Este de părere prof univ Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului medicilor din România.

Sistemul de sănătate românesc devine o poveste fără final previzibil. Pe de o parte viabilitatea sistemului e afectată de contribuţiile mici la fondul de sănătate, pentru că unele categorii nu plătesc iar în contul acestora nu plăteşte nimeni, iar pe de altă parte alocarea unui procent prea mic din Produsul Intern Brut (PIB) crează probleme deosebite sistemului de sănătate. O altă cauză o reprezintă lipsa programelor şi acţiunilor preventive şi adresarea pacienţilor direct spitalelor, din lipsă de informare dar şi din cauza activităţii prestate de medicii de familie. Nu demult a fost realizată o analiză asupra sistemului de sănătate din România şi cei mai buni specialişti în domeniu au identificat problemele, dar şi soluţii la acestea, toate fiind concretizate într-un document ce putea fi transpus în lege. Documentul realizat de comisia prezidenţială înfiinţată special în acest scop are soluţii pentru reforma sistemului de sănătate românesc, dar aceste soluţii nu sunt toate pe placul ministrului sănătăţii. Altfel nu se explică de ce problematica adunată în acel document nu a fost transformată în lege. Despre toate aceste probleme am discutat recent cu preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof univ Vasile Astărăstoaie.

Rep: Dle preşedinte, sunteţi medic în primul rând, profesor universitar, aveţi experienţă managerială şi-n aceste condiţii sunt convins că ştiţi care-i diagnosticul sistemului de sănătate din România şi ce tratament necesită.

Preşedinte CMR, prof univ Vasile Astărăstoaie: În primul rând sistemul de sănătate ar trebui să aibă la dispoziţie 7% din PIB în condiţiile în care ţări din Uniunea Europeană cum e Franţa, Germania, Italia alocă 11% din PIB, dar dintr-un Produs Intern Brut mult mai mare. E bine şi cu 7% dintr-un produs intern brut aşa cum este în România. Ţara noastră are nevoi multe, dar trebuie stabilite priorităţile. Şi ordinea ar trebui să fie: sănătate, educaţie, siguranţa cetăţeanului şi graniţele. Astea ar trebui să fie grijile statului, nu subvenţionarea economiei. N-am văzut în Germania, Franţa, Italia să fie subvenţionată economia sub vreo formă. Franţa, de exemplu, alocă 11% din PIB pentru sănătate şi 5% din PIB pentru apărare. Şi mai este o problemă legată de parteneriatul public privat care nu funcţionează încă în ţara noastră. Nu sunt adeptul că trebuie privatizat totul. Medicina dentară, radiologia, imagistica, obstretica sunt specialităţi private, dar atât. O altă problemă este subfinanţarea şi lipsa personalului calificat în sistemul de sănătate. Apoi, managementul să nu fie influenţat de factori politici, trebuie să fie caracterizat de performanţă şi expertiză. Dacă îndeplinim aceste condiţii putem vorbi de reformă în sistemul de sănătate care trebuie văzută prin: creşterea aportului medicinei primare în reducerea morbidităţii; restructurarea sistemului spitalicesc aşa încât să acorde egalitate de tratament şi siguranţă pentru orice pacient; realizarea centrelor de excelenţă pentru cazurile speciale. De asemenea, trebuie apropiat serviciul medical de pacient.

„Creşte nivelul de trai dacă sănătatea populaţiei este bună”

Ce nu se înţelege încă şi evident că nu se aplică este principiul conform căruia nivelul de trai e strâns legat de sănătate. Dacă sănătatea populaţiei este bună atunci şi nivelul de trai creşte, deci şi povara asupra statului se diminuează. Vrem să avem mai mulţi bani pentru investiţii, trebuie să avem o populaţie sănătoasă cu un nivel de trai ridicat şi atunci vor creşte şi încasările la bugetul de stat. Cine nu vrea să înţeleagă e treaba lui, dar sănătatea nu e o investiţie moartă, ci sănătatea produce plus valoare. Cu oameni sănătoşi devii o ţară bogată.

În România nu se iau măsuri pentru scăderea morbidităţii. În raportul Comisiei prezidenţiale pentru sănătate se arată că în fiecare an se petrec 60 000 decese ce puteau fi evitate într-un alt sistem de sănătate. România nu are programe de prevenţie şi profilaxie şi degeaba consumi cu tratamentul, uneori foarte costisitor. Afecţiuni precum cancerul de colon, de sân sau de col uterin sunt vindecabile în proporţie de 90% dacă sunt depistate şi tratate în faze iniţiale. Totodată, lumea politică nu înţelege că medicina este domeniu productiv, pentru că sănătatea dă calitatea vieţii. Sunt studii publicate în marile reviste economice din lume, făcute pe 84 de ţări, în perioada 2004-2005, care arată clar că prin creşterea speranţei de viaţă cu un an creşte şi Produsul Intern Brut al acelei ţări cu 4%. Iar investiţiile directe cresc şi ele cu 9%.

