Pe data de 05 octombrie 2010 poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au continuat campania de prevenire a abuzului sexual îndreptat împotriva minorilor. Prevenirea acestui tip de infracţiune reprezintă o prioritate a poliţiştilor în acest an, iar activităţile acestora au fost orientate cu precădere către informarea minorilor din mediul rural, având în vedere că acolo au avut loc cele mai multe infracţiuni de acest gen în anul 2010, dar şi în anii precedenţi.
Activităţile au fost desfăşurate în unităţile de învăţământ din comunele Iana şi Băcani, la acestea participând un număr de aproximativ 300 de elevi.
Inspector principal Ciobanu Oana din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, comisar Voinea Daniel – şef Birou de Ordine Publică pentru Mediul Rural Bârlad, subcomisar Chiper Neculai din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Bârlad, agent şef principal Pascal Dorinel de la Poliţia de proximitate Bârlad şi psiholog Brăteanu Ionuţ, şef C.P.R.U. Bârlad au prezentat copiilor informaţii despre ceea ce presupune abuzul sexual şi care sunt modalităţile de evitarea a acestui gen de infracţiune.
Copiii au fost extrem de receptivi la informaţiile prezentate fiind interesaţi de ceea ce trebuie să facă pentru a nu deveni victima unei infracţiuni.
Elevilor li s-a atras atenţia asupra faptului că anturajul negativ, asociat cu consumul de alcool şi vizionarea în grup a unor filme cu conţinut pornografic, constituie în multe cazuri instigări la săvârşirea unor astfel de infracţiuni, dând naştere acelui curaj de grup care pentru unii tineri, de obicei timizi şi reţinuţi, se manifestă prin acţiuni violente, iraţionale care uimesc familia şi cunoscuţii.
Poliţiştii i-au sfătuit pe elevi ca ori de câte ori sunt martori la comiterea unor infracţiuni sau devin victime ale unor infracţiuni, să nu ezite să anunţe imediat poliţia. Dacă renunţă să depună reclamaţie, ajută infractorii să comită alte fapte.





























Add One