Google

Audi plin cu ţigări de contrabandă, blocat în trafic la Dersca

Written on:January 7, 2014
Comments
Add One

IMG3Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat şi reţinut doi cetăţeni români care transportau 8.000 pachete ţigări cu timbru de acciză R. Ucraina şi Rusia.

Ţigaretele, în valoare de 72.235 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, în cauză fiind întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În data de 02 ianuarie 2014, în jurul orei 16.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au observat, în localitatea de frontieră Dersca, două persoane care încărcau mai multe colete într-un autoturism.

Soferul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor de frontieră, deplasându-se către centrul localităţii Dersca, unde a fost blocat în trafic de o patrulă formată din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Dorohoi.

Poliţiştii de frontieră au reţinut cele două persoane care se aflau în autoturism, cetăţenii români Gheorghe B., de 46 de ani şi Dumitru N., de 50 de ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Botoşani.

La controlul efectuat asupra autoturismului, a fost descoperită cantitatea de 8000 pachete ţigări marca ,,Monte Carlo” cu timbru de acciză R. Ucraina şi Rusia, ascunse în portbagajul autoturismului şi pe bancheta din spate a acestuia.

Cei doi cetăţeni au declarat că au achiziţionat ţigările din localitatea Dersca, de la diverse persoane de naţionalitate ucraineană, în scopul comercializării în localitatea Dorohoi.

Pe numele celor doi bărbaţi poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.

Autoturismul marca Audi, în valoare de 20.115 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, iar cantitatea de ţigări în valoare de 72.235 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Faţa de cei doi cetăţeni s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 29 de zile.

Leave a Comment