Din păcate în România, responsabilitatea statului de protecţie a sănătăţii populaţiei, prin scăderea morbidităţii şi mortalităţii, se transmite individului, ceea ce este incorect. O reformă implică anumite costuri care trebuie suportate de stat nu de pacient. Statistica arată că România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte alocarea bugetară pentru domeniul sănătăţii. În ultimii 20 de ani în România s-au alocat 3,6% din PIB sănătăţii, în timp ce ţările central şi est europene au alocat 7% din PIB, iar ţările OECD au alocat 11% din PIB. Şi vorbim de produse interne brute mult mai mari decât al României. Ultimul Eurostat apărut pe 18 ianuarie anul acesta arată că România este pe primul loc la mortalitatea infantilă, pe primul loc la morbiditate prin cancer şi pe primul loc la TBC.

Problemele au fost evidenţiate, soluţiile sunt găsite, dar mai durează până se aplică…

Rep: Dle profesor, aţi lucrat în Comisia prezidenţială pentru sănătate alături de cei mai buni specialişti ai României. S-a realizat un document important pentru România, de ce nu s-a transformat pur şi simplu în lege? E o întrebare aflată pe buzele tuturor cetăţenilor ţării, pentru că soluţii mai bune decât au dat specialiştii de frunte ai României nu cred că există.

Preşedinte CMR, prof univ Vasile Astărăstoaie: Aveţi dreptate. Noi am lucrat opt luni la acel raport, dar nu mai ţine tot de noi să fie transformat în lege. Noi ne-am făcut datoria, am evidenţiat problemele, soluţiile adaptate sistemului românesc, puterii economice a României dacă vreţi, aşa cum spuneam şi în legătură cu alocarea bugetară, dar atât. Restul ţine de politic, de Parlament, Guvern.

Avem o problemă deosebită şi cu scutirea unor categorii sociale de la plata contribuţiilor la fondul de sănătate. Prin legi speciale sunt scutiţi circa 14 milioane de cetăţeni. Şi-n alte ţări există categorii sociale scutite de la plată, dar cineva plăteşte pentru aceştia şi fondul de sănătate nu are de suferit. Când se va plăti pentru cei scutiţi situaţia se va reglementa. Sunt 3,6 milioane de plătitori care ţin în „spate” 20 de milioane de cetăţeni.

Apoi trebuie utilizată noua lege a parteneriatului public privat în sistemul de sănătate şi atunci se mai ridică presiunea de pe sistem. Mai multe comunităţi se asociază şi împreună cu un întreprinzător privat întreţin o unitate spitalicească, de exemplu. Aceste măsuri trebuie aplicate cât mai repede pentru că altfel nu văd bine sistemul de sănătate.

Rep: În final, puteţi transmite un mesaj optimist în legătură cu sistemul de sănătate? Cum vedeţi sistemul în viitorul apropiat?

Preşedinte CMR, prof univ Vasile Astărăstoaie: Nu-l văd prea bine pentru că există angajmente cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) care vin împotriva sistemului de sănătate şi a populaţiei. Apoi, există un exod al personalului calificat din sistem. Am primit de la Ministerul Sănătăţii din Franţa o informare în care ni se precizează că acolo sunt 5 400 medici români care lucrează pe bază de contract de muncă. Aşteptăm acum şi din Germania, Marea Britanie, dar aceste cifre sunt îngrijorătoare. Dacă nu se iau măsuri în timp scurt viitorul nu arată bine.

O radiografie mai bună a sistemului de sănătate şi un diagnostic mai bun decât analiza preşedintelui Colegiului Medicilor din România nu pot exista. Aşa că guvernanţii ar trebui să reflecteze serios, iar ministrul Sănătăţii ar trebui să lucreze mai mult cu raportul Comisiei prezidenţiale pentru sănătate în faţă, pentru că sănătatea în România este bolnavă, iar soluţiile nu le dau economiştii sau inginerii de orice fel, ci specialiştii din sistem.

La fel cum reiese şi din acest interviu soluţiile mari trebuie aplicate de stat, iar pacientul (cetăţeanul) trebuie să le respecte, să se informeze şi atunci relaţia medic-pacient sau pacient-sistem de sănătate va fi alta. (EL)