Pictură , grafică şi gravură

Sâmbătă , 23 ianuarie, de la ora 11, la Galeria de Artă N.N.Tonitza va avea loc vernisajul unei expoziţii de pictură, grafică şi gravură. Pe simezele galeriei vor fi expuse lucrările artistului plastic Petru Petrescu, membru al U.A.P din Piatra Neamţ. S-a născut pe data de 15 iunie 1929. A participat în perioada 1960-2001 la peste 80 de Saloane Oficiale, Expoziţii Naţionale , Interjudeţene, Bienale Internaţionale.
Read more...Prea săraci…

Crucea Roşie a pus la dispoziţie două conturi în care vasluienii pot trimite euro sau dolari pentru victimele cutremurului din Haiti. Din păcate, sunt puţine şanse ca din judeţul Vaslui să se strângă sume de bani pentru cei afectaţi de seism. Şi asta pentru că vasluienii sunt mult prea săraci pentru astfel de gesturi. De câte ori s-au făcut campanii umanitare pentru cei de la noi din ţară care au…
Read more...In control

In perioada 08 – 14.01.2010, Comisariatul judetean pentru protectia consumatorilor Vaslui, a desfasurat un numar de 35 actiuni de control pentru verificarea respectarii prevederilor legale privind protectia consumatorilor. O actiune tematica de control si 34 actiuni inopinate si pentru cercetarea reclamatiilor si sesizarilor primite din partea consumatorilor. Verificarile au fost efectuate in Vaslui – 15 actiuni, Barlad – 8 actiuni, Husi – 8 actiuni si 4 actiuni in mediul rural….
Read more...Mai bine mai tarziu, decat niciodata

La începutul acestei săptămâni a început livrarea pachetelor cu rechizite şcolare gratuite, cu intarziere, solicitate de către Inspectoratul Şcolar Vaslui pentru elevii săraci din judeţ. La nivelul judeţului ar urma să beneficieze de rechizite gratuite peste 27.000 de elevi, valoarea lor ridicându-se la 700.000 de lei. La clasa I vor beneficia de aceste rechizite 3552 elevi, la clasele II-IV – 10.354, V-VII – 10.691, iar la clasa a VIII-a –…
Read more...Copii lasaţi în spitale

În primele două săptămâni din acest an, şase nou-născuţi au fost părăsiţi pe paturile spitalului. Motivele pentru care cele care le-au dat viaţă au recurs la un astfel de gest a fost sărăcia. În 2009, numărul copiilor abandonaţi în spital a fost aproape dublu faţă de anii trecuţi. 60 de micuţi au ajuns în grija asistenţilor maternali, fiindcă mamele nu i-au vrut. Toate au motivat că nu au nici un…
Read more...Apicultorii nu mai primesc subvenţii

Apicultorii au fost informaţi că nu vor mai primi subvenţia de 20 de lei/familie de albine, rămânând doar cu cei 6 lei pe familie, care se dau pentru diferite tratamente. Singura soluţie pentru a face modernizări în stupină şi de a ţine pasul cu tehnologia modernă este accesarea de fonduri europene. Daca anul trecut au fost 60 de proiecte pe măsura 141, privind înfiinţarea fermelor de subzistenţă şi 6 pentru…
Read more...Asteapta salariul

Chiar dacã salariatii din învãtãmântul bârlãdean si-au gãsit încã de ieri o parte din cel de-al 13-lea salariu pe carduri, angajatii Spitalului Municipal de Urgentã “Elena Beldiman” din oras nu stiu când îsi vor primi premiul aferent anului 2009. Pentru cã este vorba despre aproape 880 de salariati iar suma necesarã se ridicã la câteva miliarde bune, conducerea spitalului spune cã, probabil, va mai dura ceva pânã se vor acorda…
Read more...Parcare fara masini

