Google

Asociaţia B-Right Media – Motorul voluntariatului din Botoșani

Written on:September 5, 2015
Comments
Add One

După ce în numărul trecut al ziarului v-am prezentat obiectivele, partenerii, grupurile țintă și activitățile proiectului „VoluntGRAN – Voluntaritul trece graniţa”, proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Botoşani, acum vom face o Descriere a proiectului, prima prezentare făcând referire la Contextul proiectului: Proiectul pe care îl propunem va fi implementat de Asociaţia B-Right Media, organizaţie înfiinţată în noiembrie 2010 de către un grup de tineri şi lucrători de tineret care au pornit la drum cu certitudinea că poţi schimba ceva în lumea asta numai dacă renunţi la locuşorul călduţ ce ţi se oferă pe margine şi te implici activ în viaţa comunităţii, încercând să-ţi aduci contribuţia la devenirea ei. Ne-am reunit echipa interdisciplinară formată din persoane cu experienţă în domenii ca educaţia, managementul proiectelor, social, cultură, voluntariat, tineret, media şi jurnalism, pentru a ne atinge scopul – crearea premiselor necesare dezvoltării durabile a societăţii şi asigurarea formării unui potenţial economic social şi competitiv, fundamentat pe cunoştinţe şi informaţie. În conformitate cu politicile naţionale şi exemplele de bună practică existente la nivel mondial în următoarele domenii: Cultură – media şi organizare de evenimente; tineret; voluntariat; educaţie şi formare profesională continuă; social; dezvoltare comunitară; mediu, agricultură şi turism; asistenţă şi consiliere persoane fizice şi juridice. După nici 5 ani de existenţă în comunitate, activitatea noastră este atât la nivelul organizaţiilor non-guvernamentale cât şi pe plan instituţional şi ne recomandă ca principalul promotor al voluntariatului la nivelul judeţului, dar şi principal promotor al unor activităţi şi evenimente menite să reunească ONG-urile (târguri ONG, conferinţe, târguri de voluntariat, gale ale voluntarilor, toate organizate cu frecvenţă anuală) şi traing-uri pentru tineri şi lucrători de proiecte, managementul voluntarilor sau metode nonformale de educaţie. Sfera noastră de activitate include în prezent proiecte locale, regionale, naţionale şi internaţionale, cu diverse finanţări – private, de la bugetul local şi de stat sau prin fonduri europene. Asociaţia B-Right Media este afiliată Federaţiei Volum – federaţie naţională care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România şi a fost de 3 ori finalistă la Gala Naţională a Voluntarilor, la secţiuni ca Proiectul de Voluntariat al Anului, Voluntarul Tânăr al Anului, Voluntarul Anului în domeniul Protecţiei Mediului. Suntem, de asemenea, parteneri locali ai Centrului Naţional de Resurse pentru Voluntariat Pro Vobis Cluj Napoca, pentru evenimente anuale precum Săptămâna Naţională a Voluntariatului sau Caravana Serviciului European de Voluntariat. Originea proiectului: În cadrul Asociaţiei B-Right Media funcţionează din anul 2011 un Centru de Voluntariat, creat printr-un proiect finanţat de Comisia Europeană, prin Programul Tineret în Acţiune. Acesta este singurul centru de voluntariat cu adevărat funcţional de la nivelul judeţului Botoşani şi reprezintă un punct de întâlnire pentru cererea şi oferta de voluntariat din Botoşani. Centrul a fost finanţat, după finalizarea fondurilor europene, prin fonduri de la bugetul local şi judeţean. În fiecare an, prin acest centru, recrutăm, informăm, formăm, orientăm şi plasăm tineri în programe de voluntariat proprii sau ale partenerilor noştri. În prezent am ajuns la cea de-a patra generaţie de voluntari, foştii noştri membri fiind acum studenţi, dar păstrându-şi implicarea în viaţa comunităţii. Sediul Centrului de Voluntariat se află în Centrul Istoric al Botoşaniului, în clădirea alocată de Municipalitate pentru activităţile ONG-urilor. Centrul a fost dotat cu mobilier şi echipamente specifice prin proiecte finanţate de Primăria Botoşani, cu calculatoare şi licenţe soft prin donaţii ASSOCLIC şi Techsoup. De asemenea, suntem prezenţi şi online, la adresa www.voluntariatbt.ro, unde funcţionează un centru online de resurese. Site-ul a fost creat în urma câştigării unei competiţii naţionale organizate de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi The Workshop. În prezent, din cauza faptului că avem probleme tehnice la site, activitatea principală online o desfăşurăm pe Facebook, unde gestionăm mai multe grupuri interne şi o pagină de prezentare.

Leave a Comment