Google

Biblioteca Asachi propune: Clubul ThinkSmart

Written on:August 9, 2015
Comments
Add One

cartiBiblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași propune elevilor de peste 8 ani o incitantă activitate de vacanță: Clubul „ThinkSmart”. Copiii au ocazia să îşi îmbogăţească prin jocuri distractive cultura generală pe mai multe subiecte puse la dispoziţie prin materiale educative ale Editurii Gama. Practic, elevii sunt chemaţi să se întreacă în cunoştinţe şi să afle mai multe despre lume utilizând enciclopedii interactive şi jocuri. Nu în ultimul rând, organizatorii Clubului „ThinkSmart” îi aşteaptă pe micii concurenţi cu premii. În fiecare săptămână, de luni până vineri, de la ora 11.00, la Secția de Împrumut pentru Copii, vor fi organizate întâlniri în care sunt propuse jocuri diferite. În această săptămână copiii pot afla despre „Animale spectaculoase”, pentru ca din 10 august să fie cercetate „Minuni ale naturii”. Tema săptămânii 17 – 21 august este „Plante uimitoare”, ocazie pentru a descoperi cele mai stranii plante şi cei mai interesanţi copaci. Urmează între 24 şi 28 august „Invenţii incredibile”, subiect care dezvăluie cele mai importante inovaţii care ne-au transformat lumea, ca mai apoi, 31 august – 4 septembrie să se poposească printre „Monumente faimoase”. Ultimele întâlniri, în săptămâna dinaintea începerii şcolii vor fi prilejul descoperirii celor mai faimoşi oameni din lumea întreagă şi a celor mai celebri români, fie că sunt oameni de cultură sau personalităţi din ştiinţă.

Leave a Comment