De când a fost pus în practicã sistemul de taxare, parcarea din Piata Traian din Vaslui, stã mai mult goalã. Decât sã plãteascã 1 leu si sã-si facã piata linistiti timp de orã, vasluienii preferã sã-si parcheze masinile in alte parcari, apropiate pietei. În aceste conditii, singura sursã de venit pe care o aduce parcarea administratiei pietei provine doar de la masinile care vin cu marfã si care sunt obligate…
Read more...Au început demersurile pentru bani

După ce membrii Sindicatului “Spiru Haret” anunţau, că intenţionează să ceară salarii compensatorii pentru cadrele didactice vasluiene care urmează să fie disponibilizate, a venit şi rândul organizaţiilor afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) să pretindă acest lucru. Conducerea Sindicatului “Tutova” Bârlad informează că FSLI a solicitat Ministerului Educaţiei elaborarea unui proiect de lege cu privire la plăţile compensatorii de care vor beneficia salariaţii din învăţământul preuniversitar de stat…
Read more...Fara caldura de la 1 februarie

Cu toate ca o duce prost cu banii, Termica a reuşit să achite factura la gaze şi furnizează căldură non-stop în 2.200 de apartamente. În schimb, de la 1 februarie, nu mai puţin de 81 de scări de bloc din Vaslui vor fi debranşate de la sistemul de termoficare, dacă locatarii nu plătesc nici măcar factura curentă. Datoriile pe care Termica le are de recuperat de la locatarii din aceste…
Read more...Dosar penal pentru… doamna primar de Puscasi…

În această săptămână, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat cercetările într-un dosar de cercetare penală în care I.VIOLETA, de 54 ani, din comuna PUŞCAŞI este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri ce a fost depusă de reprezentanţii Primăriei comunei PUŞCAŞI cu privire la existenţa unei adeverinţe care atestă vechimea în muncă a unui cetăţean, ca…
Read more...Pictură, grafică şi gravură

Sâmbătă , 23 ianuarie, de la ora 11, la Galeria de Artă N.N.Tonitza va avea loc vernisajul unei expoziţii de pictură, grafică şi gravură. Pe simezele galeriei vor fi expuse lucrările artistului plastic Petru Petrescu, membru al U.A.P din Piatra Neamţ. S-a născut pe data de 15 iunie 1929. A participat în perioada 1960-2001 la peste 80 de Saloane Oficiale, Expoziţii Naţionale , Interjudeţene, Bienale Internaţionale. Despre sine, în articolul…
Read more...Accident mortal cu fugă de la locul faptei

În noaptea de 18/19 decembrie, în jurul orei 0.15, pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani s-a descoperit cadavrul unui bărbat. In urma cercetărilor efectuate s-a stabilit ca victima, T. GHEORGHE de 67 ani, din municipiul Botoşani, a fost lovita de un autoriturism. Ieri, politistii au descoperit autoturismul care a provocat accidentul, abandonat într-o parcare de pe strada Primăverii din Botosani, acesta prezentând avarii. Seara, autorul accidentului, C. LIVIU de…
Read more...Tâlharul din Vorniceni

In miez de noapte, A. NECULAI din satul Dumeni, comuna George Enescu, judeţul Botoşani a intrat fără drept în locuinţa lui Ş. Viorel din satul Vorniceni şi, sub ameninţarea unui cuţit, i-a cerut soţiei acestuia, Ş. Lăcrămioara, bani şi băuturi alcoolice. Deplasându-se cu operativitate la faţa locului, poliţiştii l-au surprins pe A. NECULAI în timp ce ieşea din locuinţa lui Ş. Lăcrămioara, având un cuţit în mână şi fugind în…
Read more...Câte doi în pat

De la finele săptămânii trecute, Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman” Bârlad a devenit suprasolicitat. Paturile spitalului bârlădean sunt ocupate în ultima vreme de câte doi bolnavi. Compartimentele care ţin cardiologia, nefrologia, gastroenterologie sunt printre cele mai aglomerate. Adresabilitate foarte ridicată se mai înregistrează la Pneumologie, Boli Infecţioase, Chirurgie şi Psihiatrie. Conducerea unităţii, împreună cu medicii, au început să caute soluţii de descongestionare a saloanelor.
Read more...Politist penal

