Google

Au trecut ilegal frontiera pe podul de gheata al raului Prut

Written on:January 5, 2015
Comments
Add One

prut inghetatPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat in zona de responsabilitate doi cetăţeni moldoveni, care au incercat să intre ilegal in Romania, traversand raul Prut pe un pod de gheata.

La sfarşitul săptămanii trecute, in cadrul unei acţiuni de colaborare cu autorităţile de frontieră din R. Moldova, poliţiştii de frontieră romani au fost informaţi că două persoane incercă să treacă raul Prut şi să intre pe teritoriul Romaniei.

Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat, la scurt timp, pe direcţia localităţii de frontieră Vlădeşti, in apropierea malului romanesc al raului Prut, două  persoane de sex masculin, care nu-şi justificau prezenţa in zonă. In vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor, bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului.

In urma verificărilor specifice efectuate cu sprijinul autorităţilor din R. Moldova şi din declaraţiile bărbaţilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceştia sunt cetăţeanii din Republica Moldova Oleg G. şi Nicolae R., in varstă de 20 respectiv 22 ani, care au trecut pe podul de gheaţă format pe raul Prut, cu intenţia de a ajunge intr-o altă ţară a Uniunii Europene in vederea găsirii unui loc de muncă. Lucrătorii noştri au mai stabilit faptul că Oleg G. a mai fost depistat si in anul 2010 incercand să intre ilegal pe teritoriul Romaniei.

Poliţiştii de frontieră au intrerupt călătoria băbaţilor şi le-au intocmit lucrare penală lui Oleg G. sub aspectul săvarşirii infracţiunii de intrarea in ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a Romaniei de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis in orice mod dreptul de intrare sau de şedere in ţară , iar lui Nicolae R. sub aspectul săvarşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

La finalizarea cercetărilor bărbaţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin.

Leave a Comment