Google

Aerostar Bacău fără victorie după patru etape

Written on:August 27, 2018
Comments
Add One

Singura reprezentantă a zonei Moldovei în Liga a doua, nou promovata Aerostar Bacău, nu a reuşit să cunoască gustul victoriei după primele patru etape. Pentru echipa băcăuană, antrenată de Cristi Popovici, se pare că liga secundă este o chestiune dificilă şi greu de digerat. În etapa a IV a Aerostarul de Bacău a suferit a treia înfrângere şi se află pe penultimul loc al clasamentului cu doar un punct. Iată rezultatele complete ale etapei a IV a desfăşurată la finele săptămânii trecute: Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti 1-0, Luceafărul Oradea – ACS Poli Timişoara 4-2, UTA Arad – Ripensia Timişoara 2-1, Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila 7-0, CS Baloteşti – Dacia Getica Bucureşti 1-1, Pandurii Tg. Jiu . CS Mioveni 2-0, ACS Energeticianul Petroşani – Aerostar Bacău 4-3, Chindia Târgovişte – FC Argeş 1-1 , Sportul Sangov – Farul Constanţa 1-0 şi ASU Poli Timişoara – Universitatea Cluj 1-0. În clasamentul ligii secunde, după patru etape, primele trei locuri sunt ocupate de: 1. Sportul Snagov 10 puncte (golaveraj 6-1), 2. Chindia Târgovişte 10 (6-2), 3. Academica Clinceni 9 (17-3). (G.B.)

Leave a Comment