Un politist din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontierã Vaslui, este urmãrit penal pentru douã infractiuni, dintre care una extrem de gravã: furt prin mijloace electronice de platã, faptã ce intrã sub legea crimei organizate. Politistul de frontierã a gãsit în luna august, anul trecut, un portofel care continea patru carduri bancare si pentru cã a gãsit si PIN-ul la unul dintre ele, a scos de pe cardul respectiv…
Read more...Peste 25.000 de vaccinari

Conform unui comunicat de presă remis de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), până acum s-au vaccinat împotriva gripei noi peste 25.000 de vasluieni. În primele săptămâni ale acestui an, numărul solicitărilor pentru vaccinul gripal pandemic a crescut, astfel încât la această dată sunt înregistrate un număr de 25.187 de persoane vaccinate, dintre care 481 la cele trei puncte de vaccinare: Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui – 200, Spitalul Municipal de…
Read more...Deţinuţi sîrguincioşi

Pentru a câştiga puncte la caracterizările de care au nevoie la eliberările condiţionate, deţinuţii vasluieni se îngrămădesc la programele educaţionale, precum şi la cursurile de şcolarizare sau recalificare profesională. Aproape 20 la sută dintre deţinuţii încarceraţi la Penitenciarul Vaslui au urmat, anul trecut, cursuri de alfabetizare şi şcolarizare. Mai exact, 29 dintre deţinuţi au început să desluşească tainele alfabetului, în timp ce alţi 73 şi-au continuat studiile abandonate când s-au…
Read more...Politia are nevoie de personal

Structura organizatoricã a Inspectoratului de Politie al judetului Vaslui scoate in evidenţă faptul cã procentul de încadrare în aceastã institutie este de numai 87,97%. Astfel, conform datelor de la IPJ Vaslui, la acest moment se înregistreazã un deficit de 107 functii vacante, din care 26 ofiteri, 78 agenti si 8 personal contractual. În 2009 a fost suplimentat numãrul de angajati cu 2 ofiteri si 33 de agenti, din care 17…
Read more...Vasluiul va avea 56 de administratori de pensiuni

Din această lună, 56 de angajaţi de la Rulmenţi SA Bârlad, Aquavas Bârlad şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vaslui vor începe cursuri pentru a deveni administratori de pensiuni turistice. Acest lucru este posibil graţie unui proiect care se desfăşoară pe o perioadă de trei ani şi care dispune de o finanţare în valoare de trei milioane de euro, intitulat „Creşterea competitivităţii economice prin calificarea şi recalificarea…
Read more...Se stiu adversarii

FC Vaslui, şi-a stabilit adversarele din meciurile de verificare din cantonamentul din Antalya. Formaţia pregătită de Marius Lăcătuş are programate cinci amicale în cel de-al doilea stagiu, care se va desfăşura în perioada 27 ianuarie – 9 februarie. Primul meci va fi cu ocupanta locului al doilea din Uzbekistan, Pakhtakor Taşkent, iar al doilea cu ocupanta primului loc din Cehia, FK Teplice. Dukla Banska Bystrica este cea de-a treia echipă…
Read more...Nu mai cresc amenzile

Criza economică, dar şi cea politică de la finele anului trecut au făcut ca valul de scumpiri să nu includă şi sancţiunile pentru abaterile de la normele rutiere. Întrucât salariul minim garantat de stat nu a mai crescut de la 1 ianuarie, aşa cum eram obişnuiţi, nici amenzile pentru şoferii şi pietonii care încalcă regulile de circulaţie nu s-au majorat. Potrivit legii, un punct-amendă este egal cu 10% din salariul…
Read more...Adevaratul forfetar apare abia acum

Cu un an întârziere, autorităţile se pregătesc să renunţe la impozitul minim şi să introducă impozitul forfetar în domeniile cu evaziune fiscală ridicată, precum industria hotelieră şi restaurante, aşa cum a fost iniţial conceput. Practic, în loc să impună tuturor firmelor un impozit minim, vor fi vizate numai companiile din anumite sectoare, unde evaziunea fiscală este la un nivel ridicat. Mediul de afaceri salută intenţia însă readuce aminte guvernanţilor că…
Read more...Dobanzi mai mici la credite in 2010

