Google

Arheologie lingvistică (III)

Written on:March 20, 2018
Comments
Add One

“A fost odată ca niciodată”, încep basmele noastre şi ţăranii erau ferm convinşi că basmele spun întâmplări adevărate petrecute undeva departe şi cândva demult. Să luăm exemplu “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, un basm tulburător despre călătoria în timp. Călătoria în timp este legată de viteza de deplasare. Cu cât creşte viteza de deplasare, timpul curge mai încet şi implicit îmbătrânirea organismului este mai lentă. Efectul asupra organismului se vede când deplasarea se apropie de viteza luminii. Se consideră că viteza luminii ca atare nu poate fi atinsă deoarece la această viteză timpul se opreşte. Autorul Gerald Feinberg a teoretizat matematic tahionii, particule care ar exista numai la viteze supraluminice, adică mai mari decât a luminii. La viteza luminii tahionii pier, deoarece în lumea lor, la viteze supraluminice, timpul nu curge din trecut spre viitor, ci din viitor spre trecut. Este ca şi cum cineva se naşte bătrân şi moare copil. Virgiliu Răzuş a descoperit matematic cuantele de gândire. Le-a numit particule Nobel. Se pot deplasa practic instantaneu, mai repede decât lumina ori tahionii, în oricare sens al timpului. Particulele Nobel arată cum pot şamanii bunăoară să ştie ce se va petrece în viitor ori să vadă fapte din trecut ascunse altora, să aibă deci darul clarviziunii. Din surse obscure oamenii din vechime ştiau fizică relativistă, dovadă sunt poveştile. În poveşti Făt Frumos cere calului năzdrăvan să-l ducă iute ca gândul. Calul năzdrăvan nu era un biet patruped, ci o navă cosmică, iar sfaturile date de cal erau instrucţiunile robotului de bord. Dacă într-adevăr calul năzdrăvan zbura iute ca gândul, ne întrebăm dacă oamenii vechi au experimentat vitezele luminice? Basmul “Tinereţe fără bătrâneţe” arată că da! Făt Frumos din basmul discutat merge într-un loc îndepărtat, pe Tărâmul Zânelor. La zâne stă fericit şapte ani din viaţa lui, dar nu ascultă sfatul gazdelor şi calcă în Valea Plângerii. Dorul de acasă îl năpădeşte. În ciuda avertismentului dat de zâne, revine pe Pământ. La întoarcere nu-i găseşte pe ai lui, erau morţi demult, din lumea pe care o ştia au rămas numai ruine. Anii petrecuţi printre zâne au însemnat pe Pământ multe secole ori nu se putea întâmpla aşa ceva decât dacă voinicul se deplasa spre Tărâmul Zânelor şi înapoi acasă cu viteză luminică. “Tinereţe fără bătrâneţe” relatează o întâlnire de gradul IV cum numeşte autorul Dan Farcaş contactul direct dintre un pământean şi echipajul unui OZN. Altfel spus pământeanul Făt Frumos a fost “luat la plimbare” de un echipaj extraterestru, dus în lumea lor şi readus după o vreme pe Pământ la rugămintea oaspetelui. Gazdele i-au explicat că revenirea nu are rost pentru că lumea din care a plecat nu mai există demult. Tânărul nu a înţeles cum stau lucrurile. Voia acasă şi abia acasă a văzut preţul excursiei. Pentru el timpul s-a scurs mult mai încet, nu a îmbătrânit. Pentru cei lăsaţi pe Pământ timpul a avut viteza obişnuită. “Tinereţe fără bătrâneţe” face referire la Tărâmul Zânelor, în alte basme apare Tărâmul Zmeilor unde Făt Frumos merge să o scape pe Ileana Cosânzeana ori pe fata de impărat. Zmeii erau probabil o rasă nepământeană şi pare-se că lumea lor, tărâm înseamnă lume, era aproape de a noastră deoarece deplasarea până acolo nu implica fenomene de fizică relativistă cum vedem în “Tinereţe fără bătrâneţe”. Valea Plângerii vizitată de Făt Frumos se poate să fi fost un program de calculator ce reda lumea de acasă. Joaca pe computer a răscolit voinicului amintirile. Extratereştrii sunt buni ori răi? Unii au fost buni. Alţii sunt răi. Îndeobşte cei răi sunt denumiţi reptilieni, termen popularizat de David Icke în cartea “Cel mai mare secret”. Reptilienii deghizaţi în pământeni stau în spatele aşa zisei masonerii şi a marii finanţe mondiale, a grupului Bilderberg, care controlează lumea şi o duc la pierzanie, scrie Icke. Reptilienii sunt umanoizi blonzi, dar după trăsături seamănă oarecum cu o reptilă. Reptilienii stau demult pe Pământ, au adunat putere şi averi uriaşe. Chinezii le zic dragoni, românii în basmele lor le zic zmei. Imaginarul românesc a făcut din banalul şarpe imaginea reptilienilor. Este o metaforă inspirată de alura de reptilă a acestor străini. Dacă nu ucizi şarpele care iese în cale îţi pierzi puterea zic  ţăranii tutoveni. Superstiţia pleacă de la un vechi comandament: pământenii trebuie să-i stârpească pe reptilieni, altminteri aceştia îi vor înrobi, le vor lua puterea. Tot ţăranii tutoveni spun că “şerpii fac pietre scumpe”. Cât se poate de străveziu, zicala se referă la averile imense adunate de reptilieni. Interesant este că zicala ţăranilor noştri are corespondent în provincia portugheză Estremadura. Spun localnicii Estremadurei că prin pădurile lor umblă fete-şarpe. O fată-şarpe este foarte darnică cu flăcăul care îndrăzneşte să o iubească, îi arată locul unde este ascunsă o comoară. Mai periculoase sunt femeile-şarpe din folclorul Indiei. Acestea ademenesc bărbaţii, se lasă iubite, apoi îi ucid. David Icke enumeră reptilieni ajunşi celebri în istorie. Unul a fost Quetzalcoatl sau Şarpele cu Pene, personaj divinizat de azteci, Cecrops, rege al Atenei antice, este reprezentat în basoreliefuri jumătate om, jumătate şarpe. La fel zeul egiptean Sobek  apare ca având cap de crocodil. În legendele Indiei se zice că sub pământ trăieşte un popor de reptilieni numit Naga. Nagaşii ar fi locuit mai întâi pe un continent înconjurat de Oceanul Indian, dar acel continent s-a scufundat demult. Sanscritul naga înseamnă şarpe, cuvânt înrudit cu românescul năpârcă. În Dobrogea antică s-a celebrat un cult al Zeului Şarpe şi poate de aceea în Marea Neagră au existat trei insule ale Şerpilor: una la Gurile Dunării, alta la ţărmul bulgar, în Golful Burgas, a treia insulă, astăzi dispărută, se afla la Limanul Nistrului. Pe aceste insule, toate mici, erau probabil altare închinate Zeului Şarpe.

