Avem două milioane de români care au peste 45 de ani şi nu lucrează, arată date oficiale. Sau cel puţin nu cu acte, astfel că nici nu plătesc vreo contribuţie. În aceeaşi categorie intră şomerii, care nu mai primesc indemnizaţie şi cei care pur şi simplu preferă să stea acasă. Asta înseamnă că 40% dintre românii cu vârste între 45 şi 65 de ani nu mai lucrează. Adică sunt două milioane de oameni care nu dau niciun leu la bugetul de asigurări sociale. Din această cauza s-a ajuns la situaţia în care 4,3 milioane de salariaţi trebuie să susţină prin contribuţiile pe care le dau la stat 5,4 milioane de pensionari. În ultimii 20 de ani România “a pierdut” patru milioane de angajaţi. Aceste cifre ascunse până nu demult opiniei publice arată situaţia gravă în care se află România. Şi atunci de unde să existe bani de investiţii, dacă fondul asigurărilor sociale de stat are nevoie de bani de la bugetul de stat, fondul asigurărilor de sănătate are nevoie de bani, bugetarii au nevoie de salarii…?
Ministrul Muncii a vorbit recent despre sistemul de pensii ca fiind piramidal: „Sistemul de pensii din România este un sistem de tip piramidal atât timp cât sunt 10 milioane de persoane active din care doar 5,6 milioane contribuie la fondul de pensii de stat. Dacă nu se crează noi locuri de muncă şi dacă rata de ocupare nu creşte la 65%, de la 58%, sistemul public de pensii va intra în colaps”.
Pentru că bugetul pensiilor nu face faţă cheltuielilor, în 2011 deficitul este estimat undeva la 2-3 miliarde de euro, bani care se iau de la bugetul de stat, de la investiţii. Şi atunci mai avem pretenţii să mergem pe drumuri bune, să avem sănătate ca-n Occident, învăţământ modern?
Google
4,3 milioane de salariaţi la 5,4 milioane de pensionari; de unde bani la bugetul asigurărilor sociale de stat?
Written on:March 14, 2011
In category: National si international
Leave a Comment
You must be logged in to post a comment.
Previous post: Victorie în Ardeal pentru ProVolei Botoşani
Next post: Sfârşitul lumii vine din Japonia?



























Add One