Google

„Când ești angrenat în atâtea proiecte de investiții cel mai mult contează continuitatea și echipa”

Written on:March 12, 2018
Comments
Add One

La Ivăneștii Vasluiului tradițiile sunt aduse în prezent și comunitatea se dezvoltă armonios. 14 proiecte de investiții publice continuă programul inițiat în urmă cu niscaiva timp de primarul Vasile Novac în comuna unde numai munte și deal nu este că-n rest găsim toate formele de relief.

De la șes până la cea mai înaltă cotă din județul Vaslui, pe Dealul Cheii, la peste 400 de metri înălțime se întinde comuna Ivănești cu cele 17 sate. Tradiții deosebite, „obiceie câte bordeie”, cum spune moldoveanul, spiritualitate la cote înalte, mănăstirea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul numită și mănăstirea din Poiana lui Borș fiind un adevărat monument al sufletului alături de celelalte biserici din comună, forme de relief diverse, oameni vrednici și o grijă deosebită pentru generația de mâine, acesta-i un tablou succint al comunei Ivănești din județul Vaslui. Spuneam de oameni vrednici. Pe șes găsești solarii și alte culturi specifice, dealurile sunt stăpânite de viță de vie și pomi alături de păduri seculare ce răcoresc vizitatorul în zilele caniculare de vară, iar vetrele satelor sunt așezate strategic am putea spune. Călătorul care vrea să vadă frumuseți Dumnezeiești, cu zone unde natura e pe deplin stăpână, cel care vrea să înțeleagă secretul vechimii moldovenilor pe aceste meleaguri trebuie să ajungă în această zonă deosebită. O zi nu ajunge că-s „doar” 120 de kilometri de drumuri comunale. Unele dintre acestea sunt modernizate de primărie, altele sunt în curs de modernizare și pe toate se poate circula pentru că administrația locală intervine prompt cu utilajele proprii în așa fel încât să nu există probleme. O problemă este însă: „E singura comună, spune doctorul veterinar Vasile Novac, primarul comunei Ivănești, fără asfalt în centru, pentru că-i drum județean. Sunt câteva sute de metri și e centrul comunei. Am asfaltat drumuri comunale și avem în lucru altele, unele ajung și-n drumul județean, iar centrul comunei nu poate fi fără asfalt. Avem promisiuni de la județ și sper să se rezolve această situație”.

Trei proiecte europene așteaptă să fie aplicate, la primul de un milion euro s-a primit și avansul de 50%, al doilea proiect este de 70.000 euro și al treilea se ridică la circa 380.000 euro. Nemulțumiri există și în ceea ce privește fondurile europene, mai precis condițiile impuse prin ghidurile făcute de români pentru români. „Fiecare comună poate aplica un proiect de un milion de euro. Comuna Ivănești are 17 sate și este tratată la egalitate cu alte comune care au două-trei sate. Nu cred că e corect”, mai spune primarul Novac.

În 2017 a fost finalizată o investiție începută în 2007. E vorba de podul de la Broșteni. „Am terminat podul început cu zece ani în urmă și mai trebuie să plătesc firmei de construcții 500.000 lei. Tot anul trecut s-a finalizat o remiză pentru PSI prevăzută cu garaj pentru ambulanță SMURD. Investiția a fost de circa 200.000 lei. Dacă nu făceam remiza nu puteam avea permanent echipaj de intervenție. Avem investiții în lucru și proiecte aprobate, dar mai sunt multe de făcut pentru că-i comună mare cu 17 sate. Avem 10 școli, 6 grădinițe, 12 biserici, o mănăstire, 3 cabinete medicale, două farmacii și cabinet stomatologic. Am finalizat până acum 4 proiecte cu fonduri europene. La Valea Mare a fost asfaltat un drum de 1,5 kilometri, am cumpărat autogreder și buldoexcavator, căminul cultural de la Ivănești a fost modernizat și am achiziționat o nacelă pentru intervenții. Toate acestea au fost făcute cu fonduri europene. Aici ar trebui redirecționați banii către marele proiecte și dacă vorbesc doar de comuna Ivănești avem destul de lucru, nevoia de investiții publice fiind mare. Sunt multe drumuri de modernizat, la școli avem de lucru, vreau să modernizez dispensarul și astea sunt investiții absolut necesare”, spune în continuare primarul Vasile Novac.

Tradiții deosebite și omul nimerit la locul potrivit

Fanfara de la Valea Mare adună premii la orice manifestare participă și e sprijinită de administrația locală, care cu fonduri europene a cumpărat 20 de instrumente, costume și instalație de sonorizare la căminul cultural. O veche vorbă românească spune despre omul nimerit la locul potrivit. La o comună cu 17 sate e nevoie de un adevărat administrator și nu de un iscălitor de hârtii. Iată că, încet, încet, doctorul veterinar Vasile Novac a găsit calea spre modernizarea comunității. Ivăneștiul este o comună greu de administrat, dar nu imposibil, spune optimist primarul Novac. „Avem tradiții deosebite pe care le punem în valoare. Ansamblul de cântece și dansuri Lăutarii de la Valea Mare, Hora Ivăneștenilor, Fanfara de la Valea Mare sunt bogății inestimabile pentru zona noastră, iar noi îi sprijinim. Avem și o mănăstire frumoasă în comună și anul acesta avem proiect pentru asfaltarea drumului spre acest monument spiritual. Este o comună greu de administrat, oamenii au pretenții pe care încercăm să le satisfacem, însă, repet, distribuția fondurilor europene și guvernamentale ar trebui puțin modificată în sensul că nu pot fi puse pe picior de egalitate două comune, una cu 17 sate și alta cu două sate. Mai avem un program de electrificare în anumite zone, iar investiția este cu fonduri europene și mai vreau să fac un proiect transfrontalier în parteneriat cu Bulboaca din raionul Anenii Noi, Republica Moldova. Contează foarte mult continuitatea și echipa cu care lucrezi. Am început să fac o echipă bună care să urmărească toate sursele de finanțare ca să atragem cât mai multe fonduri. Totodată am redus numărul beneficiarilor de ajutor social și vom continua pe linia asta”, a mai spus primarul comunei Ivănești.

Pe finalul reportajului de față prezentăm succint cele 14 proiecte aflate în diverse faze: construcție și dotare școală gimnazială în satul Ursoaia; construcție și dotare școală primară și grădiniță cu program normal în satul Valea Mare; construcție și dotare școală primară și grădiniță cu program normal în satul Coșca; reabilitare, extindere și modernizare școala gimnazială Ionel Miron din Ivănești; reabilitare și modernizare școala primară sat Buscata; reabilitare și modernizare școală primară sat Hârsoveni; reabilitare și modernizare clădire dispensar medical sat Ivănești; înființare sistem de alimentare cu apă în sat Ivănești; înființare sistem de canalizare în Ivănești; modernizare drum comunal 137, din drumul național 2 F, Bleșca-Poiana lui Borș-DJ 245 B Ivănești; amenajare poduri și podețe la Ivănești, Broșteni, Valea Mare, Iezerel, Coșca și Fundătura Mică; modernizare drumuri de interes local în Ivănești, Buscata, Ursoaia, Bleșca, Valea Mare; achiziție tractor cu remorcă pentru serviciul public de gospodărire; modernizare cămin cultural în Ivănești. (B. A.)

Leave a Comment