Google

Arheologie lingvistică (V)

Written on:March 31, 2018
Comments
Add One

La viteza luminii timpul se opreşte, nu mai curge. În acest punct întâlnim nemurirea. Nu întâmplător Scriptura spune că Dumnezeu cel veşnic este Lumină, iar Iisus, Fiul lui Dumnezeu, este Lumină din Lumină. Pe muntele Tabor din Galileea a avut loc Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Atunci Iisus s-a arătat ucenicilor în trupul de slavă alcătuit din lumină, din energie divină. Sfântul Marcu scrie că “a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada”. Când Iisus s-a arătat după Înviere ucenicii au zis că este un duh. Ca să dovedească că-i viu, Mântuitorul a cerut să mănânce şi a mâncat peşte fript şi un fagure cu miere. Totuşi după Înviere Iisus avea trup de slavă, capabil să treacă orice barieră materială. În casa Sfântului Toma, spune Biblia, “pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!”. Iisus înviat avea trup de slavă şi putere, spiritualizat şi material totodată, scrie teologul basarabean Vasile Filat, era energie materializată. Având acest trup Iisus s-a înălţat la Cer de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim. Viaţa este energie. Adam a fost făcut din lut şi aici Biblia vrea să spună că în  corpul uman intră toate elementele chimice din pământ, ceea ce este adevărat. Apoi peste trupul de lut Dumnezeu a suflat duh, adică energie şi trupul a prins viaţă. Noi aşteptăm nemurirea după ce vom învia, dar până atunci trebuie să avem grijă de această viaţă. Fiecare avem propriul ceas biologic, îmbătrânim după propriul ritm. Starea de calm încetineşte ceasul biologic şi implicit uzura organismului. Spuneam mai înainte de newyorkezi şi corsicani. Newyorkezii sunt cei mai rapizi oameni din lume, merg cel mai repede. Viaţa în metropolă este trepidantă. Ciobanii corsicani sunt cei mai înceţi oameni. În munţii Corsicii nu-i grăbeşte nimeni, fac pe minut de trei ori mai puţini paşi decât newyorkezii, însă muntenii corsicani sunt mai sănătoşi şi trăiesc mai mult. Ecuaţia lui Einstein arată transformarea cantitativă a energiei în materie. Energia se poate materializa ori aceasta poate explica fenomenul de teleportare. Gândul este energie, iar puterea gândului este fabuloasă. “Cu credinţa muţi munţii”, se zice. Yoghinii tantrici imaginează pe frumoasele femei dakini, apoi materializează gândul. Pentru ei dakini sunt iubitele perfecte. Îngerii sunt fiinţe de lumină, alcătuite din energie, scrie Giusseppe de Ton în cartea “Îngeri şi Arhangheli”. O fiinţă de lumină a oferit evreului Wolf Messing puterea paranormală. Messing a fost unul dintre marii clarvăzători ai sec. XX, s-a născut în Varşovia şi fără voia lui a servit Gestapoul şi apoi KGB. A primit darul clarviziunii când, la fel ca Vanga, avea 12 ani. S-a întâmplat noaptea în curtea casei părinteşti, scrie Tatiana Lungin în biografia lui Messing. În seria de romane SF “Star Treck” scrise de Diane Carey, nava stelară Enterprise atingea viteze supraluminice în hiperspaţiu. Hiperspaţiul, identificat matematic, este o zonă care se întrepătrunde cu spaţiul nostru şi unde sunt posibile vitezele supraluminice. La viteză supraluminică Enterprise părea o dâră de lumină şi într-adevăr fizicienii spun că aşa se vede un obiect ce s-ar deplasa atât de repede. Negrii primitivi Yoingu din ţinutul Arhemland, statul australian Queensland, ştiau asta demult. Ei spun că sufletele eroilor merg pe insula Baralku din Marea Torres. Marea Torres scaldă ţinutul lor şi desparte Queenslandul de Papua. Regina insulei este zeiţa Barnumbir venită din stele. Uneori zeiţa se întoarce la stele pe o frânghie de lumină, spun negrii. Noi recunoaştem în frânghia de lumină o navă fotonică având viteză uriaşă. Pe insulă a fost cândva o bază extraterestră. Din motive de ei ştiute străinii răpeau pe negrii mai reuşiţi biologic. Cei rămaşi îi considerau pe cei răpiţi morţi, dar şi cu merite în timpul vieţii, dat fiind că îi luau zeii. Extratereştrii veneraţi erau albi. În amintirea lor negrii australieni pun morţii la soare ca să dispară melanina din piele şi să se înălbească. Curiosul obicei apare notat în cartea lui George Iaru, “Băştinaşii Australiei”. Baralku nu-i de găsit. Este o insulă mitică. În Marea Torres  există un arhipelag cu 274 de insule locuite de papuaşi. Băştinaşii sunt pescari, adună din mare perle, sidef şi molusca numită castravete de mare. Culeg fructe de mangrove şi pandanus, cultivă fasole, tutun, legume, taro (o rădăcinoasă), bananieri, cocotieri, trestie de zahăr şi batate (cartofi tropicali). Produc obiecte de uz casnic artizanale, împletituri, bomboane şi trepang-castravete de mare uscat. În 1770 exploratorul James Cook ia insulele Torres în posesia Marii Britanii, pentru ca în anul 1879 să fie alipite statului Queensland. În 1992 băştinaşii contestă alipirea la Queensland. Este ilegală spun ei, insulele lor aparţin Marii Britanii şi cer Londrei să le acorde independenţa. Regatul Unit nu s-a amestecat într-o chestiune considerată de competenţa Uniunii Australiene. Prin decizia curţii de justiţie a Australiei de la 1 iulie 1994 arhipelagul Torres nu mai aparţine Queenslandului şi este luat în administrare de Autoritatea Mării Torres subordonată guvernului federal australian. Insulele Torres sunt zugrăvite în cărţile “Miturile Mării Torres” şi “Amintiri din Marea Torres”  scrise de etnograful Margaret Lawrie care a cercetat arhipelagul între anii 1960-1973.

