La sfârşitul acestui an, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi, Substanţe Periculoase Vaslui şi Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Vaslui au demarat o campanie de prevenire a faptelor prin care se aduc prejudicii fondului cinegetic, precum şi a deţinerilor ilegale de arme şi muniţii.
Poliţiştii au organizat întâlniri cu paznicii de vânătoare şi şefii de grupă din cadrul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi la Vaslui, Bârlad şi Huşi, cu pădurarii din cadrul Ocoalelor Silvice Vaslui, Brodoc, Epureni, Huşi şi Băceşti, cu deţinătorii de magazine de profil, precum şi cu poliţiştii care sunt membri ai Cluburilor de Vânătoare.
În cadrul acestor activităţi au fost prezentate regulile ce trebuie respectate cu ocazia practicării activităţii de vânătoare, sens în care au fost prelucrate prevederile Legii 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi H.G. 130/2005 privind normele de aplicare a Legii 295/2004.
Temele puse în discuţie au fost organizarea unei vânători, prevederi legislative în ceea ce priveşte infracţiunea de braconaj, când şi în ce condiţii se efectuează uzul de armă de vânătoare, transportul, portul şi condiţiile de păstrare şi asigurare a armelor şi muniţiilor.
În cadrul întâlnirii au fost stabilite măsuri de intensificarea a acţiunilor desfăşurate de poliţişti în cooperare cu reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vaslui, Direcţiei Silvice Vaslui şi Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Vaslui pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de braconaj, precum şi a deţinerilor ilegale de arme şi muniţii.
În anul 2010, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au soluţionat 16 infracţiuni de braconaj cinegetic şi 40 infracţiuni de deţinere ilegală de arme şi muniţii. În ceea ce priveşte fauna sălbatică de interes vânătoresc ce a făcut obiectul acţiunii de braconaj, aceasta nu este una diversificată, respectiv iepuri de câmp şi căprior sălbatic, care au fost împuşcate în alte condiţii decât cele legale.
De asemenea în acest an au fost ridicate în vederea confiscării sau cercetărilor în dosarele penale 45 arme, din care 15 de vânătoare şi peste 2200 de cartuşe de vânătoare de diferite mărimi şi calibre.
Persoanele pretabile la comiterea unor infracţiuni de braconaj la regimul vânatului, înainte de a săvârşi fapta, trebuie să conştientizeze riscul la care se expun, sub aspectul răspunderii juridice care îmbracă mai multe forme, respectiv:
ü răspunderea penală, constând în închisoare sau amenda penală;
ü răspunderea civilă delictuală, constând în repararea prejudiciului cauzat;
ü răspunderea disciplinară, caracterizată prin excluderea persoanei din rândul membrilor vânători (în cazul în care au avut aceasta calitate la momentul comiterii faptei), cât şi confiscarea bunurilor care au servit la săvârşirea infracţiunilor (arme).
La nivelul judeţului Vaslui persoanele fizice deţin peste 1400 de arme de vânătoare (în special de calibru 12 mm şi calibru 16 mm), acestea reprezentând 60 % din total armelor letale deţinute de cetăţeni în judeţul nostru. Armele de vânătoare pot fi procurate de către vânători şi colecţionarii de arme, conform prevederilor Legea 295/2004 şi H.G. 130/2005.
Pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea criminalităţii în acest domeniu solicitam şi sprijinul cetăţenilor, pe care îi rugam ca în situaţia în care iau la cunoştinţă pe orice cale despre săvârşirea unor infracţiuni de braconaj la regimul vânatului sai a unor infracţiuni de deţinere ilegală de arme şi muniţii, să ne sesizeze imediat, apelând gratuit Serviciul Unic de Urgenta „112”.
Litera legii
Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amenda de la 5.000 lei la 25.000 lei:
Ø vânătoarea fără permis de vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;
Ø vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală;
Ø vânătoarea prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari;
Ø vânătoarea în intravilan, în zona strict protejată altfel decât în condiţiile legii;
Ø urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic, fără acordul gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond, cu arma de vânătoare, in afara cailor de comunicaţie;
Ø vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;
Ø vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă;
Ø vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau a dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe întuneric;
Pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani, dacă fapte au fost săvârşite:
Ø de doua sau mai multe persoane împreună;
Ø vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea vânătorii.
Uzul de armă letală, fără drept – Uzul de arma letală, fără drept, constituie infracţiune si se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.





























Add One