Google

Cadouri de Paşte din partea pompierilor vasluieni

Written on:April 22, 2011
Comments
Add One

Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului este un moment în care oamenii doresc să fie alături unii de ceilalţi şi mai ales să dăruiască celor aflaţi în suferinţă clipe de bucurie.

Este şi cazul personalului din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui care astăzi a fost alături de persoanele cu dizabilităţi aflate în Centrul de asistenţă, îngrijire socială şi recuperare neuropsihică Mălăeşti din comuna Vutcani.

Putem afirma că vizita la centrul de la Mălăieşti a devenit o tradiţie pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui. Prezenţa pompierilor a fost aşteptată de către cele aproximativ 50 de persoane care trăiesc în această instituţie. Mulţumită contribuţiei benevole a personalului din cadrul inspectoratului, s-a reuşit strângerea unei sume de bani care a făcut posibil ajutorul nostru.

Reprezentanţii inspectoratului au oferit cadourile tradiţionale de Paşte având ca de fiecare dată mulţumirea că, pentru câteva clipe, au putut aduce un zâmbet pe faţă şi bucurie în sufletul acestor oameni.

Fie ca Sărbătoarea Învierii  Domnului să aducă în sufletele tuturor linişte şi bucurie!

Leave a Comment