Vom vedea când vom zbura cu viteza lumii, dar pentru că a venit vorba de zbor amintesc cea mai veche fotografie a Bârladului realizată în 1850, anul cand s-a născut Mihai Eminescu. În poză se văd case modeste, unele rămase în picioare până nu demult și ici colo case mari boiereşti. Curţile erau mici, dovadă că bârlădenii se ocupau mai puţin cu agricultura şi mai mult cu meşteşugurile şi comerţul. Apar în poză Biserica Sfântul Gheorghe cu turnul clopotniţei, Biserica Sfântul Ilie, Sinagoga, piaţa Sfântul Ilie mărginită spre nord de un şir de prăvălii cu streşini mari pentru a feri clientela de ploaie. Acele prăvălii de carne şi peşte mai existau în anii 1960. În planul doi apare Biserica Sfântul Nicolae, iar în fundal Dealul Mare acoperit în parte de pădure ca şi azi. Un drum suie pe deal spre satul Dealul Mare. Fotografia a fost luată din aer. Judecând după înălţimea Bisericii Sfântul Gheorghe aflată în planul apropiat, apreciez că aeronava era la 50 de metri altitudine. Francezii spun că prima fotografie aeriană din lume a fost realizată în 1855 de conaţionalul lor Felix Nadar. Poza luată de la 80 de metri redă satul Petit Bicetre din regiunea Ille de France. Poza s-a pierdut. Se păstrează fotografia aeriană a oraşului american Boston, statul Massachusetts, realizată în 1856 de la bordul unui aerostat la 600 metri înălţime. Fotograf a fost James Negre, după nume cu origine românească. Prin urmare cea mai veche fotografie aeriană păstrată este panorama Bârladului din 1850. Nu ştim cine a făcut-o. Pe atunci în Moldova erau trupe ţariste şi probabil poza a fost luată de la bordul unui aerostat militar rusesc. Aerostatele erau deja folosite de armată. În 1815 Napoleon a pierdut lupta de la Waterloo datorită aerostatelor englezeşti care au observat poziţiile franceze. Primul bombardament aerian l-au efectuat în 1848 aerostatele austriece asupra Veneţiei. Câteva cuvinte despre Felix Nadar. S-a născut în 1820 şi de mic a fost cititor pasionat, încurajat de tatăl său care era editor şi librar. Cultura enciclopedică a creat personalitatea complexă a lui Nadar. A fost scriitor, ziarist, desenator, mare fotograf al sec.XIX şi pioner al aeronauticii. Printre clienţii studioului fotografic a lui Nadar şi care i-au fost buni prieteni s-au numărat scriitorii Jules Verne, George Sand, Emile Zola, Alexandre Dumas-Tatăl, Victor de Hugo, poetul Charles Baudelaire. Nadar a pozat pentru prima dată catacombele Parisului cunoscute din romanele “Fantoma de la Operă” scris de Gaston Leroux si “Catacombele Parisului” a lui Elie Berthet. În anul 1870 Nadar a înfiinţat o companie de transport aerian cu aerostate şi un serviciu poştal cu porumbei. Pentru ca poşta cu porumbei să fie eficientă, Nadar trimitea scrisorile fotografiate. O rolă de film fotografic pe care un porumbel o putea duce conţinea până la o mie de scrisori. Jules Verne l-a admirat mult pe Nadar şi inspirat de aventurile aeriene ale fotografului a scris romanele “Cinci săptămâni în balon” şi “De la Pământ la Lună”. Numele personajului principal din al doilea roman, Michel Ardan, este anagrama lui Nadar. Ardan este zugrăvit după chipul celebrului fotograf. Marian Rotaru

Leave a Comment