În seara de 24 aprilie, politistii vasluieni au fost sesizaţi la numărul de urgenţă 112 despre faptul că A.Costache, de 78 ani, din comuna Rafaila este decedat în locuinţa sa, iar la nivelul capului prezintă urme de violenţă.
La faţa locului s-au deplasat pentru cercetări poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei oraşului Negreşti, echipa de cercetare fiind condusă de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. În urma activităţilor desfăşurate la faţa locului s-a stabilit faptul că bătrânul a fost victima infracţiunii de omor, faptă săvârşită de fiul său în vârstă de 45 ani, A.Viorel.
În după-amiaza de 24 aprilie, în momentul în care bătrânul a revenit la domiciliu, între el şi fiul său a izbucnit un conflict, motivul fiind o sumă de bani cheltuită în ziua respectivă de A.Costache la un bar din localitate. În timp ce se aflau în locuinţă, A.Viorel şi-a lovit tatăl cu pumnii şi picioarele atât în zona capului, cât şi în zona toracică. Bătrânul a decedat ca urmare a leziunilor traumatice grave ce i-au fost produse în zona toracică.
După ce a constatat că tatăl său a decedat, A.Viorel l-a dezbrăcat, i-a şters urmele de sânge şi i-a ars hainele pe care acesta le purta în momentul agresiunii. Ulterior, A.Viorel a solicitat sprijinul vecinilor pentru a-l pregăti de înmormântare. Persoanele venite la locuinţă au observat urmele de violenţă şi au sesizat poliţişti la numărul de urgenţă 112.
Procurorul criminalist a dispus reţinerea suspectului pentru 24 de ore, iar astăzi A.Viorel a fost prezentat la Tribunalul Vaslui cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi a dispus arestarea preventivă a lui A. Viorel pe o perioadă de 29 zile.
Pentru infracţiunea de omor calificat, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.





























Add One