În cadrul activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii delincvenţei juvenile şi reducerea victimizării minorilor, un ofiţer al Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a desfăşurat o activitate educativ – preventivă la Şcoala Generală “Titu Maiorescu”.
În cadrul discuţiilor purtate cu elevii au fost prezentate aspecte privind delincvenţa juvenilă şi siguranţa pe internet.
Aceştia au fost avertizaţi asupra riscurilor la care se expun dacă postează fotografii cu ei sau cu familia lor pe internet, sau dacă vor comunica date personale necunoscuţilor.
În cadrul acestei activităţi educativ-preventive, elevii participanţi au fost informaţi cu privire la influenţa anturajului asupra lor, principalele cauze care stau la baza comiterii faptelor ce contravin legislaţiei în vigoare şi a urmărilor acestora.
Ofiţerul le-a prezentat modalităţi de rezolvare a conflictelor interpersonale şi persoanele la care trebuie să apeleze atunci când apare o asemenea situaţie (cadre didactice, părinţi, psihologul şcolar). S-a insistat pe o legătură foarte strânsă cu părinţii şi cadrele didactice, explicându-se elevilor de ce este necesar ca aceştia să cunoască întotdeauna unde sunt şi de cine sunt însoţiţi.
La activitate au participat 120 elevi ai claselor a VIII-a şi 4 cadre didactice.
Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei oraşului Hîrlău au organizat o acţiune pentru verificarea modului în care este organizat şi se execută controlul accesului în unităţile de învăţământ de pe raza de competenţă, precum şi pentru identificarea factorilor de risc care pot afecta siguranţa elevilor.
Cu această ocazie au fost verificate patru unităţi de învăţământ, ocazie cu care s-a discutat cu directorii şi administratorii acestora, stabilindu-se modalităţi de păstrare a legăturii cu poliţiştii de proximitate şi de anunţare a unor eventuale incidente.
Poliţişti de proximitate din cadrul Poliţiei oraşului Hîrlău au participat ieri la ora de dirigenţie şi la şedinţa cu părinţii elevilor clasei a VIII a G din cadrul Şcolii Generale „Petru Rareş”.
Cu această ocazie au fost prelucrate teme pe linie de delicvenţă juvenilă şi au fost purtate discuţii libere cu privire la rolul familiei în educaţia minorului, cauze care favorizează comiterea de infracţiuni de către minori şi cauzele care determină ca aceştia să devină victime, responsabilităţi şi sancţiuni în cazul comiterii unor fapte antisociale.





























Add One