Google

Arestat preventiv 29 zile pentru viol

Written on:March 2, 2011
Comments
Add One

În dimineaţa de 01 martie, poliţiştii Poliţiei oraşului Negreşti au fost sesizaţi de o tânără în vârstă de 28 ani, domiciliată în municipiul Vaslui despre faptul că a fost victima unei infracţiuni de viol.

Tânăra locuia de aproximativ o săptămână, împreună cu concubinul său, la o rudă a acestuia în oraşul Negreşti. În după-amiaza de 28 februarie, în timp ce se afla în locuinţă, proprietarul imobilului respectiv, I.Neculai, de 59 ani, a obligat-o să întreţină raporturi sexuale. La momentul respectiv în locuinţă nu se aflau decât cele două persoane, iar suspectul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii Poliţiei oraşului Negreşti l-au reţinut pe I.Neculai pentru 29 de zile.

Violul este o infracţiune deosebit de gravă care afectează, în principal, femeile, întrucât autorul simte ascendentul de forţă şi putere pe care îl are asupra acestor victime. Totuşi, anumite condiţii favorizează infractorul, iar măsurile minime de protecţie pot asigura siguranţă oricărei persoane.

Principalul  factor care determină şi favorizează comiterea multor infracţiuni cu violenţă şi cu pericol social deosebit, este consumul iraţional de băuturi alcoolice. Alcoolul duce la pierderea controlului, voinţei şi, în general a puterii de discernământ cu privire la acţiunile individului.

Orice avans brutal şi nedorit constituie o experienţă dureroasă. Primul pas ce trebuie făcut în cazul în care femeile sunt victimele unui abuz sexual este să se prezinte la cel mai apropiată unitate de poliţie, unde vor relata, pe cât posibil, o versiune completă, amănunţită, fără a interveni reţinerea. Poliţia va putea strânge dovezi mai uşor dacă reclamaţi violul sau tentativa. Faptul că reclamă violul imediat face ca mărturia să fie cu atât mai plauzibilă în faţa instanţei.

Acţiunea penală pentru infracţiunile privitoare la viaţa sexuală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, depusă la Poliţia de pe teritoriul unde s-a comis fapta, după care trebuie să se prezinte la Laboratorul de Medicină Legală, în vederea eliberării certificatului medico-legal de constatare.

Codul Penal prevede „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Leave a Comment