2010 incepe cu dobanzi mai mici la credite, dar si la depozite. Desi teoretic ratele mai rezonabile i-ar face pe romani sa se inghesuie la ghiseele bancii pentru un imprumut, criza se face inca simtita pe piata muncii asa incat e putin probabil ca institutiile de creditare sa aiba un numar impresionant de clienti.In plus, sute de mii de romani sunt deja inregistrati cu datorii la Biroul de Credite, iar…
Read more...Anul a inceput in forta cu scumpiri

De la pâine la carne, de la ţigări la băuturi alcoolice, de la energie electrică la carburanţi – pentru toate acestea, românii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar.Preţul energiei electrice consumate de firme şi populaţie a crescut cu 4%, începând cu 1 ianuarie 2010, după cum a anunţat recent Petru Lificiu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Un cost în plus îl vor avea de…
Read more...Consiliile locale vor sa introduca taxe de tranzit in orase

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere anularea unei taxe de tranzit în valoare de 200 lei impusă de de Consiliul Local Timişoara pentru fiecare vehicul de transport marfă de peste 7,5 tone care tranzitează oraşul, considerând-o “aberantă”, ilegală şi nefundamentată. Potrivit UNTRR, de la 1 ianuarie vor fi introduse taxe aplicabile transportatorilor rutieri la nivel judeţean, în Giurgiu, Cluj, Timiş, Tulcea şi la nivel local, în municipiul…
Read more...Iarna… nu-i ca vara

Datorită ninsorilor şi viscolului, pe raza judeţului Vrancea este blocat DN23 B pe traseul Măicăneşti-Ciorăşti, unde zăpada viscolită este 30-50 cm. Se acţionează pentru dezăpezire cu două utilaje. Probleme apărute pe drumurile din judeţ din cauza căderilor de zăpadă: -DN 2E85, km 152+400m –Km 184, carosabil umed cu porţiuni de zăpadă bătătorită în zone, se acţionează cu două utilaje cu lamă şi 2 R.S.P.; DN 2 E85, km 184-km204, carosabil…
Read more...Cresc lefurile bugetarilor… care muncesc si scad lefurile sefilor

Cresc lefurile bugetarilor… care muncesc si scad lefurile sefilor Mai bine spus, legea unică de salarizare, care începe să producă efecte chiar din prima lună a anului în curs, va crea o mai mare echitate în sistemul bugetar si va recompensa munca în funcţie de importanţă, calitate, valoare. Cresc lefurile bugetarilor… care muncesc si scad lefurile sefilor Mai bine spus, legea unică de salarizare, care începe să producă efecte chiar…
Read more...Extinderea Serviciului Cazier Judiciar

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor privind obţinerea certificatului de cazier judiciar, conducerea Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani a dispus extinderea acestui serviciu şi la nivelul Poliţiei municipiului Dorohoi. Astfel, începând cu data de 20 ianuarie 2010, persoanele interesate se pot prezenta la ghişeul Serviciului Cazier Judiciar amenajat în incinta Poliţiei municipiului Dorohoi în scopul obţinerii certicatului , programul de funcţionare încadrându-se între orele 08.00-16.00, de luni până joi,…
Read more...Scuze idioate pentru neputinta la Mircea Geoana

Extraterestrii si fortele oculte au pus umarul la inscaunarea presedintelui Traian Basescu pentru al doilea mandat consecutiv, spune cel mai „tare” lider politic, Mircea Geoana. Ar fi de ras daca n-ar fi de plans, pentru ca Romania are nevoie de opozitie constructiva, la fel cum are nevoie de Guvern. In loc sa caute solutii, sa inainteze propuneri de proiecte de legi, sa lanseze dezbateri publice pe teme importante, Mircea Geoana,…
Read more...























