Google

A sosit un transport de materiale de la Guvern, pentru Săuceşti

Written on:September 20, 2010
Comments
Add One

Aprecierile directorului Administraţiei Bazinale de Apă Siret Bacău, Emil Vamanu, cu prilejul vizitelor preşedintelui Traian Băsescu la Săuceşti, pe şantierul de îndiguire a râului Siret, potrivit cărora, odată aduse la cunoştinţa preşedintelui, problemele majore care apar în derularea proiectului îşi află rezolvarea mai urgent, ajungând sigur şi direct la forurile de decizie, nu este dezminţită şi nici nu poate fi, deoarece la Săuceşti a sosit un transport de materiale pentru construcţia şi consolidarea caselor care au suferit distrugeri la inundaţiile de anul acesta. Ele au fost repartizate prin Hotărârea Guvernului şi constau în 2 500 saci cu ciment, 3 500 cărămizi, 2 850 kilograme fier beton, 211 metri cubi BCA, 30 metri cubi de balast. Acesta este primul transport, aşteptându-se să ajungă cât se poate de prompt o a doua tranşă cu materiale, în comună fiind nevoie până la sosirea iernii să se repare şi consolideze 348 de case, iar alte cinci să fie reconstruite de la fundaţie.

Pentru depozitarea şi gestionarea optimă a acestor materiale, Prefectura Bacău a fixat patru depozite, la Oneşti, Bacău, Comăneşti şi Săuceşti. Preţul In vizita la Saucesti, cu prsedinteleevaluat al lucrărilor se cifrează în jurul sumei de 200 milioane lei vechi, pentru fiecare dintre aceste locuinţe, compuse din două camere, bucătărie, hol, baie, două sobe şi gresie pe hol şi la baie. La şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău s-a stabilit ca toate sumele obţinute în acest scop, din donaţii sau sponsorizări, să fie destinate plăţii manoperei.

În legătură cu stadiul derulării lucrărilor de pe cursul Siretului, aflăm de la purtătoarea de cuvânt a Administraţiei Bazinale de Apă Siret Bacău, Georgiana Cernat, că se află în grafic şi că lucrările sunt îndreptate cu prioritate spre tronsoanele  de dig care au rolul de protecţie a caselor, cu grija ca oamenii să nu mai fie surprinşi de un nou val de inundaţii în sezonul dezgheţurilor din primăvara anului viitor. (Aurel V ZGHERAN)

Leave a Comment