Google

„Mai puţină politică şi mai multă muncă” – Acesta este sloganul primarului Vasile Adăscăliţei

Written on:October 25, 2010
Comments
Add One

Aşezată la marginea municipiului reşedinţă de judeţ, comuna botoşăneană Răchiţi este alcătuită din satele: Răchiţi, Costeşti, Roşiori şi Cişmea, localităţi care, potrivit ultimul recensământ numără o populaţie de 5 800 de locuitori. În acest an, în urma decesului subit al fostului primar, inginerul Toader Valerian Buliga, la Răchiţi au avut loc alegeri locale parţiale. Iar printre candidaţii la funcţia de primar al comunei s-a numărat şi subinginerul Vasile rachiti copyAdăscăliţei, nimeni altul decât fostul viceprimar, vreme de opt ani, al comunei. În urma unei campanii alerte, dar având în spate o bogată experienţă administrativă, Vasile Adăscăliţei a reuşit să câştige din primul tur fotoliul de primar al comunei Răchiţi, începând cu 22 iunie. Absolvent al şcolii de ofiţeri a MApN, de la Râmnicu Vâlcea, arma Geniu, actualul primar a ocupat în cadrul armatei funcţii de conducere în Statul Major al Brigăzii Mecanizate de la Botoşani şi în alte unităţi din ţară. Specializarea de genist, în construcţii drumuri şi poduri, i-a conferit dreptul de a fi subinginer, mai târziu, în viaţa civilă. Acum ofiţer în rezervă, Vasile Adăscăliţei păstrează spiritul cazon de ordine şi disciplină pe care încearcă să-l impună şi angaţilor din Primăria Răchiţi.

Ca viceprimar, a avut o activitate bogată şi eficientă

Solicitat să ne prezinte un bilanţ administrativ al activităţii ultimilor şase ani, noul primar al Răchiţilor ne-a relatat: „Din anul 2004, împreună cu fostul primar, Toader Valerian Buliga, am contribuit la finalizarea lucrărilor şi dotarea cu mobilier şi alte accesorii pentru actualul sediu de primărie, clădire dată în folosinţă în ianuarie 2006. Finalizarea lucrărilor la alimentarea cu apă a satului Roşiori din anul 2005 a fost o altă realizare, alături de asfaltarea DC 65B, Răchiţi – Cişmea, pe o lungime de 1,4 kilometri, investiţie dată în folosinţă în decembrie 2007. Reabilitarea şi modernizarea iluminatului public stradal, prin montarea a 1 300 de lămpi economice Philips, cu fotocelule la punctele de comandă la aprindere în toate satele comunei a fost o altă investiţie la care mi-am adus contribuţia. Am avut un aport major la reabilitarea şcolilor din satele Costeşti 1 şi Roşiori, prin schimbarea acoperişurilor cu tablă Lindab şi a tâmplăriei vechi cu geamuri şi uşi termopan, lambriuri pe holuri şi schimbarea instalaţiei electrice unde am montat lămpi economice fosforescente. În cele două şcoli au fost montate centrale termice cu gazeificare, pe lemne şi au fost construite două depozite de combustibili, câte unul pentru fiecare unitate de învăţământ. La şcolile din localităţile Roşiori şi Cişmea au fost realizate împrejmuiri cu gard de fier forjat, cu o lungime totală de 105 metri liniari. La şcoala Răchiţi a fost achiziţionată o centrală termică cu gazeificare, ce urmează a fi montată în 2011, după consolidarea şi reabilitarea acestei şcoli, cu fonduri de la Banca Mondială. În ultimii şase ani, pe toate drumurile comunale şi săteşti au fost construite 105 podeţe din beton, iar DC 65 A, Răchiţi – Cişmea, a fost reabilitat prin pietruire pe o lungime de 2,6 kilometri, cu fonduri de la Consiliul Judeţean Botoşani. La această oră, s-a reuşit pietruirea a 90% din totalul drumurilor săteşti din comună. Prin Ordonanţa nr.7/2006, am realizat un pod de beton peste părâul Sitna cu o deschidere de 15 metri, care face legătura între localităţile Răchiţi şi Cişmea, valoarea lucrării fiind de 900 000 lei”.

Continuând şirul realizărilor, actualul edil şef al comunei a menţionat construirea a două adăpători pentru bovine, în Răchiţi şi în zona numită „la Bilea”. Serviciul de iluminat public din cadrul Primăriei Răchiţi a fost predat societăţii sucevene Tehno Electric care se ocupă de întreţinerea şi modernizarea continuă a acestuia. Serviciul de salubrizare a fost predat, cu delegare de gestiune prin licitaţie, societăţii Predemet SA Podu Iloaie. Anul trecut a fost depus la Consiliul Judeţean planul de electrificare, pentru finanţare şi extinderea reţelei electrice în intravilanul localităţii Răchiţi şi în comună.

