În după-amiaza de 06 iunie, politistii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza comunei Lipovăţ, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unui minor, iar conducătorul auto care a fost implicat în eveniment a părăsit locul faptei.
Poliţiştii Serviciului Rutier deplasaţi la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă şi au demarat activităţi pentru identificarea conducătorului auto care a provocat accidentul.
În scurt timp, poliţiştii au identificat principalul suspect de săvârşirea faptei ca fiind A. Mihăiţă, de 40 ani, din aceeaşi localitate. Acesta, deşi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, s-a deplasat cu un autovehicul pe D.J 207 H, pe raza localităţii Chiţoc. La un moment dat, din cauza neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi l-a acroşat pe B.I., în vârstă de 14 ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa pe marginea părţii carosabile. A. Mihăiţă a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, la aceeaşi unitate medicală a fost transportat şi minorul care a fost diagnosticat cu „politraumatism prin accident rutier”.
Poliţiştii au constatat faptul că autovehiculul implicat în accident avea numere de înmatriculare provizorii expirate din luna februarie 2010.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi vătămarea corporală din culpă.





























Add One