Google

Activităţi preventive în cadrul proiectului „Realitatea poate fi alta”

Written on:May 3, 2011
Comments
Add One

Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vaslui au desfăşurat o amplă activitate de informare a elevilor Şcolii cu clasele I -VIII din comuna Muntenii de Jos în cadrul proiectului „Realitatea poate fi alta”. Elevii şi cadrele didactice participante la activitate au primit informaţii referitoare la prevenirea  consumului de droguri şi plante etnobotanice, efectele consumului de astfel de substanţe în plan fizic, psihic, social şi juridic.

De asemenea, cei prezenţi au fost informaţi şi cu privire la efectele nocive ale substanţelor şi plantelor etnobotanice şi cu privire la faptul că amestecurile comercializate sub denumirea generică de „etnobotanice” (substanţe noi cu proprietăţi psihoactive) conţin substanţe considerate periculoase pentru sănătate, care creează rapid dependentă, fiind trecute pe lista substanţelor interzise sau aflate sub control strict în alte state. În cadrul activităţii au fost prezentate videoclipuri, pentru exemplificarea situaţiilor dezbătute, iar elevii au fost implicaţi în jocuri de rol. La final, elevilor le-au fost distribuite materiale informative referitoare la aspectele dezbătute.

Directorul Şcolii cu clasele I-VIII Muntenii de Jos, profesor Ghenghea Cecilia, a apreciat activitatea  ca fiind una interesantă, interactivă şi cu beneficii, nu doar asupra elevilor ci şi a comunităţii în general. „Elevii sunt implicaţi pe parcursul întregului an şcolar în activităţi extraşcolare, iar desfăşurarea unor astfel de activităţi se realizează într-un context de eforturi unitare pentru prevenirea evenimentelor deosebite, în aşa fel încât aceştia să fie pregătiţi pentru situaţiile cu care se vor confrunta de-a lungul vieţii“.

Leave a Comment