La 07 decembrie, în mediul rural, pe raza localităţii Chicerea, com. Tomeşti, jud. Iaşi, pe D.N. 28, O.GHEORGHE, de 44 ani, din Republica Moldova în timp ce conducea un autocar dinspre vama Albiţa (jud. Vaslui) către mun. Iaşi, a surprins şi accidentat o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 35 – 40 ani, ce se deplasa pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers. Victima a fost transportată cu ambulanţa Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Iaşi ce a intervenit la faţa locului, la Spitalul Judeţean Clinic de Urgente Sfântul Spiridon Iaşi, unde a decedat la scurt timp. Până în prezent nu s-a stabilit identitatea victimei, poliţiştii efectuând cercetări în acest sens. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Autocarul efectua o cursă ocazională de transport persoane pe ruta Republica Moldova (Chişinău) – Ungaria (Budapesta), în momentul producerii evenimentului transportând 30 de călători. În cauză a fost sesizată Autoritatea Rutieră Română – filiala Iaşi care a desfăşurat activităţi potrivit competenţei materiale. La controlul efectuat, pe autocarul implicat în accident nu au fost identificate echipamente antiradar.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii incriminată de art. 178 din Codul Penal.



























Add One