Măsura 322 din FEADR, un proiect durabil pentru comuna Răchiţi

În ceea ce priveşte activitatea din acest an, mai ales de când a preluat mandatul de primar al comunei, Vasile Adăscăliţei ne-a spus: „Din luna august am reuşit finalizarea lucrărilor la noul Plan Urbanistic General (PUG) pentru intravilanul localităţii reşedinţă de comună. De la 615 hectare, cât erau iniţial, am reuşit să facem 1 152 hectare, realizându-se posibilitatea obţinerii de terenuri destinate construcţiei de locuinţe pentru tinerii căsătoriţi, dar şi pentru cetăţenii din municipiul Botoşani care doresc să-şi construiască locuinţe pe teritoriul comunei noastre. În PUG au fost prinse toate utilităţile, canalizare, alimentare cu apă, gaz metan şi electrificare. De asemenea, în noul PUG am prins construcţia unui parc public, pe o suprafaţă de un hectar, dar şi amenajarea a trei zone industriale unde se vor construi depozite en gross, făbricuţe, o spălătorie auto”. Una dintre marile realizări ale administraţiei locale din Răchiţi este accesarea Măsurii 322, din cadrul Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), o investiţie în valoare de 4,5 milioane euro. Aflat în plină derulare, acest program cuprinde: modernizarea DC 65 până la DJ 296, Costeşti – Nicşeni, modernizarea DC 65 A, Răchiţi – Cişmea şi a DC 65 C, Răchiţi – DJ 296 A, distanţa totală fiind de 5,53 kilometri; canalizare menajeră şi staţie de epurare în Răchiţi, pe o lungime de 5,35 kilometri şi extinderea reţelei de distribuţie a apei în Roşiori, pe distanţa de 1 500 metri; achiziţionarea de utilaje pentru lucrări de infrastructură, un buldoexcavator şi un autogreder; achiziţionarea de aparatură audio video pentru dotarea Căminului cultural din Răchiţi. În perioada imediat următoare, se vor organiza licitaţiile aferente demarării efective a investiţiilor menţionate. „Imediat ce am preluat mandatul de primar am întocmit studiul de fezabilitate pentru înfiinţarea reţelei de aducţiune-distribuţie şi montarea Staţiei de reglare a gazului de joasă presiune în Răchiţi şi Cişmea, obţinând toate avizele şi acordurile necesare. Am realizat studii de fezabilitate pentru energia verde şi montarea de panouri fotovoltaice, cu fonduri europene şi pentru modernizarea unui drum de exploataţie în extravilanul satului Roşiori, pe 5,72 km., la Măsura 125 din cadrul FEADR. În urma inundaţiilor a fost reabilitat un drum sătesc din satul Roşiori, cu fonduri guvernamentale. În 2010 vom demara construcţia unei grădiniţe în satul Costeşti, cu fonduri de la Banca Mondială. În acest an, prin contribuţie personală şi cu sprijinul familiilor Romică Burdujoc şi Cornel Ciobanu am construit Monumentul Eroilor lângă biserica din satul Roşiori. Este în atenţia mea să sprijin bisericile din comună, aşa cum am făcut deja la bisericile din satele Costeşti, la pictura murală şi la Roşiori pentru casa praznicală. Nu voi uita biserica din Cişmea, dar nici bisericile penticostale din toate satele comunei unde le-am promis sprijin pentru obţinerea de terenuri pentru cimitire”, a mai spus primarul comunei Răchiţi. Totodată, Vasile Adăscăliţei a ţinut să amintească de înlocuirea a mai multor conducte din oţel, degradate, tronsoane care au fost schimbate cu conducte de polietilenă, în lungime de peste 3 500 metri, în localităţile Răchiţi şi Costeşti. „Urmează să înlocuim şi conducta degradată ce se află între limita municipiului Botoşani şi abatorul Tonino, noua conductă lungă de 500 metri fiind primită ca donaţie de la societatea comercială Emanuel SRL Răchiţi. Manopera va fi executată gratuit de către societatea Apa Grup Botoşani”, a precizat edilul şef al Răchiţilor.

La finalul dialogului, l-am întrebat pe Vasile Adăscăliţei care este diferenţa dintre scaunul de viceprimar, deţinut vreme de opt ani şi cel de actual primar pe care s-a aşezat de doar patru luni şi o săptămână: „În privinţa volumului de muncă nu este o mare diferenţă, în schimb, ca primar, este o responsabilitate foarte mare, acum fiind şi ordonator principal de credite. În relaţia cu angajaţii Primăriei şi consilierii locali, un primar trebuie să fie echilibrat, ascultător şi principial, trăsături pe care trebuie să le manifeste şi faţă de cetăţenii comunei. Pot spune că am o colaborare foarte bună cu viceprimarul Gheorghe Iacob şi cu toţi consilierii locali, indiferent de culoarea politică. Apreciez foarte mult şi activitatea funcţionarilor din Primărie care îşi fac datoria şi continui să fiu adeptul sloganului pe care l-am avut şi în campania electorală: mai puţină politică şi mai multă muncă”. (G.B.)

Leave a Comment