În mai puţin de un an şi jumătate, de când România a început negocierile pentru împrumutul extern, banii de la FMI s-au transformat din “centura de siguranţă” în salvarea ţării de la faliment. Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a afirmat recent că economia României nu poate creşte fără capital extern şi ar fi intrat în faliment în lipsa împrumutului de la Fondul Monetar. “Din nefericire, România nu e în stare să producă destule economii în interior pentru a asigura o creştere în jurul potenţialului. Fără capitalurile din exterior, România ar creşte semnificativ sub potenţial”, a spus Croitoru, la dezbaterea “România 2010: constrângerile economico-financiare şi imperativele sociale”.
El a menţionat că soluţia ar fi realizarea de reforme, dar în ultimii 20 de ani birocraţia s-a opus acestor reforme.
Amânarea reformelor, adâncirea recesiunii
Amânarea reformelor a condus la recesiune sau încetinirea creşterii economice, a adăugat Croitoru. Totodată, consilierul guvernatorului BNR a arătat că în decursul ultimilor 20 de ani România a încheiat mai multe acorduri, care aveau rolul de a atrage credibilitatea necesară, însă acestea au fost întrerupte în numele “comandamentelor sociale” din momentul în care reformele care trebuia aplicate deveneau dureroase. Croitoru a conchis că principala problemă a României în ultimii 20 de ani a fost nerezolvarea problemelor, comparând acest fenomen cu alergatul în jurul cozii.


























Add One