Google

Arheologie lingvistică (VIII)

Written on:April 22, 2018
Comments
Add One

Într-o vacanţă petrecută în copilărie la Ciocani, pe Valea Tutovei, am auzit despre o femeie din sat că-i rea, că ţine sub braţ 40 de zile un ou de găină neagră. Bunicul râdea şi-mi zicea că noaptea vine la el un pitic şi stau de vorbă. Atunci nu înţelegeam. Mai târziu am citit în cartea lui Miriam şi Cristian Dikol, “Magia ţigănească”, superstiţia că din oul de găină neagră ţinut sub braţ iese un spiriduş, iar presa anilor 1990 scria că în Ţara Huţulilor, la târgul din satul Suliţa, se pot cumpăra spiriduşi. Spiriduşul este pitic. Cumpărat ori moştenit ajută stăpânul în gospodărie, dar pe ascuns. Omul care-l are trebuie să-i dea mâncare şi să-l tăinuiască. Dacă nu, spiriduşul îl ucide. Deşi azi nici copiii nu cred asemenea poveşti, relatez o întâmplare petrecută, se spune, în satul Duda din ţinutul Fălciului. O fată ţinea singură gospodăria, părinţii ei muriseră, dar spre mirarea tuturor îi mergea bine. Într-o seară de vară prietenul fetei vine în vizită şi vede pe masa din camera de oaspeţi: pui fript, pâine de casă şi plăcintă. “Pentru cine sunt?”, întreabă. “Nu te atinge. Tu mănânci la bucătărie. Masa este pentru spiriduşi”, Flăcăul priveşte mirat. “Vin prin sobă”, continuă fata. Uşa sobei era deschisă. Băiatul râde şi muşcă un copan. “Ce ai făcut? M-ai nenorocit. Pleacă!”, strigă fata. A doua zi dimineaţă fata stătea pe prispă şi torcea lână. Trecătorii o salutau, dar ea nu răspundea, privea în gol şi, curios, în casă se auzeau ţipete de femeie. Seara băiatul găseşte prispa pustie, animalele din gospodărie flămânde şi însetate. În casă masa era răvăşită, fata zăcea sfâşiată. Englezii zic spiriduşilor brownies. Piticul brownie ajută în gospodărie şi pentru asta primeşte hrană, de preferinţă brânză, scrie Thomas Keightley în volumul “Pitici, zâne, elfi”. John Brand spune în “Descrierea insulelor Orkney” că fiecare familie din acest arhipelag britanic are un spiriduş care o ajută. În regiunea scoţiană Highland s-au aciuat prin mori spiriduşii kilmoulis, iar în grajduri stau iarna spiriduşii urisk. Urisk trăiesc pe câmp până la seceriş, sunt blonzi, poartă straie albastre şi le place laptele, spune John Gregorson în cartea “Tradiţia clanurilor din Highland”. Katharine Briggs scrie în “Enciclopedia zânelor şi piticilor” că in insula Man sunt spiriduşii fenodyree, foarte păroşi, dar de ajutor în gospodărie. John Harland a consemnat poveştile din comitatul englez Lancashire despre spiriduşii boggart. Stau în mlaştini ori în găuri sub pămant, sunt proşti, fac rău oamenilor şi mai ales noaptea violează fetele în somn. Ruşii cred că fiecare casă are un spiriduş numit domovoi. Domovoiul este rău de felul lui, dar prietenos cu locatarii care-l acceptă în familie, scrie Helmold de Bosau în “Cronica slavilor”.

