Cu gândul că norocul i-a surâs, o femeie de 70 ani, din Iaşi, a făcut imprudenţa de a lua în serios un necunoscut care i-a comunicat că a câştigat 20000 Euro, iar după ce a urmat indicaţiile acestuia, a constatat că a fost înşelată cu suma de 14500 lei.
G. ELENA a relatat poliţiştilor de la Secţia 4 că la data de 15.09.2010 a fost apelată pe telefonul fix de o persoană care s-a recomandat a fi din Bucureşti, atribuindu-şi calitatea de reprezentant Romtelecom şi Cosmote, care i-a comunicat că este câştigătoarea unui premiu de fidelitate în valoare de 20000 Euro. Pentru a intra în posesia acestuia i s-a spus că trebuie să achite în ziua respectivă suma de 3500 lei, urmând ca ulterior să primească alte indicaţii.
Femeia a expediat în trei traşe suma de 14500 lei, prin Western Union, pe numele a trei persoane din Bucureşti.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ”înşelăciune”.
Acesta nu este un caz izolat pe care trebuie să-l soluţioneze poliţiştii ieşeni, pe parcursul anului, mai mulţi bătrâni fiind victimele unor persoane de rea voinţă. Algoritmul sau procedura escrocheriei constă în trimiterea unui SMS la întâmplare, sau a unui apel telefonic, destinatarul fiind anunţat că ar fi câştigătorul unui premiu, (bani, aparatură electronică, autoturisme etc.). Aerul de respectabilitate, de seriozitate şi mai ales de încredere, este dat de numele firmelor multinaţionale folosit. De la început se induce ideea că tot ceea ce trebuie făcut pentru a intra în posesia premiului este apelarea unui număr de mobil sau cod, care este inserat în conţinutul mesajului, sau expedierea unor sume de bani. Bineânţeles că după ce victima trimite codul de reâncărcare, sau banii, premiul nu mai apare.
Maximă atenţie la primirea de SMS – uri care vă anunţă că sunteţi câştigătorii unor premii, iar pentru a intra în posesia acestora vi se solicită să depuneţi diverse sume de bani într-un anumit cont sau să cumpăraţi cartele telefonice pre-paid şi să transmiteţi codurile de reîncărcare
ATENŢIE! ESCROCII VOR PROFITA DE ORICE OCAZIE PENTRU A VĂ PĂGUBI
RESPECTAŢI ACESTE MĂSURI DE AUTOPROTECŢIE PENTRU A NU DEVENI O POTENŢIALĂ VICTIMĂ





























Add One