În ultimele zile, în urma acţiunilor desfăşurate la nivel judeţului pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni şi au confiscat aproximativ 25.000 de petarde şi artificii.
Poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui au continuat în această perioadă activităţile pentru creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2010/2011.
Astfel, săptămâna trecută, poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor Bârlad cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, l-au identificat pe raza municipiului Bârlad pe Dănuţ P., de 46 ani, din municipiul Bârlad care deţinea, în mod ilegal, în vederea comercializării 94 cutii petarde, 68 petarde şi 5 rachete luminoase.
De asemenea, poliţiştii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Vaslui împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui au depistat în flagrant în zona Pieţei 9 Mai din municipiul Bârlad, un bărbat în vârstă de 29 ani şi un minor în vârstă de 11 ani, ambii din municipiul Bârlad, care ofereau spre vânzare 720 petarde, 12 artificii cu 15 focuri, 1200 bucăţi pocnitori şi o cutie artificii zburătoare.
În ziua de 24 decembrie, poliţiştii huşeni l-au identificat pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Huşi pe R. Laviniu, de 18 ani, din municipiul Huşi care deţinea în vederea comercializării trei cutii de petarde. În aceeaşi zi, poliţiştii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Bârlad împreună cu jandarmii, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu în Piaţa 9 Mai din municipiul Bârlad le-au depistat în flagrant pe C. Mihaela, de 31 ani şi I. Lenuţa, de 41 ani, ambele domiciliate în municipiul Bârlad. Acestea deţineau în vederea comercializării 1.800 petarde de provenienţă China.
De asemenea, în ziua de 27 decembrie, poliţiştii Poliţiei oraşului Murgeni cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Murgeni l-au identificat pe A. David, de 15 ani, din aceeaşi localitate. În urma controlului corporal efectuat de poliţişti, asupra acestuia au fost găsite 240 cutii cu petarde pe care tânărul intenţiona să le comercializeze.
În toate cazurile, obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele persoanelor au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.
Reamintim faptul că persoanele fizice:
- nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu obiecte pirotehnice din clasele II-IV, T1 si T2, precum şi petarde, pocnitori şi obiecte zburătoare luminoase din clasa I.
- pot deţine si folosi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasa I tot timpul anului, cu excepţia petardelor, pocnitorilor şi obiecte zburătoare luminoase din această clasă.
Infracţiune
Confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria “obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
Situaţii de fapt:
1. comercializarea obiectelor pirotehnice din clasele II-IV, T.1 şi T.2 şi a pocnitorilor din clasa I de către persoane juridice fără autorizaţie constituie infracţiune;
2. comercializarea sau cumpărarea de către persoane juridice autorizate de obiecte pirotehnice altele decât cele pentru care s-a emis autorizaţia constituie infracţiune;
3. comercializarea către populaţie a obiectelor pirotehnice din clasele II-IV, T.1 şi T.2 şi a pocnitorilor din clasa I constituie infracţiune;
4. deţinerea, confecţionarea, vânzarea sau folosirea de către persoanele fizice a obiectelor pirotehnice din clasele II-IV, T.1 şi T.2 şi a pocnitorilor din clasa I constituie infracţiune.





























Add One