„Efectele crizei”: 4 300 lei, salariul mediu la Primăria Galaţi

Chiar dacă fondul de salarii nu ajunge decât până în octombrie, Consiliul Local al municipiului Galaţi a hotărât să crească salalriile angajaţilor cu 30%. Numai pentru salarii, pe primele nouă luni ale anului, Primăria Galaţi cheltuie 17 650 000 lei. Dacă împărţim această sumă la 9 luni şi la 456 de angajaţi, reiese că salariul mediu în Primăria Galaţi este de 4 300 lei. Pentru Primăria şi Consiliul Local Galaţi…
Read more...Promptitudinea DJDP apreciată de preşedintele CJ Botoşani

1 200 de apeluri a primit dispeceratul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani în cele trei luni de funcţionare, perioada decembrie 2009 – februarie 2010. Şoferi sau reprezentanţi ai unor instituţii au sunat pentru a şti dacă pe arterele rutiere ale judeţului se poate circula sau nu, semnalând, în acelaşi timp, zonele în care este nevoie de intervenţia utilajelor de deszăpezire. „Am colaborat foarte bine şi cu posturile…
Read more...Primar subiect de dispută PNL – PD-L

„Puşca şi cureaua lată/ Ce partid eram odată…”, pare a fi zicerea cea mai potrivită pentru organizaţia judeţeană a PNL Botoşani. Iar declaraţiile de la ultima conferinţă de presă liberală, ce a avut loc săptămâna trecută, par să confirme din plin că nimic nu mai e ce-a fost. Apelând la caseta cu amintiri, la finalul campaniei electorale pentru parlamentarele din decembrie 2008, PNL a scos în judeţul Botoşani doi deputaţi…
Read more...Spitale botoşănene condamnate la desfiinţare

Săptămâna trecută la Botoşani a fost într-o vizită de lucru Cristian Anton Irimie, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), pentru a lua pulsul sistemului de sănătate local. În urma discuţiilor avute cu oficialităţi ale judeţului, directorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Spitalului Judeţean „Mavromati”, s-a concluzionat că într-un viitor apropiat Spitalul de Obstetrică Ginecologie şi Spitalul de Pediatrie „Cuvioasa Parascheva” vor trece în subordinea Spitalului Judeţean, devenind secţii…
Read more...Buhuşi – Spectacolul vervei şi candorii copilăriei

Sensul simbolic al primăverii este renaşterea lumii, reînnoirea vieţii, speranţei, iubirii. Aceste simboluri sunt prefigurate tematic în două dintre întâile zile ale primăverii, în tradiţia româneaască, printr-un şir de serbări, la 1 şi la 8 martie. Mesajul sărbătoresc al vieţii, al biruinţei iubirii, al iubirii şi rodului ei şi, totodată, candoarea şi iubirea mugurilor candidaţi la umanitate, recunoştinţa lor pentru fiinţele pe care le adoră, mamele ce i-au născut, îi…
Read more...Nevroza cu atacuri de panică

Sunteţi angajat într-una din activităţile obişnuite ale vieţii, când, brusc, inima începe să vă bată cu putere, respiraţi rapid şi superficial, transpiraţi şi tremuraţi. Vă este teamă că aveţi o criză de inimă, înnebuniţi sau muriţi. Apoi, 10 minute mai târziu, totul a trecut. De unde a apărut această senzaţie? Din nefericire, un răspuns clar nu există. Aţi avut un atac de panică şi, pentru un număr mic de suferinzi,…
Read more...Libertatea de a mărturisi

„Sunt liber în măsura în care sunt robul lui Dumnezeu” spunea Petre Ţuţea înţelegând că orice libertate ce nu respectă ordinea firească imprimată lumii de la naşterea ei riscă să eşueze în libertinism, în capriciu steril, care, în loc să ne ridice la starea dumnezeiască de a fi, ne afundă în subteranele existenţei umane. Şi acum, când acest cuvânt atât de mare se desprinde prea uşor de buzele noastre, când…
Read more...Noi consilieri judeţeni la Botoşani