Gheorghe Mihăilă arată în lucrarea “Cuvintele autohtone din limba română” că interjecţia bâr folosită de ciobani să mâne oile este geto-dacă. În limba geţilor bâr însemna oaie, aşa cum bâc însemnă cioban. Din bâc vine românescul baci. Un râu numit Bâc curge în Basarabia, un sat Băcleşti există în ţinutul Tutovei. Râul Bârsa din Transilvania, Ţara Bârsei, satul tutovean Bârlăleşti şi satul Bârseşti din Ţara Vrancei au ca etimologie getul bâr-oaie. De menţionat că în Ţara Bârsei, patria celebrei oi bârsane şi în Ţara Vrancei oieritul este ocupaţie însemnată. La cele 17 etimologii deja propuse pentru Bârlad adaugăm aici pe a 18-a susţinută de tradiţia locală. Bârlad este nume get şi înseamnă Ţara Oilor. Vine din bâr-oaie şi lad-ţară. În limba albaneză înrudită cu graiul geţilor este termenul lendine-pământ, păşune. Francezii spun câmpiilor nisipoase lande şi Franţa are o regiune numită Les Landes. Posibil că lad să fi însemnat la geţi ţară, cuvânt înrudit cu arianul lend-pământ, germanul land şi cu irlandezul lann-ţară, pământ. În spaniolă arianul lend a dat llanos-câmpie şi există în statele Bolivar din Venezuela şi Texas, stăpânite cândva de spanioli, regiunile Llanos şi respectiv Llano Encantada-Câmpia Vrăjită. În română getul lad a dat lan (de grâu). Ţara Bârladului şi bălţile din toată lunca râului Bârlad au fost căutate de oieri. Sunt lângă Bârlad satele Balta Oii, numit azi Bădeana şi Perieni. Perieniul s-a chemat Perii lui Ene şi, zic bătrânii, era un cioban Ene care avea la stâna lui aşezată pe vatra satului nişte peri frumoşi. În Carpaţi locuiesc mocanii. Sunt urmaşii carpilor, trib de geţi niciodată supus de romani. Etnonimul mocanilor este înrudit cu sanscritul mâkh-faţă, persoană şi cu germanul man-om, bărbat. Mocanii sunt oieri şi au practicat până de curând transhumanţa, migraţia sezonieră. Vara păşteau oile pe munte, iarna în bălţi. Mocanilor veniţi în transhumanţă li se zicea în Moldova munteni pentru că veneau de la munte ori ungureni pentru că erau din Transilvania. Sub numele de ungureni au intrat în balada Mioriţa şi au dat numele satului Ungureni de lângă Tecuci. Pe valea Bârladului, de la mocani vin numele satelor Munteni de lângă Vaslui şi Tecuci, dar şi a cartierului Munteni din Bârlad. Până prin anii 1940 flăcăii din cartierele bârlădene Munteni şi Cotu Negru se băteau în fiecare primăvară pe Dealul Brânduşelor. Printre combatanţi s-a numărat scriitorul Alexandru Vlahuţă. Era pe atunci elev de liceu şi stătea la gazdă în Cotul Negru. Învingătorii culegeau de pe deal cu răzuşul bulbii comestibili ai brânduşelor şi mai cu seamă câştigau admiraţia fetelor. Aparent obiceiul a plecat de la vechea rivalitate dintre ciobanii coteni şi munteni de la iarba de pe Dealul Brânduşelor, deal care desparte cartierele. Observăm totuşi că lupta cotenilor cu muntenii este ecoul unui ritual antic. La romani brânduşa era floarea tinereţii şi-i era dedicat primăvara festivalul fertilităţii numit Lupercalia. Patronul sărbătorii, Lupercus, era zeul păstorilor, ferea turmele de lupi şi le asigura fertilitatea. La început de primăvară preoţii sacrificau două capre la peştera lui Lupercus de pe colina Capitolină din Roma, după care plecau în procesiune pe străzile cetăţii ţinând în mână un bici din piele de capră. Femeile măritate care nu aveau copii se lăsau biciuite, sperând că Lupercus le va ajuta să fie mame. De la penitenţa femeilor sterile, Lupercalia devine în timpul Romei imperiale o sărbătoare în care băieţii şi fetele se hârjoneau pe pajiştile cu brânduşe. Hândichi este un  arhaism din Moldova care înseamnă sanţ. Şanţul era săpat cu mâna şi vedem înrudirea lui hândichi cu arianul hand-mână. Hând, mână, lucru manual, era la geţi sinonim cu meşteşugar. Nu întâmplător satul ieşean Hândreşti se cheamă aşa. Din neolitic meseriaşii din partea locului erau vestiţi pentru ceramica realizată. Pe ceramica de Hândreşti este scrijelată cea mai veche scriere din lume. În“Cartea Invaziilor”, lucrare irlandeză clasică, se spune că Irlanda a fost cucerită de tuath a danan, adică în graiul celt, de poporul dac. Numai la români, englezi şi irlandezi apar numele Dan, Dana, derivate din etnonimul dac. Satul vasluian Dăneşti are această etimologie. Celţii ziceau la popor tuath, geţii, tuta, de aici numele satului băcăuan Tuta. Numele satului vasluian Buda vine din getul buta-casă, a satului Berezeni din Fălciu şi a judeţului Berezovca din Transnistria, din getul berza-mesteacăn. Getul dumas-ceaţă este etimologia satului vasluian Dumeşti. Germas însemna cald în graiul get şi este etimologia Ghermăneştiului de pe malul Prutului, sat cu izvoare termale. În Vlaşca este alt Ghermăneşti cu izvoare termale. Ape termale are satul Ghermăneşti, comuna Banca. Toponimele ofera indicii geologilor, trebuiesc prospecţiuni. La Ghidigeni este locul numit Puturoasa. Acolo s-au simţit emanaţiile urât mirositoare de hidrogen sulfurat ce însoţesc zăcămintele de gaz natural. Forajul a arătat că ceva gaz există. Ciocaniul are nume get. Geţii numeau dealurile cu vârful rotunjit, ciuc, de unde românescul ciucă. Sunt Munţii Ciucaş, satele Ciucani în Bacău şi Harghita, judeţul Ciuc în Transilvania până în 1950. Ciocaniul este dominat la nord de o ciucă. De aici numele Ciucani, devenit Ceucani şi apoi Ciocani. Se zice că Ceucani vine de la boierul Ceuc din sec. XVI. Atunci actualul Ciocani era sat de răzeşi, nu avea de a face cu boierii. Un Ceucani se află în judeţul basarabean Orhei, o stradă Ceucani în Chişinău. Puţin pobabil ca boernaşul Ceuc să fi avut atâtea moşii şi aşa depărtate. Este o cioară numită ceuc, dar nu-i etimologia satului deoarce nu caracterizează fauna locală. Apropo de păsări, geţii numeau vulturul oaş şi avem Ţara Oaşului, satul vasluian Oşeşti, muntele Oaşa din Făgăraş. Marian Rotaru

Leave a Comment