Google

Cabinetele veterinare de la sate sunt pe cale de dispariție

Written on:March 31, 2018
Comments
Add One

Medicina veterinară încotro? E o întrebare fără un răspuns în momentul de față. Legislația, care a desființat multe dintre programele naționale de vaccinare obligatorie, dar impune muncă voluntară cabinetelor private de medicină veterinară din mediul rural și nu numai, reprezintă un atac la sănătatea populației omorând medicina veterinară. Din ceea ce se vede la nivel central miniștrii și politicienii sunt ocupați cu subiecte neimportante pentru cei mulți. Unii vor să facă învățământ obligatoriu de la 4 ani. Atât de proști sunt încât e de mirare că-i mai suportă pământul. Un parlamentar care s-a trezit cu această idee spune că ia exemplu de la Marea Britanie. Ăsta ori e tâmpit ori e tâmpit că altă explicație nu există. Mai grav de atât, așa zisa presă liberă, democrată, profesionistă, promovează subiecte fără impact asupra vieții de zi cu zi a românului de rând. Că totul se învârte în jurul banului e adevărat, însă nu mulți știu asta și-n consecință stau și cască gurile până la urechi, apoi emit opinii și-și ocupă mintea cu scandaluri de ale politicienilor. Cei mulți nu mai văd și nici nu încearcă să se uite-n ograda proprie. Un subiect de importanță majoră este legat de medicina veterinară. Cabinetele de profil din mediul rural, cu predilecție, riscă să dispară. Prin lege aceste cabinete sunt obligate să facă voluntariat. Trebuie subliniat faptul că medicina veterinară este privată nu-i de stat, deci medicul veterinar trebuie să producă venituri pentru a exista ca să acorde servicii absolut necesare. Cândva erau programe naționale de vaccinare pentru multe categorii de păsări și animale din gospodăriile oamenillor. Pe rând, acestea au fost desființate. Vaccinarea înseamnă de fapt prevenirea apariției unor boli cu impact negativ asupra sănătății populației. Acele programe naționale ajutau cabinetele veterinare de la sate să reziste cât de cât. Eliminarea programelor naționale înseamnă, în primul rând, un atac asupra sănătății populației. Bolile se transmit de la animale la om și dacă omul consumă carne de animal bolnav e clar că se îmbolnăvește grav. O anchetă pe acest subiect citiți în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei de miercuri 4 aprilie.

Leave a Comment