În urma demisiei din PSD a Manuelei Zarug, fost consilier judeţean şi director al societăţii Serconf Botoşani, locul acesteia în Consiliul Judeţean (CJ) va fi luat de social democratul Mihai Aroşoaie, fost director al filialelei botoşănene Apele Române. O altă schimbare de consilier judeţean urmează să se producă pe listele PRM. Dat fiind faptul că Dumitru Codreanu, ex-preşedinte al peremiştilor botoşăneni, a fost exlclus din partid de către Vadim Tudor,…
Read more...Naţionala de rugby va juca la Botoşani

Potrivit unei declaraţii a prefectului Cristian Roman, echipa naţionala de rugby a României va putea evolua în faţa spectatorilor botoşăneni, pe stadionul municipal. În virtutea unor relaţii mai vechi, de pe vremea când era inspector guvernamental în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Cristian Roman a păstrat legătura cu oficialităţi din capitală, inclusiv cu preşedintele Federaţiei Române de Rugby. Acesta i-a comunicat actualului prefect că stadionul din Botoşani poate găzdui una…
Read more...Peste 4.000 pachete de ţigări confiscate într-o singură zi

Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 06.50, în baza unor date obţinute, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani şi Serviciul de Investigare a Fraudelor au indentificat în trafic, pe Calea Naţională din municipiul Botoşani un autoturism marca Saab, condus de botoşăneanul B. REMUS de 26 ani. La controlul autoturismului, pe bancheta din spate, au fost identificaţi 4 saci în care se afla cantitatea de 1.800 pachete de ţigări cu timbru de…
Read more...Imprudenţa în trafic a curmat vieţile a trei persoane

13.03.2010 – Ora: 21:30 Poliţia oraşului Tg. Frumos a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe DE 583, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti. D. MIHAIL, de 32 ani, din judeţul Iaşi, a condus autoturismul pe DE 583, în localitatea Tg. Frumos, din direcţia Iaşi spre Paşcani, accidentând mortal un bărbat cu identitate necunoscută, care s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure. În urma…
Read more...Pietoni victime ale accidentelor rutiere

În ziua de 12 martie, pe DJ 282 C, în localitatea Ţigănaşi s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti. P.IONELA, de 19 ani, din judeţul Iaşi, a fost accidentată în timp ce se deplasa regulamentar pe partea carosabilă. Autovehiculul condus de C. IOAN, de 57 ani, din Iaşi, a pătruns pe sensul opus de mers lovind victima. Conducătorul auto se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, testul indicând o…
Read more...Reţinut pentru viol

În noaptea de 12/13 martie, poliţiştii Postului de Poliţie Hoceni au fost sesizaţi că o tânără, în vârstă de 20 ani, din satul Deleni a fost victima infracţiunii de viol. Urmare a activităţilor desfăşurate de poliţiştii Postului de Poliţie Hoceni şi Biroului de Poliţie pentru mediul Rural Huşi a rezultat că în seara de 12 martie, P.Dumitru, de 20 ani, cu domiciliul în municipiul Tulcea (dar fără forme legale în…
Read more...România e încolţită de cutremure

S-a reactivat falia seismică Vidraru-Snagov-Shabla, mai periculoasă decât cea din Vrancea. Profesorul universitar Vasile Mocanu spune că ne putem aştepta oricând la un cutremur în zona Vrancea, care ar putea avea 7,6 grade Richter, adică mai mult decât cel din 1977. In plus, s-a reactivat falia tectonică Vidraru – Snagov-Shabla (Bulgaria), care poate produce seisme cu efecte mult mai grave decât cel din Vrancea. Vrancea nu este singurul focar seismic…
Read more...IPS Teofan vizitează parohii botoşănene

În cursul dimineţii de azi, 13 martie, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va oficia Sfânta liturghie la Mânăstirea „Sfânta Treime” din satul Guranda, după care va vizita mai multe biserici din zonă, parohiile Cucuteni, Durneşti, Truşeşti. Duminică, 14 martie, IPS Teofan va oficia slujba de dimineaţă la biserica cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din oraşul Bucecea, urmând să viziteze mei multe parohii din apropiere, printre care cele…
Read more...Intervenţie promptă

