate” încape, la mintea lui Lucescu jr, în suma de 500 000 euro cât „înşfacă” el de la România, pentru a-şi bate joc de milioanele de fani? Dacă-i aşa, atunci mai bine fără Lucescu, mai bine chiar fără fotbal. Că n-a fost fotbalist de valoare e adevărat. Că a făcut câteva figuri ca antrenor iarăşi e adevărat. Dar de aici şi până la a umili o ţară întreagă e cale lungă. Şi nu merită poporul român asemenea umilinţe din partea unui fiţos care mai afişează şi un comportament de paparudă.

Prima repriză a meciului cu Luxemburg, cu formaţia de amatori alcătuită din cofetari, pantofari etc, a arătat că echipa României este paralelă cu fotbalul. Individual poate există talente, valori, dar echipa nu există. Se împiedicau unii în alţii, nu ştiau să pornească o fază de atac, mingea zbura pe sus de la o formaţie la alta, bâlbâielile şi pasele la adversar au devenit obişnuite, aşa a arătat prima repriză a meciului România-Luxemburg, meci încheiat cu nesperatul scor de 3-1 în favoarea formaţiei gazdă. Şi a venit culmea umilinţei. Care-i tot o umilinţă, dar mai mare. Un cofetar a înscris pentru 1-0. Ce a urmat în tribune nu-i greu de anticipat. Cel mai important mesaj a fost legat de demisia lui Răzvan Lucescu. Dar cine s-o ia în calcul? Juniorul Lucescu? Niciodată. El „moare” de gât cu echipa naţională. Dar după ce îngroapă formaţia României. Şi nici atunci probabil nu renunţă la a încasa leafa de antrenor… fără echipă!

Au urmat fluierături, huiduieli şi un joc fără formă şi fond. A venit şi repriza a doua când jucătorii formaţiei României s-au agitat puţin, dar fără construcţii pretenţioase şi au reuşit într-un final să înscrie trei goluri în poarta echipei din Luxemburg. O victorie şi un joc, dacă poate fi numită aşa prestaţia jucătorilor români, ruşinos, cum nu s-a mai văzut probabil de zeci de ani. Cert este că echipa lui Răzvan Lucescu nu mai reprezintă o ameninţare, un adversar greu pentru nicio formaţie din lume. Poate cel mult pentru vreun trib care încă mai joacă „fotbal” fugărind vreo nucă de cocos. Multe nu sunt de spus, iar singurul adevăr observat pe timpul meciului România-Luxemburg a fost exprimat de cei prezenţi în tribune: Demisia!