Procesele biologice nu numai că se petrec în timp, dar sunt reglate după un anumit timp, după “ceasul propriu”, după o curgere a timpului specifică organismului. Ţesuturile vii au un timp a lor, un timp individual subiectiv. Fiecare om percepe curgerea timpului diferit, iar acestă percepţie diferă şi în funcţie de ceea ce omul face. Când vrem ca ceva să se termine cât mai repede, timpul trece greu şi invers, cu cât vrem să oprim în loc clipele plăcute cu atât ele zboară mai repede. Spiritul uman cu scânteia de divinitate, creează neîncetat timpul. În vis timpul are cu totul altă viteză. Un vis lung se petrece în doar câteva secunde arătate pe ceas. Trăită intens viaţa trece repede, dacă-i trăită calm va fi lungă. Longevivii trăiesc departe de zbuciumul societăţii şi sunt oameni calmi. Lucian Blaga spunea că eternitatea s-a născut în sat, acolo viaţa este liniştită şi nu întâmplător se zice despre somnul “de frumuseţe” că menţine tinereţea. Ciobanii corsicani păşesc mult mai încet decât newyorkezii, dar ciobanii corsicani trăiesc mai mult şi sunt sănătoşi. Timpul subiectiv scurs repede uzează organismul. “Stai că nu vin tătarii”, spune o vorbă din ţinutul Tutovei. Ultima invazie a tătarilor din Bugeac veniţi să prade în 1758 a scos tutovenii din pacea lor atât de rău că o pomenesc şi azi. Fizicienii nu pun în evidenţă timpul ca atare, ci deplasările produse de-a lungul timpului. Timpul oficial astronomic creat de divinitate este timpul faţă de care ne raportăm convenţional ca să ne coordonăm acţiunile. Toţi se plâng că timpul trece mai repede. “Scurtarea zilelor vieţii”, spuneau bătrânii. Este efectul stresului, a vieţii jalonate de termene strânse. Mai abitir comprimarea timpului este efectul consumatorismului şi al televizorismului. Acţiunea presupune consum de energie psihică. Acţiunile rapide, trăirile intense, “adrenalina” la modă azi, fac ca arderile în organism să fie intense, iar timpul subiectiv să treacă repede. De aici stres, uzură somatică şi timpul subiectiv scurs rapid fără să simţim că trăim. La CERN s-a incercat să se creeze găuri negre. Matematic s-a arătat că materia din universul nostru intră în găuri negre şi trece în alt univers prin aşa zisele găuri albe, care până acum nu au fost observate fizic. S-a dorit ca acele găuri negre create la CERN să fie poarta pentru călătorii în timp şi în spaţii îndepărtate, eventual în alte universuri. Experimentul au fost stopat pentru a se dejuca planul criminal al unui inginer algerian musulman, salariat la CERN. Acesta voia să saboteze instalaţia în timpul experimentului. Efectele erau devastatoare. Marian Rotaru

Leave a Comment