Neglijenţa unui dorohoian era să-l coste viaţa. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a încercat vineri dimineaţă să scoată benzină din rezervorul motoscuterului chiar în bucătăria locuinţei sociale unde stătea cu chirie. Locul ales pentru această operaţiune, lângă aragazul în funcţiune, a fost total nepotrivit. Vaporii de benzină emanaţi în locuinţă s-au aprins de la flacăra de aragaz, moment în care s-a produs o deflagraţie urmată de un incendiu….
Read more...14 milioane vechi – cea mai mare indemnizatie de somaj

Cea mai mare indemnizaţie de şomaj care se acordă în prezent în judeţul Vaslui depăşeşte 14 milioane de lei vechi, peste salariile multor angajaţi din sectorul bugetar, dar şi din sectorul privat. Şomerul de lux este din Vaslui şi a lucrat la o firmă de comerţ cu produse petroliere. În topul şomerilor vasluieni se mai află agenţi de vânzări, medici, electricieni şi chiar barmani. În judeţul Vaslui, unde rata şomajului…
Read more...Bolnavii cronici nu vor mai alerga de la o farmacie la alta pentru medicamente

De la 1 aprilie, bolnavii cronici si cei inclusi în programele nationale nu vor mai alerga de la o farmacie la alta pentru a-si procura medicamentele. Ei se vor putea înscrie pe listele unei farmacii si toate medicamentele necesare le vor putea obtine dintr-un singur loc. Propunerea Ministerului Sãnãtãtii este vãzutã cu ochi buni de cãtre vasluieni. Ei cred cã astfel îsi vor gãsi mult mai repede tratamentele de care…
Read more...“Suntem aici numai pentru a te asculta”

Asociatia Telefonul Copilului lanseazã proiectul “Suntem aici numai pentru a te asculta!”, care îsi propune sã identifice toate problemele cu care se confruntã copiii din regiunea Moldova. Demersul se va axa pe mediul rural si va oferi atât pãrintilor, cât si autoritãtilor posibilitatea de a interveni, pe de o parte pentru a permite prevenirea si pe de altã parte pentru a ajuta la reducerea rãspândirii situatiilor de încãlcare a drepturilor…
Read more...Ministerul Sanatatii propune modificarea sistemului de acordare a concediului

Incepand de la 1 aprilie, Ministerul Sanatatii propune modificarea sistemului de acordare a concediilor medicale, prin efectuarea unui control la domiciliu a persoanei care a primit concediu medical. De asemenea, sunt prevazute masuri prin care se reduc termenele dupa care se pot prelungi concediile medicale. Prin introducerea noilor prevederi, Ministerul Sanatatii urmareste reducerea drastica a numarului celor care fraudeaza sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel incat de acestea sa…
Read more...Trei inselaciuni = 7000 de euro

Poliţiştii au demarat cercetările la începutul lunii februarie a.c., în urma unei sesizări primite de la M.Ioan, din municipiul Huşi. Acesta reclama faptul că a vândut un autovehicul lui C.Alexandru, 26 ani, domiciliat în municipiul Huşi, însă nu a primit banii de la acesta. În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti a rezultat faptul că partea vătămată a avut o înţelegere cu C.Alexandru, conform căreia acesta din urmă trebuia să-i pună…
Read more...Sancţionaţi conform L.61/91 pentru scandal în locuri publice

Agenţi din cadrul Poliţiei Paşcani au intervenit miercuri, ora 23.00, pentru aplanarea unui scandal care a avut loc într-un club. Poliţiştii au condus la sediu pentru cercetări, doi tineri implicaţi, care au fost imobilizaţi de către agenţii de pază şi protecţie. F. Ciprian, de 27 ani şi Ţ. Bogdan, de 23 ani, ambii din Paşcani, după ce au consumat băuturi alcoolice în club, au provocat scandal, ameninţând cu acte de…
Read more...Bărbat bănuit de comiterea a trei înşelăciuni reţinut de poliţişti

Lucrători din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a Poliţiei municipiului Paşcani, în colaborare cu lucrători din cadrul Poliţei municipiului Roman, judeţul Neamţ, l-au adus la cercetări pe M. Marius, de 31 ani, din judeţul Neamţ, cunoscut cu antecedente penale. Anchetatorii au stabilit că bărbatul este suspect de comiterea a trei fapte penale aflate în evidenţă cu A.N. privind infracţiuni de înşelăciune comise pe raza municipiului Paşcani şi comunei Stolniceni-Prăjescu. În…
Read more...Consumatori de halucinogene prinşi în flagrant

