Google

Acţiuni preventive în şcoli

Written on:April 5, 2011
Comments
Add One

În cadrul priorităţii de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat ieri, împreună cu reprezentanţii Şcolii „Ştefan Bârsănescu” Iaşi, două activităţi pe linia prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

În cadrul acestora au fost vizionate materiale video privind cauzele care stau la baza comiterii faptelor cu violenţă şi urmările acestora. Acţiunea s-a încheiat cu o dezbatere interactivă, elevii primind recomandări cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat pentru a evita victimizarea.

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost ieri prezenţi şi în Şcoala „Otilia Cazimir” Iaşi, unde au organizat o acţiune similară.

La data de 4 aprilie, în baza planului de măsuri al I.P.J. Iaşi privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă a unităţilor şcolare şi în cadrul campaniei de informare pe linie de educaţiei rutiere derulată în şcolile generale din judeţul Iaşi – NOI ŞTIM SĂ CIRCULĂM CORECT- poliţiştii de proximitate au desfăşurat activităţi educativ-preventive la Şcoala de Arte şi Meserii Specială Tg. Frumos, la clasele a II a, a III a şi a IV a.

Elevii au participat la jocul “Circulaţie rutieră pentru cei mici” – joc educativ –distractiv şi au vizionat materiale video cu caracter preventiv educativ.

Leave a Comment