Google

Arde judetul Vaslui!

Written on:November 5, 2014
Comments
Add One

incendiu flacariMarti a fost zi cu ghinion pentru pompierii vasluieni. Pe 4 noiembrie acestia au fost obligati sa intervina la mai multe incendii, majoritatea provocate din cauza obiceiului prost de a da foc la miristi.

Pompierii militari au acţionat pentru localizarea şi stingerea a şaşe incendii de vegetaţie uscată si la alte cateva incendii ingospodariile populatiei.

La ora 13.43, Detaşamentul Vaslui a intervenit în localitatea Crăsnăşeni, comuna Tătărăni, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, ce se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ nouăzeci de hectare. La faţa locului s-au deplasat şase subofiţeri cu o autospecială de intervenţie, care au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Tătărăni, reuşind să lichideze incendiul în aproximativ trei ore.

La ora 15.20, Detaşamentul Vaslui a intervenit în localitatea Puşcaşi, comuna Puşcaşi, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, ce se manifesta pe o suprafaţă de cinci sute metri pătraţi vegetaţie şi aproximativ cinci tone gunoi menajer.

La ora 15.58, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui, au intervenit cu o autospecială de intervenţie,  în localitatea Puşcaşi, comuna Puşcaşi, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, ce se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare. Aceştia au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună, reuşind să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă către o lizieră de salcâmi  din apropiere.

În jurul orei 16.50, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Bârlad, Punctul de Lucru Murgeni au intervenit în oraşul Murgeni, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, ce se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare de vegetaţie uscată.

Detaşamentul Bârlad a intervenit, în jurul orei 17.20, în localitatea Perieni, comuna Perieni, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, ce se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare..

La faţa locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de intervenţie, care a acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună, reuşind să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă către staţia meteo şi o livadă din apropiere

La ora 18.28, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui, au intervenit în localitatea Ciorteşti, judeţul Iaşi, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, ce se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ zece hectare. La faţa locului s-au deplasat şase subofiţeri cu o autospecială de intervenţie, care au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună, reuşind să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă către o pădure din apropiere.

Din fericire, în niciunul din aceste cazuri nu s-au înregistrat pagube materiale, dar pericolul ca flăcările să se extindă la alte obiective din apropiere a fost foarte mare. Astfel că, pentru evitarea unor situaţii care vă pot pune în pericol bunurile şi viaţa, reamintim că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se efectuează doar pe timp de zi, în condiţii meteorologice fără vânt, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se colectează în grămezi, în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată, iar în jurul fiecărei grămezi, pe o distanţă de 5 m, se va curăţa vegetaţia. Totodată, se vor asigura mijloacele şi materialele necesare pentru stingerea eventualelor incendii şi se interzice acoperirea cu pământ a focarelor.

Au dat foc si la furaje!

În cursul zilei de ieri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru localizarea şi lichidarea a două incendii produse la depozite de furaje, astfel:

În jurul orei 10.33, pompierii militari au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu produs la un depozit de furaje în suburbia Glodeni a oraşului Negreşti. La locul intervenţiei s-a deplasat un echipaj de stingere din cadrul Gărzii II Negreşti cu o autospecială de stingere, care a acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. În urma incendiului, au ars aproximativ douăzeci şi patru tone de fân şi lucernă şi circa şapte tone de coceni. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de fiul proprietarului, în vârstă de nouă ani, care, lăsat nesupravegheat, s-a jucat cu un chibrit în apropierea depozitului de furaje.

La ora 16.25, pompierii militari din cadrul Secţiei de pompieri Huşi au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu produs la un depozit de furaje din localitatea Râşeşti, com Drânceni. La locul intervenţiei s-a deplasat un echipaj de stingere cu o autospecială de intervenţie, care a acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. În urma incendiului, au ars aproximativ două tone coceni de porumb, pompierii reuşind să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă la locuinţă şi anexele din curte. Împrejurarea determinantă care a condus la generarea acestui incendiu a fost focul deschis în spaţii deschise, făcut pentru arderea unor deşeuri din gospodărie în apropierea depozitului de furaje.

Ţinând cont de uşurinţa cu care se aprind furajele şi mai ales repeziciunea cu care se pot propaga flăcările către alte obiective din gospodărie, recomandăm populaţiei să interzică accesul copiilor în apropierea depozitelor de furaje, arderea resturilor vegetale, a gunoaielor şi deşeurilor din gospodărie să se facă doar pe timp zi şi în condiţii meteo fără vânt, cu luarea tuturor măsurilor pentru împiedicarea propagării focului şi să nu fumeze sau să arunce resturi de ţigară în apropierea furajelor din curte.

Leave a Comment