Cabinetul Parlamentar al deputatului Andrei Dolineaschi va împărţi miercuri, 22 decembrie, ora 12:00, cadouri de la Moş Crăciun pentru copiii dorohoieni sinistraţi în urma inundaţiilor din această vară. Evenimentul face parte dintr-o campanie intitulată „Alege-ți cadoul!”, prin care copiii au avut posibilitatea de a opta pentru unul din cele patru daruri oferite de Moș Crăciun: mașinuță cu baterii, păpușă „Căpșunica”, rucsac pentru școală sau set de mănuși și fes de iarnă. Astfel, cei 81 de copii din tabăra Dumbrava Roșie au primit un talon-felicitare prin care au fost invitați să își aleagă un cadou și să-i spună Moșului o faptă bună pe care au făcut-o în acest an. Cadourile și dulciurile vor fi împărțite la Bradul de Crăciun amenajat în tabăra sinistraților din Dumbrava Roșie. Până la această oră, deputatul Andrei Dolineaschi nu a putut confirma participarea la eveniment: „Acum dezbatem anexele bugetului în Parlament, iar programul pentru următoarele zile nu a fost încă stabilit. Dacă va fi posibil, voi veni mâine la Dorohoi, pentru că mi-aș dori mult să fie în mijlocul copiilor. Dacă nu se va putea, cadourile vor fi împărțite de colegii mei de la Cabinet, iar eu voi fi prezent cu sufletul. Sper ca acest mic dar să aducă un zâmbet acelor copii care au trecut prin momente foarte grele în acest an”, a declarat deputatul.
Google
Cadouri de la Moş Crăciun pentru copiii sinistraţi din Dorohoi
Written on:December 21, 2010
In category: Botosani
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.
Previous post: Teribilism într-o parcare din Botoşani
Next post: Întâlnire cu Moş Crăciun la Botoşani





























Add One