Azi noapte, poliţişti ai Secţiei 2 au prins în flagrant pe F. Paul, de 21 ani şi C. Marinas, de 22 ani, ambii din municipiul Vaslui. Cei doi au fost depistaţi în apropierea unui bar, iar cu ocazia controlului corporal efectuat, asupra primului a fost găsit un plic din hârtie în interior aflându-se un produs vegetal de culoare brun roşcat cu miros înţepător şi două plicuri din material plastic ce…
Read more...Nu suntem o ţară de bugetari şi pensionari!

Salariaţii la stat (degeaba) şi pensionarii ameninţă cu greve şi blocarea ţării. Spun ei! De partea celalată, mediul privat duce o luptă aprigă pentru spravieţuire, iar Guvernul vrea să împace şi capra (economică) şi varza (socială). Nu le-a ieşit sindicaliştilor politicieni scenariul pus la punct înaintea alegerilor prezidenţiale şi vor să-l repete! Având în vedere că greva de la metrou, condusă de fruntaşul pesedist Ioan Rădoi sau cea din învăţământ…
Read more...70 de jandarmi vor asigura siguranta la meciul cu Bistrita

70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, vor asigura duminică, 14.03.2010 a.c., începând cu ora 16.00, măsurile de ordine, în zona apropiată si imediată a stadionului Municipal din Vaslui, cu ocazia meciului de fotbal dintre echipele F.C.Vaslui şi Gloria Bistriţa, din cadrul Ligii I. Partida este caracterizată de organizatori ca având un grad mediu de risc, din partea echipei oaspete nefiind suporteri care să-şi fi anunţat prezenţa…
Read more...Continuă acţiunile desfăşurate pentru combaterea traficului de tigari

Miercuri, acţionând pe raza municipiului Dorohoi şi a comunei Mihăileni, echipaje mixte formate din poliţişti, poliţişti de frontieră şi jandarmi au depistat în trafic 6 persoane care transportau în autoturismele cu care se deplasau cantitatea totală de 432 pachete de ţigări cu timbre de marcaj Ucraina şi Republica Moldova, fără documente legale de provenienţă. Astfel, H. Ioan de 38 ani, din comuna Mihǎileni, judeţul Botoşani, D. Viorel de 32 ani,…
Read more...Pretinsă victimă a unui accident rutier

Ieri, în jurul orei 11.00, C. Toader de 45 ani, din comuna Roma, judeţul Botoşani a anuntat organele abilitate cu privire la faptul că în acceaşi zi a fost victima unui accident de circulaţie produs pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani. Deplasându-se la faţa locului poliţiştii au constatat că C. Toader, în timp ce se deplasa pedestru pe strada Calea Naţională, s-a angajat în traversare pe trecere pentru pietoni,…
Read more...Palatul Prefecturii nu va putea fi reabilitata

Cea mai importantă clădire administrativă din judeţ, gazdă a Consiliului Judeţean, Instituţiei Prefectului, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi a unor servicii deconcentrate, nu va putea fi reabilitată. Deşi există un program guvernamental prin care CJ Vaslui urma să cheltuiască doar 9,43 miliarde de lei vechi pentru lucrări de consolidare, totalul fiind de 53,82 miliade, la sfârşitul săptămânii trecute instituţia a trimis o adresă Ministerului Dezvoltării prin care a anunţat sistarea…
Read more...Vasluienii s-au ingramadit la medicii de familie

Vasluienii s-au ingramadit la medicii de familie, apoi au luat cu asalt farmaciile pentru a-si lua medicamentele gratuite sau compensate de care au nevoie. Aglomeratia din ultima perioadã se datoreazã panicii create de anuntul fãcut de Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate (CNAS) care preciza cã, în curând, se vor epuiza fondurile pentru acest segment al sãnãtãtii. Ordonatorul de credite judetean dã asigurãri cã fondurile nu sunt epuizate.
Read more...























