Google

Băsescu i-a demis pe preşedinţii PMP din Moldova

Written on:February 12, 2017
Comments
Add One

În urma rezultatelor mediocre obţinute la ultimele alegeri parlamentare Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a decis demiterea  din funcţie a 19 preşedinţi de organizaţii judeţene, interimatul la şefia respectivelor filiale urmând a fi asigurat de parlamentari PMP, a declarat recent senatorul Traian Băsescu, preşedintele PMP. “Au fost schimbaţi 19 preşedinţi de organizaţii şi numiţi preşedinţi interimari. Având în vedere că partidul a fost nou, e un partid care a participat prima dată la alegeri legislative, pragul de menţinere a conducerii a fost 5%, adică pragul dat în legislaţia electorală. Toţi preşedinţii de la organizaţiile care au obţinut sub 5% au fost schimbaţi astăzi. În foarte multe organizaţii am trimis parlamentari să preia organizaţia. Nu ca să rămână acolo, ci ca să organizeze alegerile. În plus, preşedinţii care au predat sau predau funcţia către interimari au, la rându-le, dreptul să candideze”,  a precizat Băsescu, după şedinţa Colegiului Naţional al PMP  ce a avut loc săptămâna trecută. Astfel printre cei demişi se află şi preşedintele PMP Botoşani, Dan Ionescu (foto în dreapta), un individ ajuns politician „la apelul bocancilor” şi mincinos de categoria Pinochio. Dan Ionescu a moştenit PMP-ul botoşănean de alt „politician de marcă”, un anume Mihai Ţâbuleac, care a fost un zero barat al politicii botoşănene. Din zona Moldovei au mai fost demişi preşedinţii PMP de la: Iaşi, Neamţ şi Suceava. (G.B.)

Leave a Comment