Luni, 12 iulie, poliţiştii din Ţifeşti, au fost sesizaţi despre faptul că în jurul orelor 21.30, în faţa unui magazin situat pe raza satului Bătineşti, a avut loc o altercaţie între două persoane, iar una dintre ele a necesitat îngrijiri medicale fiind transportată la Spitalul Sf. Pantelimon Focşani..
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că între B. Ioan, de 34 ani şi M. Iordache, de 43 ani, ambii din localitate, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a avut loc un conflict spontan, cei doi împingându-se reciproc, moment în care, B. Ioan s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate lovindu-se la cap.
În cauză se continuă cercetările, încadrarea juridică a faptei urmând a se stabili după efectuarea constatării medico-legale.


























Add One